„Învățam tot timpul în mașină, n-am excelat nici la școală, nici la muzică, dar abia acum înțeleg de ce și că de fapt mi-a prins bine”. Povestea de dor și de căutări a artistei Mădălina Pavăl

Mădălina Pavăl s-a născut într-un sătuc din Moldova. Acolo, la Baia, între pădure și râu se simte mereu acasă. Acolo a iubit jocul. Mai apoi, a trecut să învețe ce înseamnă responsabilitate, între primul autocar care o ducea la șase dimineața la școala din Fălticeni și ultimul care o întorcea la opt seara de la școala de muzică din Suceava. Dar drumul acesta lung și obositor a pregătit-o pentru București și a învățat-o să „nu mă las ușor bătută”.

A învățat mereu în mașină. Nu a excelat niciodată nici la învățătură, nici la muzică, „dar abia acum înțeleg de ce și că de fapt mi-a prins bine”. Apoi a învățat să iubească folclorul. Și, cum vine din Moldova, asta a venit firesc, mai ales că aici se „păstrează bini, se știe că moldovenii sunt niște artiști”.

A venit la București gândindu-se că o să fie avocat. Dar lucrurile s-au schimbat radical atunci când „am mers la un concert Subcarpați ca fan și am ajuns pe scenă”. Iar astăzi, se pregătește să lanseze un nou album, „Roiesc”, la care a lucrat împreună cu Alexei Țurcan. Am vorbit cu Mădălina Pavăl despre dor, despre muzică, despre încercări și bucurii. Și vă invităm să faceți și voi parte dintre oamenii care roiesc pe muzica semnată pe Mădălina Pavăl pentru că artistei îi place nebunia oamenilor. 

Mădălina Pavăl, vii dintr-un sătuc din Moldova. În Baia pădurea și râul ți-au fost vecini. Cum a fost copilăria ta aproape de natură?

O copilărie în dosul soarelui, cu zile lungi, bătând la rând curțile vecinilor, cu jocuri inventate și ritualuri păstrate. 

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din acea perioadă?

Aveam un joc și-o joacă cu fetele de pe uliță și ne luam foarte în serios. Așa când mă gândesc, zâmbesc dar, în același timp, îmi dau seama ce frumos era că ne lăsam să visăm. De la banii de hârtie, făcuți pentru „magazinele noastre” și de la cutii adunate și spălate în râul Moldova am ajuns să facem magazin „adevărat”. Dacă și acum am reuși să gândim așa, am vedea că pas cu pas le faci pe toate. Atunci ăsta era greul nostru și voiam să-l ducem la capăt. Sper că se înțelege ce vreau să zic (râde). 

Mădălina Pavăl: „Nu cântă nimeni în familie și nimeni n-a rămas nici așa mic ca mine”

Cu cine semeni… de la cine ai moștenit talentul muzical?

Nu cântă nimeni în familie și nimeni n-a rămas nici așa mic ca mine (râde). Tata îmi spune ca semăn cu bunica și cântatul credeam că vine de la bunicu’ care cânta la fluier.

După clasele primare, te-ai mutat la școală la Fălticeni. Și, în același timp, te duceai la școala de muzică din Suceava. Cum a fost pentru tine adaptarea aceasta la oraș și la toate drumurile pe care trebuia să le faci pentru școală?

Cu multe peripeții (râde). În clasa a V-a deja m-au dat ai mei la școală în Fălticeni, a fost greu, navetă continuă. Plecam la șase dimineața de acasă și, când mergeam și la școala de muzică în Suceava, mă întorceam cu ultimul autocar la opt seara. Vară, iarnă, nu conta. Trebuie să recunosc că m-a călit și cred că și de asta nu mă las ușor bătută nici cu „drumul” ăsta lung pe care l-am apucat și la București. 

Îmi aduc aminte de situații în care mă rușinam, în care voiam să fiu și eu cum erau copiii de la oraș, că mi-am pierdut telefonul și cât de greu era sa pierzi ultimul maxi-taxi care te ducea spre casă. Cum învățam tot timpul în mașină. N-am excelat nici la școală, nici la muzică, dar abia acum înțeleg de ce și că de fapt mi-a prins bine. 

În această perioadă s-a întâmplat întâlnirea ta cu folclorul?

Folclorul m-a ales pe mine, eu așa simt. Folclorul a venit ca o chestie naturală, așa era atunci, nu prea avea nimeni curaj să se ducă spre muzica ușoară, trebuia să ai „tupeu” – am făcut dansuri moderne în schimb (râde). Am învățat să iubesc folclorul în ani, descoperindu-l. Adolescentă fiind nu prea avea cum să-mi placă, nu era cool, iar la noi în zonă se păstrează bini, se știe că moldovenii sunt niște artiști.  

Mădălina Pavăl: „Bucureștiul are oamenii potriviți pentru mine, dar încă mă tot adaptez ca noi toți, cei care am ales să stăm aici”

Ai lăsat meleagurile moldovenești și ai venit la București. Cum a fost adaptarea la nebunia de aici?

A fost bruscă și spontană, așa cum sunt eu (râde). Bucureștiul are oamenii potriviți pentru mine, dar încă mă tot adaptez ca noi toți, cei care am ales să stăm aici.

Inițial ai vrut să vii la București pentru a învăța la Facultatea de Drept. Dar lucrurile s-au schimbat, aș zice radical și ai ajuns la Muzică. Cum s-a întâmplat această decizie? 

Da… încep cu începutul, părinții m-au îndreptat către o meserie (*trebuie să faci și bani, Mădălina) și schimbarea radicală a venit când eu am mers la un concert Subcarpați ca fan și am ajuns pe scenă. Mi-am spus în sinea mea că nimic nu e întâmplător și că i-am găsit pe oamenii destul de diferiți și asumați ca să mă alătur. Am văzut-o ca pe un semn, că muzica nu trebuie să dispară din viața mea. 

Și ce au zis ai tăi?

Grea întrebare (râde). Nu au fost de acord, dar nici nu s-au putut împotrivi determinării mele.

Revenind puțin la relația ta cu capitala. Îți mai amintești ce ai simțit în primele zile aici?

Curiozitate, m-am plimbat muuult singură. Sentimentul că pot schimba ceva. Când vedeam clădirile îmi imaginam cum au reușit oamenii să facă așa ceva și că și eu o să pot. Pot dacă una ca asta a fost posibilă. Acum râd un pic de analogia pe care o făceam, dar este clar că îmi căutam speranță în orice (râde).

Și cine te-a ajutat să te adaptezi la viața din București?

Prima persoană care mi-a arătat bunătate aici este Cosmina, prietena cu care am stat în casă cinci ani, ne-am mutat împreună cum am ajuns în București și am avut grijă una de cealaltă (mai mult ea de mine). Ne-am maturizat împreună și am descoperit lumea cu râs și plâns. A fost foarte important sprijinul ei. 

Acum unde te simți „acasă”?

Acasă la Baia, acolo e mirosul de acasă, fețele vecinilor și mâncarea și legumele cele mai bune și cea mai bună zacuscă făcută de mămica și cel mai bun vin făcut de tata. 

Mădălina Pavăl, ce îți place cel mai mult să cânți? 

Doina în natură. Împreună cu ea. 

Citește și: Mădălina Pavăl, fata care pune dorul la loc de cinste şi ne aduce tot ce are mai bun folclorul românesc într-o reinterpretare unică

Mai este doar foarte puțin și apare noul tău album, „Roiesc”, la care ai lucrat împreună cu Alexei Țurcan. Povestește-ne puțin despre acest proiect…

Este un proiect curajos, suntem 12 muzicieni pe scenă și fiecare vine cu *acasă* al său. Noi toți venim din toate colțurile țării și ne-am adunat, muzica ne-a adunat. Suntem crescuți cu muzică românească și asta se simte în muzica pe care am făcut-o. Ritmul și dinamica întregului album ne-a făcut să îl numim ROIESC. 

ROIESC s-a născut în pandemie, vine cu emoție, dar și cu o nevoie de exprimare și vrem ca anul acesta să ajungă pe scene mici și mari. 

Lansarea are loc mâine, pe 28 mai, ce ne-ați pregătit?

Tot ce pot să spun este că va fi o seară în care ne vom depăși pe noi și nu e doar un concert și nu e doar în grădină. Chiar mi-ar plăcea să fie cât mai mulți curioși alături de noi și să dansam, să ne cunoaștem și să simțim. Sper să ne zâmbim acolo.

Ce vrei să spui cu acest album? Cu ce ai vrea să rămână oamenii după ce îți vor asculta piesele?

O mână de oameni am sădit un copac, i-am prins rădăcinile să facă fructe dulci și să ne ofere umbră bună – așa văd eu proiectul și echipa care roiește. Este un album cu și despre oamenii care sunt puși pe căutat, care nu se tem de idei trăznite și care simt nevoia de ceva nou. Mi-ar plăcea să roiască alături de noi cât mai mulți oameni. Despre asta cântăm și povestim.

„Sunt un om care își pune des întrebări și sunt atentă la semnificațiile lucrurilor din jurul meu”

Spui că acest album a prins formă din dorurile, grijile și frământările ultimilor ani. Cum arată pentru tine dorul? Și de ce îți este cel mai dor?

Și chiar sunt mulți ani de când mă caut și muzica m-a ajutat, dorul l-am cântat pe albumul de debut *Oamenii se fac dor* și am povestit ce rol joacă în viața mea. 

Care sunt frământările tale Mădălina Pavăl? 

Sunt un om care își pune des întrebări și sunt atentă la semnificațiile lucrurilor din jurul meu. N-aș putea să le enumăr, dar sunt sigură că mai e multă forfotă în mine ce așteaptă să fie pusă pe muzică. 

Ai lucrat împreună cu Bogdana Dima la cântecul „Cată-ți, dorule, alt loc!”. Cum a fost pentru tine acea colaborare? 

Bogdana este omul care mi-a pus bazele în muzică, ea m-a pregătit să intru la Conservator și de multe ori m-a inspirat. Mergeam la concertele ei în facultate și emoția cu care cântă te cuprinde. Tot ea m-a ajutat să îmi descopăr talentul de a compune, m-a învățat că muzica te face liber și bun ca om. 

Au fost ceva ani în care m-a ghidat și Cată-ți dorule, alt loc! a ajuns să fie un cântec până la urmă pe albumul Oamenii se fac dor și cu ea am compus primele mele cântece. Ea este un om complex și abia aștept să ne aducă timpul și soarta din nou pe scenă, cântând.

De asemenea, ai lucrat foarte mult cu Subcarpați… cum a fost această experiență pentru tine?

O experiență care mi-a confirmat că și ceva diferit este bine și se poate. M-am format odată cu toate concertele, am învățat și am descoperit plăcerea de a fi pe scenă. Au fost patru ani în care am cunoscut oamenii și lumea într-un carusel de emoții și sigur nu am să uit asta.

Mădălina Pavăl, ce simți atunci când ești pe scenă?

Pe scenă mă cuprind niște forțe invizibile și e ca un fel de transă amestecată cu frică și curaj. Este un soi de adrenalină de care nu aș vrea să scap niciodată – te pierzi, te regăsești, te bucuri și ai timp să oftezi, să greșești, dar să te și amuzi. 

Ce asculți acum… dacă ne uităm în telefonul tău cum îți arată playlistul? 

Hmm, am muzică pe care o ascult ca să mă pot concentra și muzica aceea care mă inspiră, cea care mă face să mă întreb cum au reușit asta, cea care mă motivează. Dar în ultimul timp, pentru că au fost multe de organizat pentru lansare, am ascultat Hania Rani, Nils Frahm și muzica tradițională georgiană.

Cum arată viața ta într-o zi oarecare… poate atunci când nu ai concert?

Sunt destul de activă, fac ateliere și tabere cu copii despre tradiții, origini și rădăcini. Merg la studio destul de des, tot timpul este trebușoară acolo. Îmi place tare mult să ies în oraș să mă văd cu lumea. Avem tot felul de întâlniri ce țin de logistica unui concert, videoclipuri, repetiții. Nu prea am stare și îmi place să nu treacă o zi fără să fac ceva productiv. 

Când a fost ultima dată când ai fost la Baia? Cum a fost reîntâlnirea cu locul copilăriei tale? 

De Paște am fost acasă și e un ritual, o tradiție pentru mine. Anul acesta chiar am simțit așa o nostalgie când am ajuns și am văzut mai multe riduri la oamenii pe care îi priveam și în copilărie. De obicei când merg încerc să mă bucur cât mai mult de acasă și stau în curte desculță. Anul ăsta chiar a fost o reconectare și o reîntoarcere pentru că m-am văzut și cu prietene din copilărie și am depănat amintiri și am mers la râul Moldova. 

Când te-au văzut prima dată ai tăi pe scenă ce au spus? 

Părinții mei m-au mai văzut în copilărie când mergeam la festivaluri de folclor și au fost întâmplări amuzante de care ne aducem aminte acum: mămica mea a leșinat la prima mea apariție pe scenă, aveam 12-13 ani. Acum abia aștept să vină la lansare și să dea din cap. 

Și ce au zis când au ascultat piesele de pe albumul „Roiesc”?

Am făcut audiție când am mers acasă de Paște, le place tare mult și, dacă până acum mă mai certau sau îmi ziceau că experimentez prea mult, acum sunt implicați sută la sută.

Ultima întrebare, ce te face fericită, Mădălina Pavăl 🙂

Aaaa, multe, multe lucruri și din când în când mai scriu / enumăr lucrurile care mă fac fericită ca să nu uit cât sunt de norocoasă – îmi plac caii de mor, îmi place mirosul de palo santo, îmi place să dau drumul dimineața la geamuri, să sar coarda, să învăț câte o piesă nouă șiii grea, îmi place nebunia oamenilor.