Interviu în premieră cu Mădălina Grigore, tânăra care a dat startul în creație și a ajuns să influențeze sute de oameni: „Dumnezeu se vede cel mai bine printre lacrimi"

Aș vrea să fac un salt în cariera și-n viața ta personală, dacă-mi permiți. Ai vrea să împărțim viața ta pe două perioade? Definește cele două perioade.

Devenire și manifestare. Am devenit ceea ce sunt acum pe forțe proprii, prin sacrificii, durere alternată cu bucurie, iar acum urc spre ceea ce-mi doresc. Și, știți cum se spune, cerul e limita.

Ce te visai atunci când erai mică?

Când eram mică mă visam avocată. Îmi plăcea dreptatea, iar acest lucru nu s-a schimbat. Nu scriu des cu cerneala altora, dar este un citat de care sunt atașată: „Dreptatea fără putere este neputincioasă”, și deși poate suna mult prea metaforic, eu simt că acum fac un soi de dreptate femeilor, îmbrăcându-le cu haine care le dau puterea să fie cine sunt cu adevărat, dezvăluindu-le identitatea.

Cum ți-a fost copilăria?

Recunosc că nu am mai vorbit despre asta, e un exercițiu de sinceritate în spațiul public în premieră, dar tocmai pentru că eu cred că am atins un nivel de maturitate o voi face.

Copilăria a fost grea, la ani lumină distanță de ceea ce fiecare și-ar dori pentru sine sau copiii săi. Provin dintr-o familie modestă. Poate că acum dacă m-aș întoarce la Mădălina din copilărie și aș avea un dialog cu ea, aș înțelege că ea era pregătită încă de atunci să muncească pentru a avea tot ce-și dorește.

Dar tocmai copilăria cu lipsuri a declanșat în mine cel mai mare atu al meu: ambiția. Evident că ambiția nu e suficientă, disciplina și miile de ore de muncă fiind cele care au adus cu ele performanța.

Mădălina Grigore: „Nu sunt copac, locul meu nu e într-un singur loc, însă de aer am nevoie pentru a supraviețui, de rădăcini nu neapărat”

Cum a fost întâlnirea Mădălinei cu iubirea?

În același timp când obțineam o identitate, iar aici mă refer la buletin. Iubirea am întâlnit-o la 14 ani. A fost magică și a durat 20 de ani. Magică pentru că partenerul meu a fost și este un om minunat care m-a ajutat să evoluez. Am crescut sau ne-am crescut, nu aș ști cum să mă raportez la această acțiune. Credeam că este iubirea vieții mele, însă după 20 de ani și multă muncă, sacrificiile ne-au separat. Mi-am dat timp, în momentul în care ne-am despărțit a fost o mare vâlvă și prefer în prezent și viitor să-mi țin privată viața sentimentală.

Ai un copil, făcut într-o perioadă în care nu mulți cochetau cu ideea pe cât o fac acum. Ai un atelier de croitorie. Coși povești. De ce croitorie?

Le iau pe rând. Am renunțat la visul inițial de a deveni avocată și mă gândeam că aș putea deveni pictor, însă pictura doar o admiri, în vreme ce hainele le porți sau te poartă. Revenind la întrebarea ta, îți mărturisesc faptul că moda mă atrăgea încă de mică. Desigur, ce fetiță nu purta hainele mamei, însă eu nu doar le purtam, ci le ajustam, le modificam să le pot purta.