Îmbrățișand cerul: cum a învins George Nauznicov toate obstacolele și a ajuns să piloteze avioanele pe care odinioară le fotografia din pasiune

Ce sentiment te-a încercat când ai trecut prin cercul de apă și când ai auzit aplauzele celor care te-au susținut, atunci când ai încheiat cu succes primul tău zbor?

A fost un moment incredibil pe care încă îl rememorez. Am fost așteptat de foarte multă lume pe platformă. De la familie, la prieteni, la instructorul meu de la aeroclub până la angajații aeroportului care mi-au urmărit întreaga evoluție, adică cei care mă știau de la 11 ani. A trecut aproape o lună și încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Acum nu am cuvinte să le mulțumesc suficient celor ce s-au ocupat de această surpriză.

A fost un sentiment minunat. Restul echipajului știa că urmează să mi se facă această surpriză. Am fost uimit când am văzut mașini de pompieri. Inițial am crezut că nu sunt pentru mine. Efectiv, nu știam ce să spun, n-am știut cum să reacționez. Eram încă destul de concentrat să aducem avionul la full stop, la oprirea completă a motoarelor, pentru că abia atunci, practic, poți să spui că s-a terminat ziua. Recunosc, mă sensibilizase mult acel moment, însă nu aș fi vrut să plâng de față cu toți, de dragul pozelor (râde). Acasă, mi-au scăpat așa câteva lacrimi.

Mă simt privilegiat să am atâția oameni care m-au susținut pe acest drum și care s-au bucurat de reușita mea.

Intenționezi să faci poze și printre nori?

Îți dai seama că e mult mai greu să fac acum poze, pentru că avem momente în care suntem foarte încărcați cu munca. Suntem foarte solicitați și nu nu avem voie să facem poze, însă când ajungem la altitudinea de croazieră și avem puțin timp liber să ne tragem sufletul, ușurați că am ieșit din zona cu turbulențe, instinctiv mai facem o poză.

Plănuiesc să-mi iau un aparat profesional din nou când bugetul îmi va permite, însă nu asta e prioritatea mea.