Interviu cu părintele Francisc Doboş despre Crăciunul spiritual din umbra celui comercial

Crăciun fericit tuturor! Azi, în ziua de Crăciun, înainte de a năvăli la oalele cu sarmale şi la cozonacii aburinzi, ne-am gândit să ne uităm puţin şi spre latura spirituală a acestei sărbători. Nu că ar fi rău să ne înfruptăm din aceste bunătăţi, dar ar fi bine să nu uităm de ce sărbătorim Crăciunul şi ce însemnătate ar trebui să aibă în sufletele noastre. Părintele Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano Catolice a fost de acord să ne vorbească cu inima deschisă despre această mare sărbătoare.

Ce ar trebui să însemne Crăciunul pentru fiecare dintre noi? Sau, mai bine zis, cum e lăsat de la Dumnezeu să sărbătorim Crăciunul?

Mulţi dintre noi am primit zeci de emailuri în ultima perioadă de la companii mari, firme de renume şi comercianţi şic la care suntem abonaţi cu urări de Crăciun care nu au nimic de-a face cu Crăciunul. Comic, nu? Cum să vorbească ele despre Crăciun că, deh…, ele nu fac religie, ci fac doar bani. Mesaje, de altfel, pline de gingăşie indistinctă, de bunătate vagă şi de forme fără fond. Crăciunul este despre Dumnezeu care se face om, adică copil, prunc, ca să crească cu noi şi să facă să crească în noi cerul de unde a venit. Inima Crăciunului este Dumnezeu. Mai apoi vin toate celelalte ornamente, colinde şi tradiţii. Şi, da, îmi plac toate acestea de pe urmă: luminiţe, arome, pregătiri, familie, prieteni, cadouri, brad, colinde… dar nu fără de El, nu fără Cristos.

Crăciunul este un „transplant“ de Dumnezeu în om. Vorba lui Iulian, un prieten preot iezuit: „De Crăciun se naşte Isus. Nu ne-a dăruit nici rinichi, nici ochi, nici sânge de transfuzie. A făcut cea mai mare transfuzie posibilă în istoria omenirii: transfuzie de suflet, de suflare de viaţă, transfuzie de speranţă, de spargerea cojii strâmte a imanenţei, a cerculeţului de hamsteri încorsetaţi în timp şi în vremuri. E o ordine de inimă, de suflet, de recunoştinţă, de, hai s-o zicem fără a fi nici penibili, nici patetici, o ordine de dragoste“.

Partea cea mai grea este că noi nu suntem obişnuiţi să primim transfuzia/transplantul de Dumnezeu. Aşa că încercăm să ne facem cadouri fără să ne „antrenăm“ ca să primim Cadoul. 

Spiritul Crăciunului pare că a fost învăluit de latura comercială a lui? Goana după cadouri nu vi se pare că murdăreşte mult din acel sentiment pe care ar trebui să-l avem de Crăciun?

De Crăciun alergăm, în general, să cumpărăm şi să dăruim ceea ce nu este Crăciun. Vrem să-i surprindem pe cei dragi şi nu prea ne iese să ne lăsăm spiritual surprinşi de cel Drag, de Dumnezeu. Nu suntem deprinşi cu asta; iar dexteritatea sufletească se capătă şi ea prin antrenament spiritual, nu-i aşa?

Eram supăraţi înainte de 1989 pe ateul şi comunistul Moş Gerilă. Nu s-a schimbat prea mult, chiar dacă acum îl cheamă Moş Crăciun. Acesta ne este prezentat în veşminte mesianice prin cadourile pe care ni le aduce. Un fel de mântuire la îndemâna cardului aducător de bucurii trecătoare. 

Ce înseamnă să fii bun de Crăciun?

Să fii bun înseamnă să fii frumos; nu doar pe chip şi nu doar de Crăciun. Dar a fi frumos, din punct de vedere spiritual, nu se referă la make-up, ci la spiritualizare prin convertire. Asta pentru că egoismul şi setea de protagonism pot învălui şi binele pe care îl facem. Chiar şi aici putem fi ispitiţi să fim tot noi, again, cireaşa de pe tort sau de pe cadou. Prin urmare, putem să facem fapte bune fără să fim cu adevărat buni. Mulţi încearcă să îşi spele ceva păcate şi să-şi anestezieze conştiinţa pentru relele din timpul anului cu niscaiva cadouri de Crăciun. E valabil pentru persoane fizice, dar şi pentru persoane … juridice, firme, corporaţii, etc. 😉

Deci, să fii bun de Crăciun înseamnă să fii bun tot anul. Nu cred în bunătatea part-time.

Excesele de tot felul sunt caracteristice multora dintre noi de Crăciun. Oare nu este un păcat?

Este păcat să ratăm Crăciunul din cauza crăciuniţelor, Lumina din cauza luminiţelor şi pe Dumnezeu om din cauza zeilor noştri consumişti. Restul ţine de cumpătare.

Apropo de bunătate şi iubire, închei apelând la câteva vorbe profunde şi pline de Duh ale unui preot ortodox martir, Pavel Florenski (a fost un fel de Michelangelo al secolului trecut şi este printre favoriţii mei):

„Nu s-ar putea face o eroare mai mare decât identificarea iubirii spirituale a celui care cunoaşte Adevărul cu emoţiile altruiste şi cu aspiraţiile spre „binele omenirii‘ care, în cel mai bun caz, se bazează pe simpatia naturală sau pe idei abstracte… pentru iubirea creştină această activitate nu este decât un lustru. Până şi activitatea morală, filantropia de exemplu, luată în sine, nu reprezintă absolut nimic. Nu exteriorul, nu ‚coaja’ unor activităţi particulare este de dorit, ci viaţa în har, care se revarsă în fiecare act creator al persoanei“ (Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului, Ed. Polirom, Iaşi 1999, p. 62).

Acesta este Lifestyle-ul multora. Poate pe unii îi va tenta.

Tuturor un Crăciun cu Cristos!

… şi cu simţul umorului 🙂