O ştiu de mulţi ani pe Ileana. Este mereu pe fugă, râde mereu, râde chiar şi atunci când povesteşte cum a plâns, cum a suferit sau cum s-a înfuriat. Este căsătorită cu Cătălin Badiu, medic, om serios, cu ştate vechi într-ale inimii. Este cardiolog, chirurg, deschide inimi şi le repară. La propriu. În inima Ilenei a intrat fără bisturiu. Şi acolo a şi rămas. Au un copil, pe Sascha, lumina ochilor lor, aşa cum ar trebui să fie orice copil pentru părinţii lui.
Nu-i lipseşte nimic, dar tot timpul pare că aleargă după ceva ce nu are. Linişte? Relaxare? Este frumoasă, are picioare lungi, e dezinvoltă şi acum are 42 de ani. Pare mai degrabă genul care defilează pe un catwalk decât genul femeii de afaceri condamnate să stea peste un Excel (oroare!:) şi să conducă o echipă de oameni. Cu toate astea, exact asta face.
Pentru a-şi salva, însă, feminitatea în proprii ochi, dar şi pentru a face o afacere din care nu câştigă deocamdată decât audienţă, Ileana a pornit împreună cu prietena ei din copilărie, Ana, un site dedicat vârstei de 40 de ani. Spuneam că pare că fuge mereu, de aceea mi-am permis să încep cu întrebarea:
De ce ţi-e frică, Ileana?
Că nu mai pot. Da, că nu mai pot! Că voi ajunge într-un punct în care nu voi mai avea putere.
Cum te pregăteşti pentru asta?
Psihic, pentru că fizic nu mă pot opune vârstei. Dacă ar fi doar o neputinţă psihică, atunci ar ţine de mine să o trec, dar va veni una fizică, şi de aia mă tem cel mai tare…
Eu mă aşteptam, ştiind cum eşti, de fapt mă şi întrebam – cum de nu te-ai apucat tu de modă, de un catwalk, de ce nu ai devenit un model de succes, unul care să se umple de bani doar păşind la defilările de modă!
Se umplu de bani numai cele de top, eu nu aş fi fost de top. Am trecut şi eu prin etapa asta când eram mică, când voiam să mă fac model, dar părinţii mei mi-au spus tot timpul, ceea ce cred că a fost o greşeală, minimizând mult atributele mele fizice, că frumuseţea e trecătoare, că altele sunt lucrurile care contează. Fireşte, aveau dreptate, dar cred că a fost o greşeală să-i spună unei fete de 14 de ani care credea că timpul nu trece, că totul e veşnic, aceste cuvinte. Dar au avut dreptate, până la urmă. Nu numai că frumuseţea este trecătoare, dar cred că acele femei care îşi construiesc viaţa personală, profesională etc. pe acest atribut, suportă o imensă, imensă presiune.
Ai trecut pe la psiholog?
Da, cum să nu? În repetate rânduri.
Pentru ce?
O, Doamne, dar ce nu mi-am tratat? Nu ştiu dacă le-am tratat 100%, dar mi am lămurit nişte lucruri cu mine însămi, am reuşit să mă cunosc mai bine. Fiecare copil resimte în dezvoltarea sa impactul părinţilor şi asta se reflectă în viaţa lui. Iar eu am fost o adolescentă „turbată” şi cred că e greu pentru un părinte să coopereze cu treaba asta. Dar eu cred că şi părinţii trebuie să se ducă la psiholog sau măcar să însoţească copilul acolo. Eu am mers la psiholog, dar mult mai târziu, când am devenit adult. Şi m-am dus pentru că aveam, în anumite situaţii, nişte reacţii care mă uimeau şi pe mine, nu ştiam de unde vin. Am făcut mai multe tipuri de psihoterapie, am trecut prin constelaţii familiale, prin analiză tranzacţională şi într-un final m-am lămurit şi am început să mă gestionez eu pe mine şi să înţeleg de ce am perceput un anume lucru în felul în care l-am perceput…
Dar crezi că lumea este interesată de lucrurile astea? Ce faci tu pe site sau ce declari?
Eu cred că ajut pe cei din jurul meu să perceapă vârsta ca pe un lucru firesc, împărtăşind aceleaşi lucruri pe care le trăieşte de fapt toată lumea, dar din teamă, din jenă, le maschează. Pentru că e multă lipsă de asumare. Există nişte extreme legate de această vârstă, care sunt mereu marcate în spaţiul public: ori eşti cu un picior în groapă, ori eşti mai bine ca oricând. Din lipsa de asumare şi din cosmetizarea adevărului, nu iese nimic bun.
Ce zice Cătălin, soţul tău, despre acest proiect?
Nu e chiar un adept al facebook-ului, până nu am lansat proiectul, nu l-a înţeles exact. Meseria lui, aceea de chirurg, nu este una care să aibă nevoie să se comunice în social media. Degeaba îi spun că cine nu e prezent în social media, nu există. De fapt, este vorba despre o anumită manieră de a te comunica, unii făcând chiar şi bani din asta. Meseria mea este de comunicator, de aceea eu exist în acest spaţiu, activez în social media. Pentru că am tot apărut public şi am primit tot felul de întrebări despre vârstă, am hotărât, împreună cu Ana, să facem un astfel de proiect, care să devoaleze toate tabuurile legate de pragul de 40.
Ai lansat o colecţie de haine…
Da, am zis aşa, înainte de a mă apuca de povestea asta cu online-ul, că trebuie să studiez fenomenul pentru că nu ştiam nimic despre el. Şi am văzut că toată lumea care are o poveste online, are şi o colecţie şi am zis să fac şi eu. Sigur, glumesc… De fapt, am vorbit cu fetele de la Lure, un brand românesc de haine pe care îl creează două surori care îmi sunt şi prietene. Ele au o fabrică în Bucureşti şi împreună am conceput o colecţie destinată exact acelor trupuri care se îngraşă sau care nu mai arată bine, ca la 20 de ani. Sunt femei care vor să dea mai puţini bani pe haine, dar vor să arate bine. La 40 de ani, creşte circumferinţa taliei, de aceea toate hainele pe care le-am gândit sunt ajustabile în zona asta, adică permit să te îngraşi cu 5 kg, fără să fii nevoită să schimbi numărul sau să cumperi altă ţinută. De aceea am creat această colecţie pentru care am beneficiat de sfatul şi ajutorul stilistului Ovidiu Buta. Am discutat cu cei de la Lure despre modele şi materiale. Preţurile sunt mici, între 200 şi 600 de lei pentru un compleu complet, de pildă. Eu nu cred că mai suntem în situaţia în care să cheltuim foarte mult pe haine, mi se pare că am depăşit chestia asta. Eu sigur am depăşit-o. Nu cred că ar mai trebuie să dăm patruzeci de milioane pe o gentuţă, asta sigur! A fost o vreme când credeam că aceste lucruri sunt importante, acum cred că educaţia copilului este mai importantă, o vacanţă frumoasă cu familia, adică altele sunt plăcerile mele acum.
De unde pot fi cumpărate?
De pe lurestudio.ro.
Dar cum ai reuşit să faci o colecţie atât de accesibilă, ce texturi ai folosit?
Am găsit un depozit care avea mătase, dantelă cu mătase, bumbac… şi am reuşit să negociem atât de bine, că doar suntem femei de afaceri, încât am ajuns la aceste preţuri de care îţi spun. Nu mai cred că în România acum îşi mai permite multă lume să cheltuiască averi pe haine, de aceea cred că soluţia asta e foarte bine venită pentru acele femei care vor să facă şi altceva cu banii… Eu, cel puţin, la concluzia asta am ajuns. Şi, în plus, nu mai vreau să păstrez niciun standard, nu mai vreau să-mi demonstrez mie nimic şi nici altcuiva.
Tu te iei foarte des peste picior!
O, da, slavă Domnului! Păi la câte chestii ridicole şi ciudate mi s-au întâmplat mie în viaţă, dacă nu aş fi făcut mişto de mine, aş fi murit până acum!
