Împarte cancelaria cu soția, copilul îi este elev, iar foștii profesori îi sunt colegi. Sorin Hagiu, director de școală: „Fiecare copil este o poveste, iar tu, ca profesor, ai șansa să scrii un capitol important”

Sorin Hagiu se conjugă cu verbul „a face”. Ridică educația la rang de artă. Este mijlocitorul dintre ea și oameni. Nu a negociat cu valorile pe care vrea să le transfere copiilor care calcă pragul școlii pe care o conduce. Unul dintre beneficiari este chiar copilul pe care îl educă cu iubire și acasă. Știe bine ce vrea să livreze dincolo de hârtii. A cunoscut pe pielea sa ce armă importantă poate deveni pregătirea și formarea dintr-o școală unde relațiile educaționale sunt influențate de stările afective create într-un mediu sigur.

Tânărul s-a întors după studii în satul său natal, Giarmata, să înapoieze binele primit. Predă cu dragoste la școala unde a învățat pe vremea când era copil. Este coleg de cancelarie cu soția. Își aruncă idei, ticluiesc proiecte împreună și se susțin fără granițe cu gândul că acasă se dezbracă de situațiile de peste zi, de la școală. În colțul lor, în intimitatea casei lor, își așază gândurile în liniște, dau viață planurilor, iau decizii împreună. Nucleul familial este în dulce armonie cu succesul profesional, iar implicarea lui Sorin Hagiu pentru a crește comunitatea nu se oprește aici. Să-l cunoaștem!

Sorin Hagiu: „Am un vis și anume să deschidem un centru de activități extracurriculare în școală”

Sorin, ochii tăi  și inima ta au 32 de ani. Să fie acesta cel mai frumos an din viața ta?

Îmi place să cred că fiecare an din viață are frumusețea lui, dar 2024 a fost într-adevăr un an în care m-am simțit mai conectat ca niciodată la ceea ce contează cu adevărat. De la proiectele pe care le-am dus la bun sfârșit la școală, la micile victorii personale și la dragostea care mă înconjoară acasă, toate m-au făcut să simt că sunt pe drumul cel bun. Este un an în care am învățat să prețuiesc mai mult procesul decât rezultatul, să mă bucur de ceea ce fac și să mă implic cu toată inima în comunitatea în care trăiesc. Dacă asta înseamnă să fie cel mai frumos an, atunci da, poate chiar este.

Citește și: Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu:„Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

Am întrebat acest lucru gândindu-mă că la final de an ne facem fiecare în parte un bilanț, iar legat de aspectul profesional ai multe realizări. Ce-mi poți spune?

Din punct de vedere profesional, 2024 a fost un an cu multe provocări, dar și cu realizări de care sunt mândru. Un lucru care îmi stă aproape de suflet este faptul că am reușit să implicăm mare parte din comunitate în școală. Proiectele pe care le-am inițiat împreună cu colegii mei au fost gândite să creeze un mediu mai bun pentru copii, dar și să încurajeze colaborarea. Sunt mândru că, prin munca noastră, am reușit să construim un spațiu în care elevii, părinții și profesorii se simt mai conectați unii cu alții.

Ai și nemulțumiri, puncte, obiective pe care nu le-ai atins și sunt pe lista dorințelor?

Cu siguranță, da. Uneori am sentimentul că ceea ce facem, deși important, nu este suficient. Mi-aș dori să văd un sistem educațional care să susțină mai mult inițiativa și creativitatea, să avem resurse mai bune și mai mult timp pentru a lucra cu fiecare copil. Sunt proiecte pe care nu le-am finalizat din lipsă de fonduri sau pentru că timpul pur și simplu nu mi-a permis să fac mai mult. De exemplu, am un vis să deschidem un centru de activități extracurriculare în școală, care să fie accesibil tuturor copiilor, dar mai ales celor din familii vulnerabile. Nu a fost posibil încă, dar rămâne pe lista mea de priorități.

Te găsesc la școală în rolul de director, în mijlocul copiilor comunicând în limba engleză. De când?

Predau limba engleză de peste 11 ani, iar ca director, sunt în această poziție de trei ani. Pentru mine, limba engleză nu este doar un instrument de comunicare, ci o punte către alte culturi și perspective. E ceva magic în momentul în care vezi un copil care începe să înțeleagă și să se exprime în altă limbă. În acest rol de director, încerc să fiu prezent nu doar administrativ, ci și acolo unde mă simt cel mai bine – în clasă, alături de copii. Îmi place să cred că învățăm unii de la alții în fiecare zi.

Sorin Hagiu: „Soția mea nu renunță niciodată la ceea ce contează cu adevărat pentru familia noastră”

 Dar și coleg de cancelarie cu foștii tăi profesori. Ce sentiment porți?

E o combinație unică de respect și responsabilitate. Pe de o parte, îi privesc cu aceeași admirație pe care o aveam când eram elev. Pe de altă parte, acum suntem colegi și, în unele situații, trebuie să luăm decizii împreună, ceea ce vine cu o dinamică nouă. Este o onoare să fiu parte din această echipă și mă simt norocos să am alături oameni care m-au format și care continuă să mă inspire.

Dar alături de soția ta?

Lavinia este nu doar soția mea, ci și cea mai mare susținătoare a mea, iar eu al ei. Ea înțelege cel mai bine presiunile și bucuriile pe care le aduce meseria de profesor, pentru că împărtășim aceeași pasiune pentru educație. Alături de ea simt că pot să merg mai departe chiar și în momentele grele. Este omul care îmi reamintește de ce fac ceea ce fac și care mă încurajează să visez mai departe. Cu optimism.

Ea a fost cea care te-a propus/stimulat/convins să participi la concursul de directori?

Da, Lavinia m-a motivat să fac acest pas. Eram nesigur dacă sunt pregătit pentru un rol atât de important, dar ea m-a făcut să văd că am ceva de oferit comunității noastre. M-a inspirat și ne-am dat seama împreună că schimbarea începe cu noi, iar asta m-a determinat să îmi asum această responsabilitate.

Dacă ar fi să o definești în câteva idei, cum ar suna acestea legate?

Lavinia este euforică, blândă când trebuie și determinată în fiecare zi. Este genul de persoană care reușește să vadă lumina chiar și în momentele cele mai întunecate și care nu renunță niciodată la ceea ce contează cu adevărat pentru familia noastră.

Cum v-ați cunoscut, Sorin? E acea poveste în care un el și o ea au făcut școala generală împreună, au crescut și se vor iubi până la adânci bătrâneți?

Ne-am cunoscut în cancelaria Școlii Gimnaziale Giarmata, fiind profesori aici amândoi, iar ceea ce m-a atras la ea a fost naturalețea cu care se raportează la oameni. Ne-am născut amândoi în Giarmata, dar nu ne-am întâlnit până să devenim colegi profesori. A fost genul de întâlnire care nu pare memorabilă la început, dar care crește și capătă sens pe măsură ce ne descoperim unul pe celălalt. Fiecare etapă din povestea noastră a fost o confirmare că ne completăm perfect.

Cât de mult contează că și ea a îmbrățișat aceeași meserie ca tine și te înțelege când te scufunzi în proiecte?

Contează enorm. Înțelege presiunea, orele suplimentare, momentele în care trebuie să te dedici altora. Este liniștitor să ai acasă pe cineva care înțelege nu doar prin cuvinte, ci prin experiență directă, ce înseamnă să fii profesor. Ne susținem reciproc și asta face ca totul să fie mai ușor.

Te-ai întors acasă și ți-ai pus amprenta în comunitatea în care ai crescut. Presupun că ai dat un concurs de titularizare, ai ocupat un post vacant și de acolo lucrurile au crescut natural. Așa-i?

Exact, dar nimic nu a fost chiar „natural”. A fost mai mult o decizie conștientă să mă întorc în locul care mi-a oferit primele mele experiențe de învățare. Am vrut să fiu parte din transformarea Giarmatei, să aduc o contribuție personală acolo unde a început totul pentru mine. Am dat titularizarea, am început să predau engleză și apoi, treptat, am simțit că pot face mai mult – să unesc, să construiesc, să ofer comunității șansa la un viitor mai bun prin educație.

Sorin Hagiu: „Giarmata este un loc al contrastelor”

Faci bine și frumos în jurul tău. Nu ai învățat acestea la facultate. De unde această aspirație de a fi „altfel” și de a nu aștepta la nivel macro să se întâmple lucrurile?

Cred că aspirația de a fi „altfel” vine din familia mea și din copilăria pe care am avut-o. Am fost învățat să nu aștept ca lucrurile să vină spre mine, ci să le construiesc eu. Am văzut cum oamenii din jurul meu au făcut mult din puțin, și asta mi-a devenit un model. În educație, am înțeles rapid că schimbările mari nu încep în birouri de conducere, ci în sălile de clasă, în curtea școlii, în dialogul cu părinții. Dacă fiecare își face partea, schimbarea devine realitate.

Dacă ar fi să îmi faci un portret al Giarmatei prin ochii și inima ta, ce mi-ai putea spune?

Giarmata este un loc al contrastelor. Este acel sat în care tradițiile încă sunt vii, dar unde modernitatea începe să își facă loc. Oamenii sunt muncitori, uneori reticenți la schimbare, dar cu o inimă mare atunci când vine vorba de comunitate. Pentru mine, Giarmata înseamnă acasă. Înseamnă locul unde am învățat primele lecții despre ce înseamnă să aparții unei comunități și să fii responsabil pentru ea.

Citește și: Viforel Dorobanțu, directorul care vrea să transforme o școală de la țară după modelul universităților americane, în care fiecare elev alege ce materie vrea să studieze: „În sistemul ăsta de învățământ, cred că niciun copil nu poate să învețe”

Dar despre copiii săi? Cum sunt generațiile de azi?

Copiii de azi sunt diferiți față de cum eram noi, dar în sensul bun. Au o curiozitate enormă, sunt conectați la tehnologie și au o dorință mai mare de a înțelege lumea din jur. Totuși, provocarea vine din faptul că uneori le lipsește răbdarea sau motivația de a depune efort. Noi, ca profesori, trebuie să ne adaptăm, să găsim mereu noi moduri de a le capta atenția și de a le arăta că învățarea este mai mult decât o notă sau un test – este o poartă spre libertate.

Cum erai tu ca elev?

Eram un elev cu foarte mult bun simț, mult prea liniștit de multe ori, mereu dornic să învăț, dar căutând mereu scurtăturile. Aveam multe întrebări și îmi plăcea să explorez lucrurile în profunzime. Am fost un elev disciplinat și ambițios. Îmi aduc aminte și azi de profesorii care au avut răbdare cu mine și care m-au inspirat să îmi doresc mai mult.

Când erai mic, prin intermediul imaginației, te-ai pus de multe ori în ipostaza de profesor sau avea alte idei despre ce ai să fii când vei crește mare?

Ca mulți copii, am avut visuri diverse – de la detectiv la pilot – dar meseria de profesor era mereu acolo, undeva în fundal, fără să o conștientizez până în anii facultății. Îmi plăcea ideea de a lucra cu oamenii, de a împărtăși cunoștințe și de a crea un impact. Cred că atunci când mă jucam „de-a școala”, undeva, în adâncul sufletului, știam că asta voi ajunge să fac.

Sorin Hagiu: „Lavinia mă ajută să îmi amintesc că familia este primul meu refugiu”

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai dori să ai alt rol în societate? Poate unul mai bine plătit?

Poate că un alt rol ar fi fost mai bine plătit, dar nu cred că banii definesc împlinirea. Rolul de profesor, iar acum cel de director, îmi oferă ceva ce nu poate fi cuantificat: sentimentul că schimb vieți. Dacă aș putea da timpul înapoi, cred că tot educația ar fi calea mea, pentru că aici simt că pot lăsa ceva durabil în urmă.

Pune capul seara Sorin liniștit pe pernă?

Nu întotdeauna. Sunt seri în care mă gândesc la deciziile luate, la elevii care au nevoie de mai mult sprijin, la proiectele rămase neterminate sau la ce puteam să fac mai bine în ziua respectivă. Dar ceea ce mă liniștește este gândul că, în fiecare zi, am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a face bine oamenilor din jurul meu.

Reușești să te dezbraci de situațiile de la școală înainte de a intra pe ușa casei?

Încerc, dar nu reușesc mereu. Uneori, problemele de la școală mă urmăresc și acasă. Însă Lavinia mă ajută să îmi amintesc că familia este primul meu refugiu, iar problemele se rezolvă mai bine a doua zi, cu mintea limpede.

Ai făcut, apropo de acest aspect, o promisiune cu soția ta de a nu aduce problemele de la școală acasă?

Da, am discutat despre asta și ne străduim să ținem școala și casa separate. Familia trebuie să fie un spațiu de relaxare și reconectare, nu o prelungire a grijilor zilnice. Nu ne iese în fiecare zi, dar ne străduim.

Cum e să „crești” copiii altora și să-i educi, să le explici că educația este arma cu care pot dobândi în viață?

Este o responsabilitate care uneori apasă greu, dar care aduce și o satisfacție imensă. Fiecare copil este o poveste, iar tu, ca profesor, ai șansa să scrii un capitol important. Le spun mereu că educația este cheia pentru a deschide uși, pentru a-și crea propriul drum. Nu e ușor să convingi, dar când vezi licărirea din ochii unui copil care începe să înțeleagă, știi că merită.

Ți-ai imaginat momentul când îți vei educa ca tată, dar și ca profesor/director/om al educației copilul în școala unde ai învățat tu?

Da, mi-am imaginat de multe ori acest moment. Să-mi văd copilul în băncile unde am învățat și eu, să-l învăț lecțiile pe care le-am învățat eu – este un gând care mă emoționează. Iar asta se întâmplă deja, Alex al nostru fiind în clasa a V-a la Școala Gimnazială Giarmata. Cred că școala noastră are multe de oferit, iar visul meu este să o facem și mai bună pentru generațiile viitoare.

Cu ce valori ai dori să plece în viață sau încă nu te-ai trimis acolo cu imaginația?

Vreau să învețe respectul – pentru sine și pentru ceilalți, empatia – să înțeleagă și să ajute, și curajul – să nu se teamă de eșecuri, ci să le vadă ca pe oportunități de creștere. Acestea sunt valorile pe care încerc să le insuflu și elevilor mei, pentru că ele sunt fundamentul unei vieți pline de sens.