Prima pagină » Insula Ada Kaleh, paradisul necunoscut al României, șters de pe hartă de poporul nostru

Insula Ada Kaleh, paradisul necunoscut al României, șters de pe hartă de poporul nostru

12 / 02 / 2023 /Otilia Gherasim Reading Time: 6 minutes

A fost odată Ada Kaleh, o insulă sau un mic paradis exotic pierdut sub apele Dunării. Insula fortăreaţă are o istorie și deține monumente unice în România.

Locul te face să crezi că ești dincolo de granițele țării noastre pentru că aici vei descoperi o insulă învăluită în arome de cafea turcească, parfum oriental şi delicii cu iz mediteraneean.

Sună idealic, nu? Ei bine, apele Dunării învolburate acoperă încetul cu încetul fiecare părticică din insulă și cel mai probabil în puțin timp va dispărea, ca și cum n-ar fi existat niciodată.

De pe malul românesc, ultimii locuitori ai insulei privesc înmărmuriți cum „viața” lor se stinge. Dunărea și mâna semenilor lor, care au dinamitat insula, i-au împins spre pribegie iar civilizația și strămoșii lor vor rămâne pentru totdeauna în adâncuri. Prețul plătit pentru ridicarea barajului hidrocentralei Porțile de Fier era destul de mare. Totuși, insula Ada-Kaleh a existat, iar istoria sa străbate timpul.

Un loc încărcat de istorie

Pe teritoriul județului Mehedinți, Dunărea își desfășoară cursul pe aproximativ 220 km, de la gura pârâului Poloșeva, în vest, până la vărsarea Drincei, în sudul județului. Pe această distanță, fluviul își schimbă des direcția, ca urmare a tectonicii și litologiei variate a regiunii. În acest „joc” al schimbării direcției, spun geografii V. Cucu și A. Popova-Cucu, au apărut marile ostroave ale Dunării, ca Ada Kaleh, Ostrovul Șimian acolo unde s-a mutat cetatea de la Ada-Kaleh, Ostrovul Corbului, Insula Mare, etc.

Insula Ada-Kaleh se găsea între Drobeta Turnu – Severin, la 15 km în aval și Orșova, 9 km în amonte, la câțiva km de marele defileu, Porțile de Fier, unic, de altfel, în Europa prin pitorescul său. Între gurile de vărsare ale râurilor Cerna și Bahna, mai precis în dreptul localității Vârciorova, se mai văd și astăzi, în special pe timpul verii, ieșind din apele bătrânului fluviu, sfidând, parcă spațiul și timpul, mărturii ale unei civilizații strămutate.

Insula a intrat în vizorul istoricilor încă din Antichitate

Herodot, Pindar, Pliniu cel Bătrân, Cornelius Nepos amintesc în scrierile lor despre ceea ce, mai târziu, va primi denumirea de Ada Kaleh.

De-a lungul timpului, cronicarii au notat nu mai puțin de 16 nume pentru celebra insulă: Saan, Rușava, Demir Kapu, Carolina, Poarta de Fier, Insula Orșovei, Fortăreața, Ada-I Kebir, Ada Kale. La acestea se adaugă și denumirile mitologice: Erythia, Cyraunis, Continu, Yernis.

Dacii, romanii, românii sau turcii au considerat că Ada-Kaleh-ul le poate asigura un adăpost, un refugiu, un loc de unde puteau observa întreaga zonă, insula constituind în același timp o așezare militară dar și civilă.

Istoria consemnează că în această zonă, de-a lungul Evului Mediu, s-au desfășurat cele mai multe confruntări militare deoarece poziția geografică a insulei Ada-Kaleh și împrejurimile acesteia au constituit în același timp, un liant dar și o stavilă între creștinătate și islamism.

Primul document oficial

Regele Sigismund al Ungariei i-a adus pe cavalerii teutoni în Țara Severinului cu scopul de a întări cetățile din zonă având în vedere că Imperiul Otoman își făcuse deja simțită prezența. Evenimentul a fost consemnat printr-un raport întocmit de căpetenia teutonilor și datat 22 februarie 1430.

Acest raport este foarte important pentru istoria acestor locuri, fiind primul document oficial în care insula este menționată; de asemenea, raportul cuprinde o structură a populației din cetățile bănățene-consemnate de istoricul Ion N. Nistor astfel: Cetatea Severinului – 200 oameni și 40 pușcași; insula Saan – 216 oameni; Orșova – 60 oameni, 30 pușcași, 260 slujitori; Șvinița – 40 oameni și 6 pușcași; Mehadia – 224 cneji, 1112 săteni, 30 grăniceri, 24 curieri; Sf. Ladislau – 400 oameni, 56 pușcași etc.

Citește și: Cetatea Făgăraş, singura cetate românească ce nu a fost niciodată cucerită, dar care a fost martora unora dintre cele mai negre momente din istoria României

Cei care au studiat istoria Ada Kaleh-ului, ultima fiind Ileana Roman, susțin că „după căderea Cetății Severinului, regatul ungar și-a mutat reședința Banatului la Mehadia, iar insula Saan va prelua, alături de Orșova, atributele de cetate–hotar. Austriecii au bastionat pe insulă o cetate stelată, cea mai puternică fortăreață de pe Dunăre și timp de încă 300 de ani trupul cetății va fi întărit de tot atâtea ori câte bătălii s-au dat aici între cele două puteri imperiale, otomană și habsburgică. Cetățile dunărene, de la Severin la Belgrad, au întârziat 300 de ani înaintarea și pătrunderea Imperiului Otoman în zona Imperiului Habsburgic”.

Insula Ada Kaleh, spun istoricii, apare consemnată în documentele vremii datorită evenimentelor politico – militare ce se desfășurau în această zonă strategică, împărații sau sultanii vremii fiind din ce în ce mai mult interesați s-o cucerească și s-o stăpânească.

Aceasta avea o lungime de circa 1750 metri și o lățime de circa 500 metri

Aceasta avea o lungime de circa 1750 metri și o lățime de circa 500 metri, era un adevărat supraveghetor al navigației corăbiilor vieneze, budapestane și boemiene, oaza de Orient ajungând când pământ austriac, când otoman și în cele din urmă, românesc.

În 1330 insula Saan a fost încredințată comitelui Benedict Heem, pentru ca în 1390 să fie ocupată de Firuz – bei, iar în 1402 aceasta găsindu-se sub tutela lui Lazarevici al Serbiei.

Între 1417 – 1418, Cetatea Severinului și insula Saan sunt ocupate de turci dar eliberate de Sigismund al Ungariei, care le încredințează din 1419, lui Pippo Spano.

Iancu de Hunedoara, în calitatea sa de Ban al Severinului și a celei de comandant al sistemului defensiv Severin – Orșova – Mehadia, a organizat pe insulă, în 1438 un punct de observație și control. Tratatul de la Adrianopol (1452) îl aduce în zonă pe Radu Gavruț, care în 1455 a ocupat insula Saan și Orșova cu ajutorul turcilor.

Insula, disputată de marile puteri

În secolul al XVI-lea, după cucerirea Budei de către Soliman Magnificul, insula Saan a jucat un rol de observare, escală și dirijare a traficului pe Dunăre iar în perioada expansiunii otomane spre centrul Europei, unul militar; astfel, în 1524, după ce turcii au ocupat Cetatea Severinului, insula Saan a devenit prima redută pe Dunăre, în zona Porților de Fier. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVII –lea este semnalată prezența pe insulă a unei comunități israelite de rit spaniol.

Generalul Federigo Veterani a fost cel care, fiind conștient de importanța strategică a zonei, a construit mai multe fortificații – bastion, jurnalul de front al acestuia consemnând și o bătălie în august 1688, între austrieci și turci, iar în 1689, generalul austriac Donat Hessler a primit ordin să execute aici, primele palisade.

Cu toate că Pacea de la Karlowitz (1699) a lăsat insula în stăpânirea Imperiului Otoman, abia în 1716, Ibrahim Pașa – comandantul flotei Porților de Fier a adus pe insulă 4.000 de valahi care au construit redute, locuințe, cazărmi sau moschei.

Pacea de la Passarowitz (1718) dintre austrieci și turci a dat câștig de cauză Imperiului Habsburgic care a anexat Banatul, Oltenia și regiunea Timocului din sudul Dunării, în acest context geo – politic întregul defileu al Porților de Fier cât și insula Ada-Kaleh căpătând o conotație deosebită.

Astfel, în 1718 lt. col. regal Casttner a fost numit drept comandant al cetății insulare, de acum insula purtând numele de Carolina, în cinstea împăratului Carol al VI-lea sau Orșova Nouă.

Succesiunea ocupațiilor

Ocupația austriacă a durat până în 1738, când în urma unei confruntări turco-austriece, insula va deveni mahomedană. Cronicarul turc Mehmet Subhi povestește evenimentele din mai 1737, când pașa Vidinului Hadji Mahomed a încercat zadarnic să cucerească fortărețele Elisabeta și Carolina, totuși a reușit să pună stăpânire pe Orșova și Mehadia, în timp ce austriecii puseseră stăpânire pe insulă.

De la Mehmet Subhi aflăm despre următorul episod deosebit de interesant:

„În iunie 1738 sultanul trimite alți doi pași, pe fiul său Halil bey și pe Mavrocordat, cu 10 000 de luptători, din care 3 000 valahi. A urmat un asediu neîntrerupt de 45 de zile, apoi un altul de 24 de zile, insula a fost bombardată cu 80 de tunuri și 40 mortiere, dar au căzut numai turci, apele Dunării duceau cadravele lor până la Brăila, Galați și chiar până la Ismail. Pe insulă se afla colonelul Kehremberg cu numai 1200 de oameni. Dincolo de mal, în fortul Elisabeta nu se aflau decât 263 de ostași. Kehremberg nu s-a predat decât după ce soldații săi, stând prea mult în cazemate, începuseră să moară de scorbut. 22 de ofițeri și 530 de soldați erau spitalizați.

Avaz Mehmet l-a decorat și l-a îmbrăcat pe colonel în cel mai scump caftan turcesc și i-a spus: Aferim slugă bună și credincioasă, măcar că s-ar afla un om drept și harnic ca tine în împărăția voastră, că ai putut cu atât de puțină oaste să stai și să te bați atâta vreme cu așa putere. Apoi turcul l-a eliberat pe el și pe ai săi trimițându-i cu toate onorurile la împăratul lor. Acasă însă , Kehremberg a ajuns în fața Curții Marțiale iar în timpul anchetei a murit tot de scorbut”.

Sacrificarea Ada-Kaleh-ului

Regimul comunist a reușit să desființeze învățământul gimnazial de pe insulă iar în 1967 fabrica de țigarete a dat faliment. Insula, spun istoricii și-a pierdut rangul de comună, devenind sat aparținător de Vârciorova, apoi de Turnu–Severin.

Turcii mai înstăriți se vor confrunta cu confiscarea proprietăților, deportări în Bărăgan începând cu anul 1952, expatrieri condiționate de cedarea către stat a averii.

Exodul se va continua după 1964 când s-a aflat că insula urma să se înece în apele sistemului comunist și ale Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier.

Tot în această perioadă o parte dintre locuitorii insulei aveau și locuri de muncă în afara insulei, iar o parte dintre insulari, barcagii, cei specializați în producerea de zaharicale specifice își duceau existența din activitățile legate de turism.