Inimă româncă în marele oraș: Cum a transformat Gabriela Lungu relația la distanță într-o poveste de succes

Cum se numea agenția pe care ai fondat-o tu?

The Practice. Acum ține de MSL Group și e condusă de Oana, care a lucrat cu mine ani de zile și pe care o ador.

Mi-ai povestit despre cât de tare îți place Londra. Dar ce-ți lipsește de acasă?

Multe. Bine că m-ai întrebat. Eu iubesc orașul, dar asta nu înseamnă că 10 ani de zile mi-a fost chiar ușor. De fapt, din ăștia 10 ani, 2 ani am stat în Praga, unde soțul meu a avut un job și șase luni de zile am cochetat cu întoarcerea în România.

Cum așa?

Când s-a întâmplat Colective, soțul meu era în țară, lucra ca director de creație pentru Leo Burnet. Prin urmare îmi povestea ce se întâmpla, cum mergeau oamenii la proteste, iar eu plângeam foarte mult, mai ales că mulți dintre cei care au murit în Colective îmi erau cunoscuți pentru că s-a întâmplat exact pe industria noastră: oamenii care cântau lucrau și în advertising. Nu pot să spun că eram foarte fericită la Londra, eram iar singură și m-am hotărât să mă întorc în țară, mai ales după ce a picat guvernul și a fost reales unul tehnocrat. S-au întors foarte mulți în țară atunci, prieteni de-ai mei erau în noul guvern, au intrat mulți oameni pe care îi admiram în politică, era un vibe de schimbare de aveai senzația că în sfârșit se întâmplă ceva mișto. Plină de speranță am renunțat la Londra, mi-am dat demisia și m-am întors în țară. M-am întors în țară să rămân, cu tot. Mi-am luat pisică pentru ca să arătăm că ne-am pus rădăcini aici 😊. După două luni au fost alegeri locale și în București a ieșit Firea, moment în care am zis că nu ne mai facem bine și imediat ne-am uitat unul la altul, eu și soțul meu și ne-am spus: „trebuie să plecăm din nou!”.

Și pisica?

Din păcate nu am putut să o luăm cu noi în Praga, unde ne-am mutat și am lăsat-o cu părinții prietenei mele care rămăseseră fără pisică în acel moment. O chema Chelsea.

Am plecat de la întrebarea: „ce-ți lipsește de acasă?”

Îmi lipsesc oamenii, îmi lipsește umorul de acasă și sistemul de suport. Noi nu ne dăm seama ce extraordinar sistem de suport avem acasă. Când am plecat, cel puțin în industria mea mă știau foarte mulți, aveam un brand puternic, respectat, nu trebuia să mă introduc când intram într-o încăpere. Faptul că aveam părinții aproape, pe sără-mea aproape, prietenii aproape, era de foarte mare ajutor.

Când am ajuns aici, un prieten care locuia de mai mulți ani în Londra, a fost singurul pe care îmi permiteam să-l sun și să-l întreb lucruri: „Mihnea, cum fac să-mi comand mâncare?”, de exemplu.

Englezii pot fi foarte dificili. Nu o dată mi s-a spus: „Nu credeam că românii pot să fie lideri. Eu am cunoscut până acum doar femei românce femei de serviciu”. Și spun lucrul într-un fel în care să sune a jignire, foarte arogant, să-ți arate unde ți-e locul.

Ai vorbit până acum de toate mutările voastre și de faptul că Londra e acasă. Dacă ar veni vremea să vă retrageți, unde ați face-o?

Știi filmul ăla: „There is no country for old man”? Eu spun despre Londra: „There is no city for old man”. Ăsta nu e un oraș în care să stai când te retragi, e un oraș în care stai când faci bani. E un oraș care îți toacă toate veniturile și sub nicio formă nu rămânem aici. Deja ne gândim ce o să facem când o să ne retragem și cochetăm cu două idei: 1. Venit în țară. 2. Mutat prin Italia. Ce știm sigur amândoi e că nu ne vom retrage probabil niciodată cu adevărat. Ne gândim la următoarele proiecte, soțul meu, pe lângă cariera lui în publicitate a devenit somelier, eu am început să-mi iau o certificare în brânzeturi fine și cochetăm cu ideea de a face ceva cu asta în viitor.

Noi știm că întotdeauna o să fim activi pentru că înainte de a ne muta în străinătate ne-am luat o vacanță lungă, de vreo 3 luni de zile. 3 luni ne-am dus și ne-am plimbat prin Asia, după o lună și jumătate ne-am prins că murim de plictiseală. Eram pe net, făceam proiecte, aplicam la job-uri, făceam business planuri, apoi ne-am dus la cursuri de gătit, de sailing, de orice. Noi suntem niște oameni activi, nu putem să ne retragem.