Inimă româncă în marele oraș: Cum a transformat Gabriela Lungu relația la distanță într-o poveste de succes
Dacă întrebi în lumea publicității cine este Gabriela Lungu, probabil că nu există persoană care să nu o cunoască. Intrată de pe băncile școlii în pâine, Gabriela a acceptat inițial un post de intern la una dintre cele mai mari agenții de publicitate de la noi. După 10 ani conducea compania de PR și puțin mai târziu înființa una dintre cele mai cunoscute agenții din România, The Practice.
La un moment dat și-a dat seama că a atins apogeul în domeniul ei și nu mai găsea ceva care să o provoace la fel de tare, așa că și-a făcut bagajele și s-a mutat în Londra.
Imediat după episodul Colectiv, plină de speranță, în acel vibe al schimbării și-a făcut din nou bagajele și s-a întors acasă, hotărâtă să rămână. Două luni mai târziu, în urma alegerilor locale, căuta bilete de avion și un loc în care să se stabilească în afara țării.
Cum arată viața după 10 ani în Londra, de ce englezii sunt dificili și preferă să arunce în față cuvinte jignitoare, dar mai ales cum e să trăiești ușă în ușă cu celebrități precum Stela McCartney sau Victoria Bechamp? Iată povestea frumoasă pe care azi o trăiește Gabriela Lungu.
Gabriela, ești de 10 ani plecată din țară. Cum și de ce?
Am plecat din țară – așa cum recomand multor oameni care mă întreabă când e bine să pleci din țară – când am simțit că mi-am atins nivelul profesional pe zona pe care lucram. Sunt specialist în comunicare, am lucrat într-o tonă de tipuri de agenții și în acest domeniu lucram deja de 16 ani.
Când am avut 26 de ani am început să conduc Ogilvy PR și am făcut-o cu succes, după care mi-am făcut propria firmă, care și ea a fost o poveste extraordinară de succes, companie ce urma să fie vândută. Prin urmare știam că-mi vând compania, nu-mi doream să rămân la conducerea ei după vânzare și practic m-am gândit care e pasul următor.
Practic nu mai aveai ce face?
Am simțit că mi-am atins nivelul în țară și mi s-a părut că sunt mult prea tânără (aveam la vremea respectivă 36 de ani) să mă plafonez, să nu-mi caut o nouă provocare. Am început să cochetez cu ideea unei cariere internaționale. M-am gândit să caut o poziție pentru Europa centrală și de Sud-Est, după care m-am gândit să merg în Singapore pentru că mi se părea că piața de acolo e destul de asemănătoare cu cea din Europa de est, dar uite că viața nu m-a dus acolo.
La o conferință profesională, la o cafea, fără niciun fel de agendă, m-am întâlnit cu omul care m-a recrutat pentru Londra.
Peste câteva zile, când m-am întors în țară, am primit un mail de la el, în care scria: „Londra nu e Singapore (se referea la vreme), dar ai putea lua în considerare să lucrezi pentru mine în Londra?” Am sărit de bucurie prin casă, i-am spus soțului meu și iată că peste 4 luni eram deja la Londra. Când m-am mutat acolo, românii nu aveau încă drept de muncă, așa că a fost o perioadă destul de interesantă.
Stai puțin. I-ai spus soțului tău și asta implica ce? Urma să plecați împreună?
Nu. Noi ne vorbiserăm deja și stabiliserăm că va fi greu să ne găsim amândoi în același timp și în același loc. Din punctul acesta de vedere, avem noroc că nu avem copii, că nu trebuie să ne gândim și la ei, astfel că a fost o decizie destul de simplă: cine își găsește primul pleacă și ulterior, când va fi momentul, va veni și celălalt, iar până atunci vom avea o relație la distanță. Lucru pe care l-am și făcut o vreme.
Noi suntem căsătoriți de 19 ani și avem o relație extraordinar de frumoasă. Când ești căsătorit de mult timp, o relație la distanță poate fi extrem de interesantă.
Dar ce înseamnă „o vreme”?
Am avut de câteva ori o relație la distanță pentru că apoi poveștile s-au mai complicat puțin. Inițial am stat eu fără el un an de zile, apoi el s-a mutat aproape un an de zile cu mine în UK, apoi s-a mutat din nou în țară, per total în 10 ani de zile am avut vreo 5 o relație la distanță. Pe plan personal mi s-a părut că ne-a făcut extraordinar de bine. Ne-a întărit foarte mult, ne-a apropiat foarte mult și a adus un plus de prospețime relației. Într-o relație la distanță ți se face dor, când te vezi nu stai să te cerți pe mărunțișuri, ci te bucuri de fiecare clipă și asta ajută.
Dar în prezent?
Acum suntem amândoi în Londra…
Tu lucrezi ce și el lucrează ce?
Soțul meu lucrează în același domeniu cu mine, în momentul acesta lucrează pentru o mare firmă internațională și este global executive creative director, iar eu sunt din nou pe piața muncii, în sensul că sunt în discuții cu niște companii, însă din 2017 mi-am lansat din nou propria companie. E o altfel de companie decât o agenție de comunicare, respectiv o companie de training de creație, training de leadership în domeniul creativ, facilitare de workshop-uri creative, public speaking și așa mai departe. E o firmă mică, dar puternică.
Și îți rămâne timp să mai lucrezi și pentru altcineva?
Absolut, despre asta e vorba. Mi se pare că sunt prea tânără să fac pe profesorul, încă îmi doresc să fac și alte lucruri. Prin urmare, din când în când caut o provocare nouă, încerc să mai învăț ceva și să mai fac ceva. Cine știe parcursul meu profesional știe că totdeauna am încercat mereu câte ceva nou și am jonglat cu foarte multe domenii.
Dar unde a rămas visul ăla cu Singapore, că nu degeaba l-ai avut?
Singapore mi se pare o destinație de vacanță pe care o ador și am ales-o pentru că mi se părea că piața de acolo e asemănătoare cu a noastră. Când a fost să mă gândesc la o carieră internațională, nu m-am gândit că aș putea să fiu recrutată pentru Londra. Londra și NewYork-ul mi se păreau piețele cele mai competitive, locurile în care îți poți face meseria la cel mai înalt nivel. Cu modestia românului nici nu visam la Londra. Așa că m-am întrebat ce piață internațională seamănă cu piața din Europa centrală și de est.
Cum vezi Londra după 10 ani?
Londra este orașul vieții mele, este o iubire dintotdeauna. Sunt mai acasă decât oricând. Abia m-am întors din București și e prima dată când nu m-am mai simțit acasă acolo, ci în Londra sunt acasă. Am un regret absolut uriaș – ca mai toți oamenii cu un pic de minte în cap, ce locuiesc în Londra – față de Brexit, mi se pare că e cea mai mare prostie pe care această națiune a făcut-o și asta mă încurcă în viața de zi cu zi. Am un cățeluș pe care aș vrea să-l duc să-l vadă mama, dar nu mă mai pot întoarce cu el.
Spre deosebire de România, cum ți se pare viața acolo?
Și cu bune și cu rele. Londra îmi place datorită arhitecturii, că nu vezi lucruri care să-ți zgârie retina. Fiind un om care lucrează în domeniul creativ, mi se pare extrem de important să stau într-un loc care să-mi placă, care să mă inspire vizual, care să fie frumos pur și simplu. Din păcate, în România, peste tot avem aceste probleme, cu mici excepții.
În Londra chiar și semnele de metrou sunt făcute de un designer, fiecare lucru e făcut cu cap, nu vezi nimic care să te supere. Și asta nu e numai în Londra centrală, e la fel și în sătuce, totul e foarte bine reglementat și oamenii nu fac ce vor ei. Dacă vrei să-ți văruiești casa la exterior, trebuie să iei aprobare pentru orice care iese puțin din linia străzii, există niște standarde și dacă în șapte ani nu-ți văruiești casa, primești amendă. Dacă lași o proprietate mult timp în paragină, îți poți chiar pierde dreptul de proprietate.
Din punctul ăsta de vedere ador orașul ăsta și am norocul de a sta în cartierul meu preferat din lume, Notting Hill. Aici am stat prima dată când m-am mutat la Londra, e un cartier foarte artistic în care trăiesc foarte mulți actori, e ceva superb. Am mai tot schimbat niște case, dar nu și cartierul și, în pandemie, când a fost să ne cumpărăm apartament, eu și soțul meu am ales tot Notting Hill.
Gabriela, aș vrea să ne întoarcem puțin în copilăria ta…
Sunt născută în Mangalia, dar crescută în București de la vârsta de 2 ani. Părinții mei s-au cunoscut lucrând în Mangalia – mama contabil, tata ofițer – ei fiind din alte zone ale țării și după ce am împlinit doi ani, tata a primit job în București.
Când alegi vremea să îți alegi meseria, ce voiai să urmezi?
Eu am crezut că o să fac Limbi străine. Am făcut liceul uman, Gheorghe Lazăr și m-am pregătit pentru Limbi străine. Mihai Găinușă era vecin cu mine de cartier și am copilărit în aceeași gașcă. Fiind perioada de admitere, m-am întâlnit cu el pe stradă și mi-a zis din întâmplare că e la o facultate privată de jurnalism, care i se pare foarte interesantă. Cu o săptămână înainte de a-mi depune dosarul, m-am dus acasă și am spus că eu nu mai dau la limbi străine, dau la facultatea la care e Găinușă, Școala Superioară de Jurnalism.
După facultate mi-am făcut specializare pe Relații Publice și Comunicare, iar în anul III m-am angajat și am rămas 10 ani de zile, urcând de la un post de intern, până la managing director al Ogilvy PR.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
