Ioana Nicolescu, consultant în afaceri sustenabile și de lux: „Eu, clientul, vreau să știu că pentru produsul pe care îl cumpăr nimeni nu a fost exploatat și că ajut societatea să aibă grijă de ecosistem”

Ioana Nicolescu s-a întors de câțiva ani în România, după ce, la Paris, la numai 23 de ani, a primit misiunea de a lansa brandul Comme des Garçons, de unde aveau să-și facă frecvent cumpărăturile Jean Michel Jarre sau Charlotte Rampling. Mai departe, a lucrat pentru Chloe, unde a întâlnit-o pe Stella McCartney, ori pentru Prada sau Dior. Încet, încet a ajuns să stăpânească secretele modei, ale luxului și a devenit interesată de noile tendințe, de explorare a fibrelor naturale, ale texturilor obținute sustenabil, fără substanțe toxice, cu respect pentru resurse și pentru oamenii care muncesc, în acord cu natura pe care o ocupăm.

Secretele modei cu Ioana Nicolescu: Cum construim o afacere sustenabilă, cu respect pentru resurse și pentru oameni

Ce este Cișmigiu, mon amour și de ce simți tu nevoia să te implici, la nivel de decizie, chiar, într-un parc mai sănătos, mai natural și mai reprezentativ pentru centrul orașului București?

Ioana Nicolescu: Cișmigiu, mon amour este proiectul pe care am simțit să-l fac împreună cu oameni care mă știu, ca reacție împotriva unui proiect al primăriei de acum trei ani, care-și dorea să betoneze parcul. Dincolo de această inițiativă, lucrez susținut împreună cu Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, alături de care încercăm să facem din zona Cișmigiului un loc mai prietenos cu natura, cu animalele.

De trei generații familia mea este cumva vecină cu Cișmigiul și mi se pare foarte amuzant că, după atâta vreme, când m-am întors pentru o vreme în România, am găsit locuință lângă Cișmigiu. Acum stau chiar lângă clădirea în care m-am născut. Bunica și mama au locuit acolo iar acum locuiesc și eu. Deci, Cișmigiu este o afacere de familie, nu știu cum să zic, o iau foarte personal! (râde)

Mi se pare că e foarte ușor să schimbi lucruri care nu îți plac, iar eu sunt croită așa încât, dacă nu-mi place ceva, să pun mâna să scriu. Nu vreau să mă plâng.

Cum faci tu ca pasiunea pentru modă, lux să se integreze în cizme de cauciuc, noroi și iarbă udă?

Ioana Nicolescu: Poate că tocmai din pricina faptului că am lucrat în lumea luxului nu am nicio problemă să îmi pun faimoasele mele cizmulițe roșii și să umblu prin noroi. Nu cred că se exclud deloc una pe alta, niciodată nu m-am gândit că ar fi o compartimentare. Ca stilist, iar ulterior când am lucrat ca buyer, am avut acces la foarte multă informație din zona modei.

Nu degeaba oamenii care lucrează în modă sunt, de multe ori, vegani sau refuză să mai folosească piele ori au o pasiune pentru tot ce este second-hand. Îți dai seama că poți să faci bine de acolo de unde ești și că nu ai decât să încerci, la nivelul tău.

Sunt două adevăruri aici: industria modei este în primii trei cei mai mari poluatori ai lumii, dar produce haine accesibile, chiar dacă producția s-a dublat practic din 2000 încoace. Pe de altă parte, există dorința în industrie de a trece către tehnici, inovații, tehnologii sau strategii de marketing sustenabile. Ce-i trebuie modei să adopte pârghii mai sustenabile?

Ioana Nicolescu: Cred că sunt două lucruri un pic diferite aici, pentru că de multe ori inițiative care în străinătate există și funcționează de foarte mulți ani, la noi încă par dezbateri extraterestre. La noi lumea încă își pune întrebarea: „ce este un business sustenabil?” și de multe ori se împiedică de cuvântul etic.  Etic nu înseamnă să nu vinzi sustenabil. În Europa și în restul lumii civilizate există niște proceduri și metode deja gândite și implementate de foarte mulți ani, un întreg sistem funcționează și ia amploare din ce în ce mai mult.

La noi lucrurile încă stagnează la ideea de experiment. De fapt, nu este un experiment și, cu cât mai multă lume va înțelege asta, cu atât vom putea face ceva.

Acum există destul de mulți oameni în modă care își dau seama că, dacă nu se face rapid ceva, nu mai avem timp. S-a ajuns într-un moment destul de critic și este vorba deja de mai mult decât confortul tău sau despre a face bani din design.

De multe ori designerii sunt oamenii care au informația completă și își gândesc un business care să fie prietenos cu natura, unde să folosească materiale sustenabile sau reciclate, adică își pun toate aceste probleme și știu să le propună mai departe, către cei care caută lucruri de genul ăsta. Eu, clientul, îmi doresc să știu că produsul pe care îl cumpăr face bine și este ceva ce am în minte de cel puțin 15, 20 de ani. Vreau să știu că nimeni nu a fost rănit, nimeni nu a suferit, nu a fost nimeni exploatat și că, efectiv, achiziționând lucrul respectiv, fac bine și ajut societatea care îl produce să facă bine și ea mai departe, să aibă grijă de ecosistem.

Sunt foarte multe societăți care dau o parte din beneficii creând școli pentru femei sau având acțiuni concrete în zona socială sau de mediu. Iar asta este o componentă din produs.

E complicat însă să constați că la noi încă se formulează întrebarea: „ce-mi iese mie, acum?”. Dar de ce nu te gândești ce-ți iese ție și familiei tale în 10, 20 de ani. Degeaba razi acum toți copacii și cumperi Chanel lângă Hermes. Nu o să te ajute și nu-i va ajuta nici pe ei cu nimic.

Vorbim acum despre un demers foarte concret, cerebral, dincolo de creativitate sau inovație. Da, există branduri, în special cele de lux, care au și mijloacele să investească în cercetare, în inovare, iar descoperirile lor ajung să folosească și celorlalți. Așa ajungi să descoperi inițiative la alte branduri, medium, care își doresc să înființeze: planul de reciclare, planul de fibre din plante cultivate sustenabil. Există și tendința de întoarcere către rural. Deci, hai și cu designul să începem să ne gândim la pământ, la fibre, la cum putem să facem bine nu doar la un anumit nivel, ci să facem parte din acest lanț care funcționează și care concret face ceva!

Noi suntem acum într-un showroom, nu întâmplător, cu obiecte în consignație, obiecte second-hand, reutilizabile, care au făcut parte din povestea cuiva și care pot să devină parte din povestea altcuiva, iar asta ține de o paradigmă foarte răspândită, anume circularitatea produselor. Ce alte soluții ne mai pot duce către o modă sustenabilă, către un mod de a ne îmbrăca în acord cu natura pe care o locuim și, vorba ta, cu valorile care țin de faptul că vrei să faci bine inclusiv prin hainele pe care le porți?

Ioana Nicolescu: Mă bucură foarte mult ideea de pop-up spontan; cred că este ceva foarte prietenos și ar trebui să se întâmple mult mai des decât se întâmplă; să fie o deprindere, un obicei care să devină firesc.

Dar întâlnesc încă la noi reacția: „Nu cumpăr second-hand, fiindcă am bani să cumpăr ceva scump!”. Nu despre asta e vorba, ci de a putea, dacă îți place cu adevărat moda, să faci ceva, să te gândești mai departe decât la tine, la ce pot avea acum. Trebuie să vedem mai departe de azi.

Știu că noi, ca țară, am fost antrenați să ne concentrăm pe problemele de acum, tocmai ca să nu putem vedea pe termen lung. Era unul dintre principiile comuniste: creează-le probleme azi, să fie preocupați de lipsa de apă, de căldură ca să nu vadă ce se întâmplă mai departe. Nu mai suntem în perioada aceea și cred că deprinderile de atunci nu ne mai sunt de folos. Acum te gândești: dacă eu consum atât de multă apă azi, ce se va întâmpla mai departe sau cum se repercutează asta asupra mea și a familiei mele? Partea mea din sistem cât face bine, cât face rău? Fac parte dintr-o comunitate, nu sunt singur, oricât de mulți bani aș avea. Sunt un om, care are niște nevoi, dar sunt împreună cu alți oameni care au și ei nevoile lor. Apoi, sustenabilitatea va veni firesc.

Cum s-a petrecut la tine trecerea de la obiect scump, nou, valoros la unul pe care poți să îl folosești, să-l cumperi de la o prietenă sau dintr-o comunitate. Cum ai procesat tu în interior această schimbare?

Ioana Nicolescu: Cred că avantajul meu, unfair advantage, a fost că vin dintr-o familie în care hainele erau o preocupare, chiar de la bunica, cea care învățase, trecând prin război, că totul se reciclează, că trebuie să aibă grijă de ceea ce are. Iar asta rămânea valabil, cu toate că veneam dintr-o familie unde banii nu erau o problemă. Dar ai mei fuseseră obișnuiți că, dacă ai, să ai grijă de ce ai și nu e nevoie să ai în „volum”.

Era o chestiune de lifestyle, dacă vrei: lucrurile de calitate se reciclau, se refăceau, nu le aruncai pentru a-ți cumpăra altele. Țin minte că mama avea un palton de iarnă, nu foarte multe, iar a avea bani nu era sinonim cu a avea multe lucruri.

Părinții mei au lucrat în modă, tata este scenograf deci aveam acces nelimitat la haine. Așa că am început să ne jucăm cu ele. Era firesc să pui ceva vechi cu ceva nou, niciodată n-a contat ceva de brand, ci conta cum îl pui pe tine. Mie îmi plăcea grozav să fur vreo cămașă Cerruti, din bumbac prespălat, din dulapul mamei și să merg cu ea la școală, mi se părea că se potrivește mai bine cu uniforma.

Par două lumi complet separate, cea a luxului și cea a fibrelor naturale, rudimentare, firul de cânepă, aspru. Cum stau lucrurile de fapt, din unghiul tău?

Ioana Nicolescu: Ajungem într-o zonă pentru care am o bucurie, cea a trend forecaster-ilor, adică acei oameni care reușesc să acumuleze informații din foarte multe zone diferite, care pot să prevadă, în limite științifice, statistice, ce se va întâmpla în 3 luni, 6 luni sau într-un an. Acești oameni ajută foarte mult creativii, fie că sunt designeri, stiliști sau oameni de marketing din diverse societăți, să poată să ajusteze și să aducă pe piață un produs care se cere în momentul respectiv, adică nici prea devreme, nici prea târziu.

Ce spui tu este o evoluție firească către trenduri, iar primii oameni care îți vor arăta trendurile vom fi cei din industria de lux, fiindcă este rolul lor și știu asta, după care vor fi copiați de toți ceilalți. În plus, este ceva ce clientul așteaptă, el conștientizează că are nevoie și tu vei veni să-i oferi. Iată, de pildă, dorința tot mai întâlnită de a avea un anumit tip de produs rural la noi în casă.

Firmele din lux fac o cercetare asupra fibrelor și texturii lor și au oameni care vor produce anumite fibre și texturi pentru ei. Am descoperit un designer din China, Angel Chang, stabilit la New York, care a reușit să facă niște produse cu zero electricitate. Cum? Pentru că în satul din care vine ea totul poate fi făcut la mână, până și cusăturile, fiindcă în lipsa electricității, oamenii au găsit soluții. În plus, acești cultivatori, cresc fibrele textile lângă plantele din care mănâncă, argumentul că sunt total curate, sănătoase, fără nicio substanță vătămătoare.

Ce-mi spui despre designerii fermieri?

Ioana Nicolescu: Designerii fermieri, iată un concept care-mi place foarte mult și care sper să fie adaptat și la noi.

În aceeași idee de a putea controla lanțul, de la creație și producție, oamenii își doresc, mai ales tinerii designeri, extrem de conștienți de importanța de a putea merge la sursă, și caută să facă produse pe care cumva să le crească ei. De aici fermele de in, o textură care m-a cucerit acum mai mulți ani și efectiv aș îmbrăca toată casa și m-aș îmbrăca din cap în picioare în in. Dacă mergem mai departe și reținem filozofia, realizăm că nu trebuie să discutăm doar de fibre vegetale, ci designerii pot să aibă o turmă de lama sau de oi, dar de care au foarte mare grijă, iar produsele acelea, chiar dacă vor fi evident destul de scumpe, vor fi foarte sănătoase, prețuite.

Se întâmplă destul de des în ultima vreme această descurajare a folosirii bumbacului. De ce am pune în discuție inul versus bumbac, de pildă?

Ioana Nicolescu: Cred că din reflex ne gândim că fibrele naturale sunt cele mai bune. Dar trebuie să ne gândim mai departe; uite-te și tu, câte tricouri de bumbac putem să cumpărăm?

Uită-te la ce înseamnă producerea unui tricou de bumbac, ce înseamnă întreținerea lui. Sau a unei perechi de jeans. Marea Aral, din Rusia, a secat din cauza culturilor de bumbac folosit în producția de jeans. Oamenii din modă, din producție știu ce înseamnă asta și încearcă să aibă grijă. Acesta este unul dintre principiile sustenabilității, să faci lucruri având grijă de mai mulți factori: umani și de mediu, dincolo de profitul tău.

Profitul este o parte din proces, nu mai este un obiectiv în sine.

Când am descoperit inul, ca multă lume, am spus: se șifonează repede, e mai dur pe piele. Să nu uităm că sunt mai multe calități de in: cel pentru perdele, care va avea altă grosime și altă textură decât cea pe care vrei să o folosești pentru cămașa de noapte. Ai niște calități de in mai rugoase, mai nerafinate, care sunt foarte plăcute, mai ales dacă vrei să faci niște perne mari în care te scufunzi când ești acasă.

Când te uiți la detalii și vezi ce înseamnă o plantație de in, cum se prelucrează, cât de prietenoasă este cu mediul sau cu solul, nu-ți mai pui întrebarea: „ce aleg? In sau bumbac?”

Am scăpat de prejudecata că inul se șifonează, mai ales că mi-am dat seama că o bluză șifonată, cu niște bijuterii statement, cu jeans sau cu pantofi cu toc, dă foarte bine.

Acuma, după pandemie, firescul devine foarte prețuit, nu mai ai chef să fii apretată, pur și simplu.

Te vezi purtând o geantă din piele de ananas?

Ioana Nicolescu: De-abia aștept să fie peste tot. Cred că primele lucruri vizibile în modă au fost legate de cum știi să renunți la blana naturală. De foarte mulți ani nu mai este un atu de lux, din contră. Dacă vrei să îți dai seama de ce nu este, poți să te uiți pe internet, să cauți cum se face o blană de piele din animăluțul respectiv și cred că te liniștești.

Este necesar să facem diferența între pielea ecologică și pielea falsă, fără îndoială, foarte bine. Pielea falsă nu are nimic ecologic în ea, ba dimpotrivă, pielea naturală poate să fie mai ecologică decât cea falsă, sintetică. Desigur, nu e o problemă să zici asumat că pielea pe care o oferi este falsă și sintetică. De exemplu, în Franța, pe etichete scrie clar: piele falsă, nu piele ecologică, pentru că nu este corect.

Încercând să găsească alternative la aceste produse, producătorii au venit cu tot felul de propuneri care mie mi se par foarte mișto, care sunt naturale sau în materie de 60%.

Îmi spusese o creatoare de produse din piele ecologică, acum câteva zile, că este foarte încântată că o clientă de-ale ei dorește să îmbrace tot interiorul casei din piele vegetală. Nu au testat încă cum se va comporta, dar este interesant că lumea începe să își pună această problemă și la noi.

Din ce este făcută pielea vegetală?

Ioana Nicolescu: Pielea vegetală este făcută din niște înlocuitori naturali, care au fost testați de-a lungul timpului. Acum avem mai multe oferte și au devenit mai accesibile pentru toată lumea; nu mai sunt de exemplu la niște prețuri de 200 sau 250 de euro piciorul, cum se spune în marochinărie sau metrul pătrat. Sunt făcute din extras de la cactuși, de la ananas, de la cocos; iar unele pot fi legate într-o anumită proporție cu fibre de plastic.

E suficient de văzut gențile făcute de Stella McCartney. Ea a început demersul asumat foarte sustenabil și ecologic, în modă, înainte ca sustenabilitatea să devină o strategie de business.

Cred că pielea de ciuperci a fost prima despre care s-a vorbit foarte mult și s-au și vehiculat niște produse, care au avut o expunere mai mare. Există din ce în ce mai multe alternative, unele făcute de mici producători care încă nu au o vizibilitate foarte mare, dar mă bucur că la noi sunt oameni care vor căuta aceste fibre până în capul Indiei, să fie siguri că va fi ceva fain.

Cum ți se pare că va arăta moda sustenabilă în 10-15 ani?

Ioana Nicolescu: Cred că o să fim uimiți mult mai repede. Nu cred că va trebui să așteptăm 5 sau 10 ani pentru niște schimbări destul de radicale. Cred că vor să fie două direcții mari, una spre tehnologie și către materiale extrem de sofisticate, cum ar fi pielea de ciupercă, mătase făcută din ciuperci sau din ananas, din banane. De ce nu? Iar a doua direcție va merge spre a transforma naturalul în ceva foarte prețios și chibzuit: nu o să mai avem 40 de tricouri în dulap, ci numai două, dar foarte bine alese; fibra va fi foarte atent crescută, selectată, îngrijită, tratată tocmai ca să poți să ai un produs cum erau iile de pe vremea bunicilor.

Cred că dacă îți place moda cu adevărat, nu te vei gândi la aceste lucruri ca ceva cu dată de expirare, vei ști să le integrezi în mod natural în tot ce faci, cum faci, într-un fel sau altul. Cum sunt oamenii care-și transformă fotele în perne și le pun lângă niște perne extrem de luxoase care pot să fie făcute dintr-un in foarte scump.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți să lași o urmă valoroasă în natura pe care o locuiești, citește interviurile din Pagina de sustenabilitate.