Iggy Pop, pe numele real James Osterberg, este o adevărată legendă rock and roll de peste trei decenii. Denumit adesea „Nașul Punkului” și „The Rock Iguana”, Iggy Pop și-a început de fapt cariera muzicală ca baterist în diferite trupe din jurul Ann Arbor, Michigan.
După ce s-a mutat la Chicago pentru a putea afla mai multe despre blues, a format în cele din urmă Psychedelic Stooges și a început să-și spună Iggy.
Inspirată atât de blues-ul din Chicago, cât și de trupe mai puternice, mai sălbatice, cum ar fi MC5 și Sonics, această trupă a lui Iggy a devenit curând cunoscută sub numele de Stooges, iar istoria urma să fie în curând făcută.
După ce a fost martor la izbucnirile sălbatice ale lui Jim Morrison pe scenă cu The Doors, Iggy Pop a început curând să depășească limitele spectacolului pe scenă.
Deși albumele de studio Stooges nu s-au vândut deosebit de bine, melodiile în sine și spectacolele live ale trupei s-au dovedit a fi foarte influente în lumea muzicii.
Melodiile lui Iggy Pop au fost incluse în 18 coloane sonore, inclusiv Trainspotting, Pretty Woman, Crocodile Dundee 2 și Repo Man
Cântecul lui Iggy Pop, „Lust For Life” a fost folosit ca temă pentru Carnival Cruise Lines timp de nouă ani de la această dată. Iggy Pop a reformat The Stooges în 2003 și au lansat un album cu toate melodiile noi, The Weirdness.
Artistul a creat un stil de interpretare dionisiac și o varietate de primitivism inteligent de stradă, care l-au făcut una dintre cele mai influente figuri ale rock-ului când a co-fondat The Stooges în 1967.
Există puține trupe în punk care nu a atras influența celor trei albume de studio lansate de cei de la Stooges între 1969 și 1973.
După prăbușirea inițială a celor de la Stooges, Pop și-a lansat o carieră pe cont propriu, care a fost la fel de intransigentă și semnificativ mai diversă, iar primele sale două albume solo, produse de David Bowie l-au ajutat să deschidă o cale pentru post-punk.
În mare parte a anilor 1970 și ’80, Pop a explorat o varietate de căi muzicale pentru viziunea sa iconoclastă asupra lumii, dar a găsit o cale de mijloc de succes între expresiv și viabil comercial cu Brick by Brick din anii 1990, care a produs chiar și un single de succes, „Candy”, un duet cu Kate Pierson de la B-52.
După sfârșitul lui Stooges, Pop a colaborat cu Josh Homme de la Queens of the Stone Age pentru un album care amintea de munca sa cu Bowie, Post Pop Depression din 2016, și a explorat noi căi muzicale în afara granițelor muzicii rock.
Pe euro-pop a inspirat Preliminaires din 2009, chitara ambientală și peisajele sonore electronice din Free din 2019 și o colaborare experimentală cu compozitoarea Catherine Graindorge, The Dictator din 2022.
Copilăria i-a adus gustul pentru muzică
Născut pe 21 aprilie 1947, în Muskegon, Michigan, James Newell Osterberg a fost crescut de părinții săi într-un parc de rulote din apropiere de Ann Arbor, în vecinatatea Ypsilanti. Intrigat de rock & roll, precum și de sunete nemuzicale, monotone și mecanice precum aparatul de ras electric al tatălui său și fabricile de asamblare de automobile din și în jurul orașului Metro Detroit, Osterberg a început să cânte la tobe și a format prima sa trupă, Iguanas, în începutul anilor ’60. Prin intermediul Rolling Stones, el a descoperit blues-ul și a format o ținută în stil similar numită Prime Movers, după absolvirea liceului în 1965.
Inima lui a rămas însă cu rock & roll, iar la scurt timp după ce s-a întors la Ann Arbor, Osterberg a decis să formeze o trupă rock. De data aceasta, el va lăsa în urmă tobele și va fi liderul, inspirându-se de la Lou Reed de la Velvet Underground și Jim Morrison de la Doors.
A încercat să găsească muzicieni care să-i împărtășească viziunea muzicală
Artistul să creeze o trupă a cărei muzică să fie primordială, încărcată sexual, agresivă și repetitivă, folosind amintirile sale timpurii de ras electric ca referință.
În 1967, s-a conectat cu o veche cunoștință de pe vremea liceului, chitaristul Ron Asheton, care i-a adus și pe fratele său, toboșarul Scott și pe basistul Dave Alexander, formând astfel Psychedelic Stooges.
Deși ar fi durat ceva timp pentru ca sunetul lor să se zlevească, au experimentat cu instrumente netradiționale, cum ar fi butoaiele de ulei goale, aspiratoarele și alte obiecte înainte de a se întoarce la instrumentele lor respective. Grupul se potrivește perfect cu alte asemenea alte energii.
The Stooges au fost renunțați de la casa lor de discuri în 1971 din cauza dezinteresului publicului și a dependenței tot mai mari ale grupului de droguri grele.
Actele continue care sfidează moartea lui Pop au îngrijorat și casa de discuri, a cărei decizie de a renunța la trupa a dus la despărțirea celor de la Stooges în același an.
Unul dintre cei mai celebri fani ai trupei, David Bowie, l-a urmărit pe Pop și l-a convins pe noul cântăreț curat și sobru să-și reia cariera.
Semnați de Columbia Records și sperând să calce pe urmele lui Bowie către o descoperire comercială majoră, cei de la Stooges au scris un alt clasic punk, brutalul exploziv Raw Power.
Artistul a ajuns să se interneze la Institutul de Neuropsihiatrie din Los Angeles
După ce a petrecut o scurtă perioadă fără adăpost pe străzile de la Hollywood, timp în care a existat o încercare nereușită de a forma o trupă cu Pop și fostul clapeist de la Doors Ray Manzarek, Iggy Pop s-a internat la Institutul de Neuropsihiatrie din Los Angeles.
În timpul șederii sale la spital, Pop a încercat să scrie și să înregistreze câteva melodii noi cu Williamson, dar când nicio casă de discuri nu și-a exprimat interesul, cei doi s-au separat.
În timpul spitalizării, un alt vechi prieten a venit să-l viziteze: David Bowie, a cărui carieră era încă în viteză.
Bowie s-a oferit să-l ia pe Pop pe drum cu el în timpul turneului său de sprijin pentru Station to Station, iar perechea s-a înțeles atât de bine încât s-au mutat amândoi la Berlin la sfârșitul anului 1976, timp în care Bowie l-a ajutat pe Pop să obțină un contract solo cu RCA.
Ambele albume s-au vândut mai bine decât eforturile anterioare ale cântărețului cu The Stooges.
La scurt timp după aceea, un album live a fost scos din cel mai recent turneu al lui Pop, intitulat TV Eye (1977 Live). De asemenea, în această perioadă, Pop și-a rupt legăturile cu Bowie și a renunțat de la sine.
Fiecare trupă de rock nouă a enumerat Stooges ca o influență majoră
În 1982, Pop și-a scris autobiografia, I Need More, o carte fascinantă a excesului de rock & roll, care a relatat primii săi ani până în prezent.
În ciuda rafalei de activitate, Pop a început să cedeze din nou în fața viciilor sale și a ieșit din lumina reflectoarelor pentru o perioadă lungă de timp pentru a-și rezolva viața, timp în care Bowie a obținut un succes uriaș cu un remake al pepitei Pop/Bowie „China Girl”.
La fel ca la mijlocul anilor ’70, când Pop a fost apreciat de o mulțime de trupe punk emergente, istoria s-a repetat la începutul anilor ’90 odată cu apariția unor astfel de discipoli Stooges din Seattle precum Nirvana, Mudhoney, Soundgarden, etc.
De-a lungul deceniului, Pop și-a încercat și actoria în filme, cântând părți mici în filme precum Cry Baby, Dead Man și The Crow II: City of Angels, plus un rol recurent în serialul TV The Adventures of Pete & Pete.
Deși nu a fost implicat în el, filmul din 1998 Velvet Goldmine s-ar fi bazat pe relația dintre Bowie și Pop de la începutul anilor ’70.
Revenirea artistului i-a adus o serie de nominalizări
Anul 1999 a fost unul încărcat pentru Pop, deoarece a fost subiectul unui episod VH1 Behind the Music și a fost lansat un nou album solo, relaxat Avenue B. dar abordarea sa muzicală mai „rafinată” a fost strict un ocol, așa cum o dovedește următoarea sa lansare, festivalul rock in-your-face din 2001 Beat Em Up.
După ce a abandonat o reuniune promisă a lui Stooges la sfârșitul anilor ’90, Pop și-a îndeplinit în sfârșit angajamentul în 2003, aducându-i pe Ron Asheton și Scott Asheton la bord pentru a scrie și înregistra cu el patru melodii pentru albumul său Skull Ring și luând pe Stooges reconstituiți.
În ianuarie 2016, un anunț surpriză de la Pop și Josh Homme a dezvăluit că cei doi au scris un album împreună cu ajutorul lui Dean Fertita și Matt Helders. Înregistrat în secret și finanțat în întregime independent, Post Pop Depression a prezentat single-ul „Gardenia” și un scurt turneu de susținere cu suport live de la Troy Van Leeuwen și Matt Sweeney.
În comparație frecventă cu primele două albume solo ale lui Pop cu David Bowie, setul a fost nominalizat la Grammy la categoria Cel mai bun album de muzică alternativă. Teatime Dub Encounters, un EP cu patru piese produs de colegii colaboratori la coloana sonoră de la Trainspotting, Underworld, a apărut în 2018.
Bill Laswell și Opening Performance Orchestra l-au adus la bord pentru a citi narațiunea pentru adaptarea muzicală din 2020 a lui William S. Burroughs The Acid Lands.
A apărut la o lansare din 2021 de la maestrul de orgă de jazz Dr. Lonnie Smith, Breathe, adăugând voce la cover-urile piesei „Sunshine Superman” de Donovan și „Why Can’t We Live Together” de Timmy Thomas. I’ll Be Your Mirror: A Tribute to the Velvet Underground din 2021 și Nico a fost o recreare de stele a celebrului album proto-punk și a fost asociat cu chitaristul Matt Sweeney pentru o interpretare a „European Son”.
O poezie pe care Pop a scris-o după moartea părinților săi, „Mama și tata”, a fost o meditație alternativ amară și emoționantă asupra vieții și pierderii, iar harpista clasică Lavinia Meijer a pus-o pe muzică pentru albumul ei din 2022 Are You Still Somewhere?, cu Iggy ca narator.
Sursa foto: Deposit Photos
Pe aceeași temă
Citește mai multe
