Ileana Bîrsan, co-organizator DokStation: „Astfel de filme, ca cele cu David Bowie, îţi oferă acces la alte feluri de a vedea lumea şi oamenii. Şi cred că tipul ăsta de întâlnire e necesară”

Ileana Bîrsan este critic de film şi co-organizator al festivalului DokStation Music Documentary Film Festival, care va avea loc în Bucureşti, în perioada 14-17 septembrie. Este un festival cu documentare despre muzică, cu masterclass-uri şi concerte despre muzici despre care astăzi vorbim mai puţin sau care sunt considerate „de nişă”. Anul acesta, cea de-a doua ediţie DokStation este dedicată lui David Bowie, dar vom avea ocazia să vedem muzică şi filme şi din alte „zone” ale industriei sau ale lumii. Am fost curioşi să aflăm care este miza unui astfel de festival într-o piaţă în care suntem „bombardaţi” de filme şi muzică de toate genurile.

De unde ideea acestui festival de nişă?

În echipă, alături de mine, sunt Claudiu Mitcu şi Alex Belc – amândoi regizori, Ilinca Micu, care e documentarist şi a lucrat cu Alex la câteva documentare Alina Tarbă, care este producător în general, a lucrat prin publicitate şi se ocupă de vizualul festivalului, şi Cristi Busuioc, care se ocupă de evenimentele muzicale. Cred că toţi am avut, aşa, câte un gând la un moment dat, şi pentru că ne ştiam din alte contexte, colaborări sau pentru că eram prieteni, ne-am adunat la treaba asta. Dar ştiu că eu cu Claudiu vorbisem de câţiva ani de zile despre asta, şi aşa s-a nimerit să ne adunăm şi să zicem „hai s-o facem!”.

Apoi ne-am gândit cum să facem să nu rămânem doar în centru, pentru că, evident, publicul cel mai mare e în centru – muzică sau film, cam aici se întâmplă. Vizionări de film sau concerte se mai întâmplă şi în alte cartiere, tipul acesta de descentralizare mai există. Şi am găsit, căutând locuri în care să facem festivalul, Amfiteatrul Mihai Eminescu, care este în sectorul 2, care nouă ni s-a părut absolut minunat şi neatins cumva – căci e un loc în care se pot întâmpla foarte multe lucruri şi noi nu auzisem să se facă prea multe evenimente acolo, şi am zis că trebuie să facem ceva în acest amfiteatru. Apoi am avut o foarte bună colaborare cu Primăria Sectorului 6 pentru parcul din Drumul Taberei. Ei au fost extrem de deschişi la propunerea noastră de proiecţie de film precedată de concert.

Pentru că, la bază, asta este de fapt ideea noastră, să ajungem, în timp, (şi asta sperăm) să aducem filme care au legătură cu concertul sau concertul să aibă legătură cu filmul. Anul trecut evident că nu puteam să facem asta (râde): am avut proiecţia filmului „One More Time with Feeling” şi ar fi fost minunat să îl putem aduce pe Nick Cave, dar ne-ar fi trebuit un buget mare şi nişte sponsori importanţi pentru a aduce trupe aşa de mari.

Şi anul acesta cum stau lucrurile?

Anul acesta, cumva, suntem mai aproape de ideea asta de a dubla filmul cu un concert care are legătură cu filmul. De pildă, în această ediţie vom avea foarte multă muzică electronică în legătură directă cu filmul proiectat.

Vine Daniel Miller, care e producător de muzică, şi a produs Depeche Mode şi Nick Cave (printre alţii), şi, de asemenea face muzică electronică, şi vom avea două filme în care el apare şi povesteşte despre începuturile muzicii electronice, cu nebunia sintetizatoarelor şi tot ce au însemnat anii ’80 în materie de electro-music. O să mai vină un tip din Norvegia, Lindstrøm, care este foarte cunoscut în zona asta, şi o să facă un performance live, eveniment precedat tot de un film care se cheamă „Northern Disco Lights”. Mai avem Monika Werkstatt, patru tipe din Berlin cu un background muzical foarte mare în spate, cu care vom avea şi un pannel şi un performance din zona asta muzicală. Adică anul acesta vom avea un program cumva mai apropiat de ideea de la care am pornit.

Selecţia de documentare pe ce se bazează?

De selecţia de documentare s-au ocupat Alex Belc şi Ilinca Micu. Noi ne-am gândit, de când am aflat vestea morţii lui David Bowie, ca următoarea ediţie să îi fie dedicată lui. Şi am avut şi destule filme dintre care să alegem. Sunt foarte multe filme dedicate lui David Bowie. Pe lângă filmul de deschidere, vor mai fi încă trei – am hotărât să punem un film despre Bowie în fiecare zi. Selecţia a fost făcută în ideea de a avea un focus pe David Bowie, unul pe muzică electronică şi încă unul pe filme care vin din Japonia sau care au legătură cu Japonia, pentru că am găsit multe filme, extrem de diferite în această zonă. Unul este despre muzică country făcută de japonezi şi despre legătura Japoniei cu America din punct de vedere muzical – este o bijuterie filmul ăsta! Mai avem o poveste despre membrii unei trupe de punk japoneze aflaţi în turneu, dar care se hotărăsc să se despartă şi aproape că pare ficţiune tot ce se întâmplă în acel film. Şi mai e un film despre nişte avangardişti super-complicaţi, tot din Japonia. Sunt foarte bune şi foarte noi filmele şi am zis că focusul acesta pe Japonia merită făcut. Va mai fi o muziciană care face o muzică experimentală şi are o serie de colaborări cu diverşi artişti, dar ea nu face o muzică narativă, ca să zicem aşa. Ea culege tot felul de sunete – din metrou, de pe stradă – le prelucrează şi apoi le livrează altor muzicieni. Ce face ea nu este muzica cu care ne întâlnim în nici un caz în FM. Deci mergem cumva într-o zonă şi mai nişată decât este oricum festivalul (râde).

În România se face documentar despre muzică?

Anul trecut am avut în program un singur film care este în această nişă, un film despre muzica electronică românească care se cheamă „Imagini din vis”, semnat de Sorin Luca, despre Rodion, un pionier în anii ’70, un artist cenzurat. Anul acesta nu avem un film, ci un work in progress, un film al Iuliei Rugină pe care îl are în lucru, despre discotecile din anii ’80 din circuitul BTT. Va fi o proiecţie de 10-15 minute, după care regizoarea va povesti despre ce va face, cu imagini de arhivă şi un invitat – unul din personajele din film, un DJ de pe litoralul acelor vremuri care o să ne povestească despre acea epocă. Dar, da, din păcate, nu prea se fac astfel de filme la noi, sunt câteva, dar mai vechi.

Unde se întâmplă evenimentele din cadrul festivalului în acest an?

Anul acesta vom avea evenimente, în afară de Amfiteatrul Eminescu, în Parcul Drumul Taberei, Bowie şi filmele japoneze vor fi la Teatrul Excelsior, mai avem evenimente la Spaţiul M60 şi în Club Control, unde avem toate masterclass-urile, dj-set-urile şi performance-urile.

Masterclass-urile ce presupun?

De exemplu, Daniel Miller va face un soi de lecture care va fi însoţit şi de muzică, va aduce instrumente cu care să exemplifice elemente specifice producţiei de muzică electronică. Asta se va întâmpla după vizionare filmului legat de el. Tipele de la Monika Werkstatt vor avea, tot aşa, o serie de exemplificări despre felul în care lucrează ele cu muzica şi de ce muzica asta şi nu altceva…Iar la final, vor fi sesiuni de Q&A cu invitaţii serii.

Cum e publicul acestui festival?

E foarte greu de cuprins ideea asta după o primă ediţie. Dar, la evenimentele mari din Amfiteatru sau din parc, publicul este neomogen, din diverse categorii. La masterclass-urile de anul trecut au venit oameni foarte cunoscători într-ale muzicii, erau foarte în temă cu subiectul, cu personajul, cu muzica. Şi a venit multă lume, nu vă imaginaţi că „nişa” asta este foarte mică, totuşi! Şi nu mă îndoiesc că şi anul acesta la evenimentele pe care le vom avea nu vor veni tot astfel de oameni, din industrie sau pasionaţi de acest gen. Dar vârstele sunt variate: am văzut şi tineri de 20 de ani, şi oameni trecuţi de 50 de ani, cum mă aştept să fie la Daniel Miller, spre exemplu. Iar la muzica nordică electronică mă aştept să vină lume foarte tânără. În general la produsele acestea de nişă sunt oameni foarte dedicaţi, iar oamenii dedicaţi sunt foarte apropiaţi de subiect, sunt foarte în temă şi ştiu la ce vin. Dar m-aş bucura să vină şi oameni care nu ştiu la ce vin şi să fie impresionaţi de ceea ce vor vedea şi vor afla.

Asta vă propuneţi cu DokStation? Să popularizaţi şi documentarele despre muzică şi muzica despre care sunt făcute filmele?

N-aş vrea să pară o aroganţă şi nici nu vreau să sune a „predică”, dar mi se pare că e o chestie care vine din perioada comunistă: accesul pe care l-am avut noi în anii ’70-’80 la muzică şi filme a fost foarte limitat. Erau foarte puţini cei care mai ascultau Vocea Americii sau BBC… Şi cred că a fost o perioadă cuva „neacoperită” de către publicul foarte larg. Publicul a primit muzică de la TVR, mai ales muzică pop de categorie C, să zicem aşa… Foarte rar mai „scăpa” pe post rubrica „Din muzica lumii” şi mai vedeai ce se întâmplă prin China, prin Cuba şi îţi dădeai seama că mai există şi altceva decât acest disco lejer, piese care semănau toate între ele.

Mi se pare că e o „recuperare” ce încercăm noi să facem, chiar dacă aducem filme noi şi oameni care încă mai profesează în industrie. Din păcate Bowie nu mai poate fi adus, dar inclusiv faptul că aducem filme despre Bowie, cred că e o recuperare. Mă uit la fiica mea, de exemplu, sunt tineri care au auzit de el, dar nu au apucat să îl „cunoască”, şi nu ştiu dacă vor mai avea ocazia să facă asta. E o altă generaţie, sunt alte „interese” din punct de vedere muzical, dar cred că e nevoie să fie atenţionaţi că, pe lângă ce se ascultă acum (şi vorbesc de muzică de calitate), mai există şi aceste referinţe, iar referinţele acestea cred că trebuie scoase un pic în evidenţă. În Parcul Drumul Taberei, spre exemplu, va rula un film care se cheamă „Ole, Ole, Ole!”, despre The Rolling Stones, un film despre un turneu pe care ei l-au avut în Havana. Sigur că mulţi au auzit despre Rolling Stones, dar e foarte plăcut să îi descoperi într-un film, altfel decât îi vezi într-un clip sau să îi auzi (dacă îi auzi!) la radio. Noi, cei de 30-40 de ani, îi ştim, i-am tot ascultat, am făcut pauze de ei, dar interesul nostru este să ajungă şi la generaţia asta foarte tânără, să se uite un pic în spate şi să se îndrăgostească de ei. Pe de altă parte, pentru că facem un festival de filme documentare muzicale trebuie să fim foarte atenţi şi foarte deschişi la nou. De-asta facem cumva un „dublu joc”: o privire în spate şi atenţie maximă la ceea ce e nou şi bun şi merită scos în faţă. Eu însămi, prin selecţia de filme de anul acesta, am avut nişte surprize foarte plăcute legate de muzica propusă şi de oamenii care o fac, pentru că, nu sunt nişte „rătăciţi” care stau cu capul în nori şi fac muzică. Sunt personaje foarte atente la ceea ce se întâmplă în jurul lor, ei văd un pic altfel lumea şi e important să ai şi o altă viziune despre lume. Filmul este un produs care îţi generează un feedback foarte rapid şi, dacă e vorba şi despre muzică în filmele astea, te conectezi foarte rapid, ai o relaţie cu personajele de pe ecran şi cu muzica de acolo mult mai rapid decât dacă ai asculta doar muzica sau dacă ai vedea doar un film. Cred că această combinaţie deschide nişte „supape” în noi.

Ne întoarce la Bowie. Cum e David Bowie pentru tine, ca personaj muzical şi de film?

E un personaj! Cred că e indispensabil cumva. Dacă – să zicem – poţi să te dispensezi de Bowie-actorul, nu cred că poţi să te dispensezi de Bowie cel care a făcut muzică şi cel care a generat numeroase curente, „mode” sau stiluri. Nu poţi să pui degetul şi să spui „Bowie e aşa!” şi să pui o etichetă. Cred că va rămâne un icon şi din când în când oamenii se vor întoarce la el, pentru că a generat o mulţime de stiluri, şi a fost un tip extrem de inspirat şi de deştept, astfel încât ceea ce spune, nu doar ceea ce cântă, te face să stai un pic şi să îl asculţi. E un tip remarcabil, şi m-aş bucura ca la festival să vină la filmele despre el oameni foarte tineri, oameni care au auzit de el şi să fie curioşi, să zică „cine-i, dom’le Bowie, chiar aşa mare a fost?”. Este foarte important să vedem modul în care el s-a schimbat, a schimbat muzica şi a văzut altfel lumea în diferite epoci în care el a făcut muzică. Şi, de fapt, pentru mine asta contează în ceea ce înseamnă festivalul acesta, că astfel de filme, ca cele cu David Bowie, îţi oferă acces la alte feluri de a vedea lumea şi oamenii. Şi cred că tipul ăsta de întâlnire e necesară.

Găsiţi programul complet al festivalului pe dokstation.ro