Întreruperile de sarcină în România, între minciuni, abuzuri şi ruşinea de a face educaţie sexuală

La aproape 32 de ani de la momentul în care româncele au obţinut din nou libertatea de a decide în privinţa corpului lor, susţinătorii campaniilor anti-avort devin tot mai vocali şi mai insistenţi. Deşi istoria recentă arată clar că interzicerea avorturilor are consecinţe înfiorătoare, se vorbeşte în continuare mai mult despre credinţă decât despre educaţie, despre interdicţii decât despre alegeri informate. Întreruperile de sarcină în România sunt în continuare încă în topul avorturilor efectuate în Europa, însă specialiştii spun că soluţia pentru a scădea numărul lor nu este nicidecum interdicţia, ci educaţia.

Întreruperile de sarcină în perioada comunistă – Generaţia Decreţeilor, copii născuţi din frică

În perioada comunistă asupra românilor a fost instituit un control barbar. Libertatea de mişcare a fost redusă, mâncarea era cu porţia, apa caldă şi căldura – la fel, dar mai rău de atât, oamenii nu aveau voie să îşi expună părerile – ba chiar era indicat să nici nu gândească şi inclusiv viaţa lor intimă ajunsese să fie controlată de către stat.

În 1966, în disperarea lui de a creşte populaţia şi de a forma oameni dedicaţi idealurilor comuniste, Nicolae Ceauşescu a interzis avorturile. Dictatorul voia ca fiecare femeie să aibă cel puţin 4 copii şi refuza să creadă că rata natalităţii are vreo legătură cu situaţia economică.

Doar că multe dintre românce au refuzat să se supună Decretului 770 şi au căutat soluţii. Preţul a fost cumplit. Peste 10.000 de femei au murit până la anularea legii, odată cu instaurarea noii conducerii, după Revoluţia din 1989. Avorturile se făceau pe ascuns, în condiţii mizerabile şi extrem de riscante, multe dintre femei ajungând să aibă hemoragii imposibil de oprit sau să facă septicemie sau insuficienţă renală. Alte femei au rămas infertile sau mutilate în urma intervenţiilor care numai medicale nu puteau fi numite. Cele mai multe erau autoprovocate sau realizate de către persoane care nu aveau niciun fel de pregătire medicală.

Citeşte şi: 4,3,2, filmul lui Cristian Mungiu, în topul celor mai bune filme ale secolului 21 – LIFE.ro

De mijloace contraceptive nu se punea problema, pastile anticoncepţionale se puteau cumpăra doar la negru, din Ungaria, şi doar de către persoane cu bani şi relaţii, aşa că în numai 3 ani s-au născut 2 milioane de copii. Decreţeii sunt copiii care au văzut lumina zilei în acea perioadă, doar că mulţi dintre ei – născuţi din frică, nicidecum din dragoste – au ajuns în orfelinatele groazei unde nu doar că nu primeau îngrijirile de bază sau vreun gest de afecţiune, dar nici de mâncare nu aveau parte.

După primii 3 ani natalitatea a început din nou să scadă. Femeile îşi riscau vieţile cu orice preţ, numai să nu mai aducă pe lume copii pe care nu şi-i doreau sau cărora erau conştiente că nu au ce să le ofere. Apelau la metode barbare şi la oameni nepregătiţi, care foloseau, de multe ori, instrumente nesterile. Cele care ajungeau la spital în urma acestor chiuretaje barbare nu primeau dreptul la tratament până nu erau interogate, nu-şi recunoşteau fapta şi nu dădeau în vileag persoana care le provocase avortul.

Când şi-au dat seama că decretul nu avea efectul dorit, autorităţile au dus controlul într-o zonă şi mai barbară. Femeile din fabrici erau controlate ginecologic anual pentru ca medicii să noteze orice semn ce putea indica un avort sau o sarcină. În cazul unei sarcini, acestea erau apoi monitorizate lunar, până la naştere.

Explozie de avorturi, urmată de campanii agresive anti-avort

Legalizarea avortului din data de 26 decembrie 1989 a dus la o explozie de întreruperi de sarcină. În primii 3 ani de după Revoluţie au fost efectuate 1 milion – 1 milion şi jumătate de avorturi anual, de 3 ori mai multe decât naşterile înregistrate. România era pe primul loc în lume la numărul de avorturi, însă în 10 ani de la acel moment numărul acestora scăzuse de 4 ori.

Libertatea a adus acces la nenumărate metode contraceptive, însă nu şi educaţia necesară. Mulţi dintre părinţi cad pradă ruşinii de a discuta cu proprii copii nu doar despre sexualitate, dar şi despre igiena sanitară. Alţii se tem că informaţiile le pot trezi interesul copiilor pentru sex, în ciuda studiilor care arată că tocmai necunoaşterea este cea care duce la sarcini nedorite şi boli. Aşa se face că ţara noastră are acum, din nou, cea mai ridicată rată a avorturilor din Europa – 480 de întreruperi de sarcină la fiecare 1.000 de naşteri.

În sprijinul preconcepţiilor referitoare la educaţia sanitară şi sexuală au venit şi o mulţime de clerici care susţin campanii agresive anti-avort, dar şi împotriva educaţiei sexuale. Au mers în spitale, au făcut parteneriate cu medici ginecologi, iar în prezent, deşi avortul la cerere este legal, acesta nu poate fi efectuat în cele mai multe spitale de stat din România pentru că doctorii invocă motive religioase. Există, în mod evident, clinici private unde se pot face întreruperi de sarcină, dar preţurile acestora sunt imposibil de suportat de cele mai multe dintre femeile ajunse într-o asemenea situaţie.

Anii trecuţi au fost organizate chiar marşuri susţinute de Patriarhia Română în care mii de oameni au ieşit în stradă manifestând împotriva dreptului legal de a face o întrerupere de sarcină. La Constanţa Arhiepiscopia Tomisului a trimis chiar o circulară către toate şcolile din judeţ prin care li s-a cerut profesorilor de religie să mobilizeze elevii, părinţii şi profesorii, să participe în număr cât mai mare la Marşul pentru viaţă. La polul opus, activiştii pentru drepturile femeilor acuză reprezentanţii bisericii de ipocrizie pentru că refuză dreptul la educaţie şi încalcă dreptul femeilor de a lua propriile decizii în ceea ce priveşte corpul şi viaţa lor.

Iar lucrurile iau în unele situaţii o turnură şi mai periculoasă. O anchetă publicată în Scena9 a scos la iveală o situaţie revoltătoare: reprezentanţii unei clinici ginecologice din Moldova le transmit femeilor care apelează la ei pentru avort informaţii false, menite să le facă să renunţe la întreruperea de sarcină. Şi nu una, două, ci tinerele sunt bombardate efectiv cu informaţii demne de filme de groază şi filmuleţe cu presupuse mărturii despre traumele fizice cumplite pe care le-ar fi suferit femei care au apelat la această intervenţie. Iar dacă toate aceste informaţii nu reuşesc să le facă pe femei să se râzgândească, ele sunt programate pentru întreruperea de sarcină, după care programarea le este anulată pe ultima sută de metri, sub diverse pretexte, ceea ce le pune în dificultatea de a mai putea face avortul la o altă clinică, având în vedere că programările nu se fac de pe o zi pe alta, iar sarcina nu trebuie să depăşească 14 săptămâni.

Întreruperile de sarcină în Europa

România nu este singura ţară în care avortul este atât de disputat şi discutat. Polonia a fost pusă la zid de întreaga Europă după ce a adoptat cele mai dure măsuri de pe continent în acest sens. La începutul anului, avortul mai era permis în această ţară numai în cazuri de viol, incest, malformaţii grave ale fătului sau dacă viaţa mamei este pusă în pericol. Între timp, avortul a fost interzis şi în cazul malformaţiilor grave ale fătului şi se vizează interzicerea definitivă a acestuia. În prezent, în Polonia se fac mai puţin de 2.000 de întreruperi de sarcină legale anual. Estimările arată însă că polonezele fac aproximativ 200.000 de avorturi în fiecare an, fie ilegal, fie în afara ţării.

Slovacia a respins la limită, în toamna anului trecut, înăsprirea legislaţiei în ceea ce priveşte întreruperile de sarcină. Votul de atunci a dus la îngrijorare nu doar în rândul slovacelor, ci şi al vecinelor poloneze. Mii de femei trec într-un an graniţa în Slovacia pentru a efectua avorturile pe care nu au voie să le facă în propria ţară.

Ca urmare a numeroaselor încercări de a restricţiona avorturile, în special în ţările din sud-estul Europei, Parlamentul European a adoptat recent un raport prin care solicită statelor membre ale Uniunii Europene să garanteze dreptul şi accesul femeilor la avort. Ţările membre UE sunt îndemnate să protejeze şi să consolideze sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor, europarlamentarii arătând în raport că încălcările acestora sunt o formă de violenţă şi că împiedică progresul către egalitatea de gen.

Citeşte şi: Educația sexuală în școlile din România și în lume – LIFE.ro