Interviu în premieră cu Mădălina Grigore, tânăra care a dat startul în creație și a ajuns să influențeze sute de oameni: „Dumnezeu se vede cel mai bine printre lacrimi" - LIFE.ro
Sari la conținut

Mădălina Grigore este o tânără ambițioasă care și-a făcut loc printre oameni prin bunătate.

Vine dintr-o familie modestă care i-a insuflat valori și principii. Ambiția moștenită a condus-o pe culmile succesului atât în business cât și în jobul de influencer.

Este cea care și-a impus propriile granițe, fiind nevoită să refuze contracte care nu rezonau cu stilul ei de viață.

Diplomația îi este trecută în CV, alături de modestie și puterea de renaștere.

Călătorește de la 16 ani și până acum a vizitat peste 100 de orașe și peste 40 de țări. Din fiecare loc s-a întors mai bogată spiritual, spune ea.

În spatele unei fotografii perfecte stă sacrificiul unei tinere care a respectat orice destinație de vacanță.

Urmărită de sute de mii de persoane pe rețelele social media, creatorul brandului de fashion Aerial demonstrează un stil de viață ce îmbină discreția cu expunerea, ambiția cu modestia și pasiunea cu munca asiduă.

Mădălina ne-a acordat un interviu în premieră.  

Cine este Mădălina?

Mădălina este un om al contrastelor, un om dinamic, dar care savurează liniștea, un om visător, dar pragmatic, o boemă cu suflet de antreprenor.  În toate ipostazele vieții însă am fost ghidată de un verb conjugat la prezent: a face bine!

Ce a fost Mădălina până acum?

Am fost un om vulnerabil până mi-am aflat adevărata capacitate și valoare. Apoi am realizat că dețin stiloul destinului meu și pot să îmi scriu propria poveste, să selectez personajele din viața mea și să schimb cursul scenariului atunci când nu mai corespunde expectanțelor mele.

Mădălina Grigore
Mădălina Grigore

Mădălina Grigore: „Dreptatea fără putere este neputincioasă”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora