Ionuț Bucur, sportivul anului la echitație în România. De la copilul care știa să călărească înainte să știe să vorbească la campionul care galopează spre titluri mondiale

Ionuț Bucur este sportivul anului la echitație în România, campion, vicecampion național și balcanic la sportul ecvestru și unul dintre singurii care au reușit performanțe înainte de a împlini 11 ani. A încălecat în șa înainte de a spune primele cuvinte, iar acum, la 31 de ani predă copiilor din Sibiu arta care presupune sport și le povestește despre animalul pe care trebuie să îl înțelegi pentru a ți-l face coechipier. De doi ani de zile face parte din echipa Națională de Seniori alături de tatăl său, cel care l-a introdus în lumea acestui sport și care l-a motivat să ajungă să facă performanță. În familia Bucur nu doar el duce mai departe puterea exemplului, ci și sora lui, Adelina, care predă cursuri de călărie în orașul lor natal, la baza de agremenet înființată de Ionel Bucur, tatăl lor.

Copilăria nu a fost pe maidan, ci pe terenul plin de obstacole alături de un prieten de nădejde – calul. La 10 ani se întorcea acasă cu primul său titlu: campion național și balcanic. Atunci a înțeles că acesta îi este drumul. Au urmat apoi alte competiții, alte antrenamente și alți parteneri de competiție. Își amintește fiecare prieten din lumea celor care nu cuvântă și a învățat, în timp și psihologie.

Provii dintr-o familie în care cuvântul echitație exista deja. Știm că tatăl tău a introdus noțiunea și sportul în sine, dar cum s-a ajuns la iubirea față de cai pentru toți membrii familiei?

Nu știu cum a reușit să implementeze în sens larg acest lucru și cu precădere în familia noastră, dat fiind faptul că el vine dintr-un sat unde caii erau folosiți doar pentru a ajuta oamenii în gospodărie. Știu povestea de la el și v-o spun și vouă. Într-un an, Balcaniada a fost ținută în Sibiu și pentru că nu aveau locuri suficiente pentru a găzdui toți caii din bază, o parte din ei au fost aduși în satul în care era tata. Atunci a văzut caii și s-a îndrăgostit de ei. Îmi povestea că mergea la ei, la o vârstă foarte fragedă, pe jos. Era în contradicție, pe atunci, cu bunicii mei care îl sfătuiau să meargă la școală.

Ionuț Bucur: „El de la 10 ani a ajuns în fața unui cal pe care trebuia să îl înțeleagă”

Câți ani avea tatăl tău când a avut prima întâlnire cu echitația?

Când el s-a înscris la club, la CSM Sibiu unde activăm amândoi în prezent, au fost peste 100 de copii legitimați în acel sezon și el a fost singurul care a rămas să facă performanță. El de la 10 ani a ajuns în fața unui cal pe care trebuia să îl înțeleagă. Ulterior a fost picătura chinezească, dar în sens bun. Punea în fiecare zi câte ceva și astfel a ajuns la vârsta junioratului să facă parte din grupa de seniori din țară.

Cum a fost copilăria ta?

Superbă! Toate merg în mână. Și copilăria și pasiunea pentru cai. Probabil o voi spune la infinit: Nu știu dacă în momentul în care pe mine m-au scos din maternitate prima oară m-au adus acasă sau m-au dus la cai pentru că nu aș ști acum să spun care a fost primul meu contact cu un cal. Cert este că întreaga mea copilărie a fost în jurul cailor.

Știm că ai o soră. Sora ta are același parcurs ca și tine?

Cu siguranță am plecat din același punct, dar la un moment dat am ales ramuri diferite. Eu am visat să fiu lângă tatăl meu, în echipa mare a țării, să facem niște chestii greu de atins, în timp ce sora mea este cea din spatele copiilor care ne vin în echipă. Ea se ocupă de partea de agrement, ea selectează copiii cu potențial de performanță și ni-i trimite nouă.

Nu te întrebai de ce alți copii fac altceva în copilăria lor?

Ba da, ba chiar l-am întrebat pe tata într-o zi de ce copiii joacă fotbal pe stradă, iar eu nu am timp să fac asta, dar la 10 ani, atunci când am ieșit campion balcanic la categoria copii și imediat după premiere, după ce ascultasem imnul și am avut sentimentul acela unic, a venit tata și m-a întrebat: „Unde sunt acum copiii care joacă fotbal pe stradă?”

Ionuț Bucur: „Am adorat treaba asta de când am fost mic”

La 10 ani campion? Felicitări! Spune-mi, simți că ai avut o copilărie fragmentată?

Niciodată nu mi-am reproșat mie decizia de a merge către acest sport. Nici mie și nici tatălui meu. Am făcut exact ce mi-a plăcut. Singura diferență este că la vârsta aia mică nu știam să fac diferența între comoditate și perseverență. Am adorat treaba asta de când am fost mic și am ajuns acum, la 31 de ani să mă uit înapoi și să realizez că nu aș schimba absolut nimic.

Ce a urmat după titlul de campion?

A urmat titlu după titlu. Cupa României, Cupa Federației, pe categoria mea de vârstă, am fost vicecampion, campion național. Am avut un mare noroc să îl am pe tata alături și în față care a avut grijă și a știut să-mi aleagă partenerul corect pentru a practica la nivel de performanță acest sport. În ultimii 4 ani atât eu cât și tatăl meu suntem în topul celor mai buni sportivi din România.

Ionuț Bucur:„Datorită lui Quasar am reușit anul acesta să fiu sportivul anului la echitație în România”

Partener, adică prietenul, nu…calul? Vreau să știu dacă și ție îți trebuie o anumită pregătire pentru a relaționa cu animalul? O anumită psihologie? Câți parteneri au fost?

Sunt zeci de cai pe care i-am călărit. Bineînțeles, pe primul nu îl uiți niciodată. Îl chema Giusi, era un cal foarte dedicat mie, dar lipsit de experiență competițională, așa cum și eu eram pe atunci. Știu că în momentul în care el s-a născut, tata a spus: „Acesta este primul cal al lui Ionuț”. Așa a și fost. Cu el am avut primele rezultate la categoria copii și cu el m-am dezvoltat cel mai bine. Urmatorii cai pe care i-am avut au fost Patima și Pauline care mi-au marcat etapa de juniorat. Erai doi cai deosebiți și erau cotați printre cei mai buni din țară. Calul meu de suflet este cel pe care l-am avut până anul acesta, Quasar. Este animalul alături de care am realizat cele mai dificile probe din viața mea, este calul care m-a făcut să fac parte din echipa României la Cupe de Națiuni, la Etape de Cupe Mondiale. Cu el am făcut parteneriat. Era ca și cum l-as fi avut pe Ronaldo sau Messi în echipă. Și acum este în grajdul meu, dar nu îl mai călăresc eu în concursuri cu scopuri personale. Mi-ar fi greu să îl înlocuiesc pe el. Datorită lui am reușit anul acesta să fiu sportivul anului la echitație în România.

Ionuț Bucur: „Este exact ca într-o relație. În mod normal trebuie să existe echilibru și să faci compromis în mod egal”

Ce trebuie să ai ca să faci echipă cu animalul?

Este exact ca într-o relație. În mod normal trebuie să existe echilibru și să faci compromis în mod egal. Lucrând, totuși, cu un animal, nu poți să vii cu:„Eu am lăsat ieri de la mine, acum trebuie să lași tu”. Noi, ca oameni trebuie să găsim echilibru pentru că e firesc, și noi trecem de la o stare la alta foarte ușor. Într-o zi putem fi veseli fără motiv, în alta moody, în alta ursuzi și asta ar trebui să înțelegem noi ca să ne fie bine: așa pot fi și ei. Dacă ar fi să am o putere specială mi-ar plăcea să pot vorbi cu ei, să am un dialog. Să aud cum mi-ar spune: „Azi mă doare aici, te rog nu mă băga în concurs că nu o să scoatem un rezultat bun”. Nu vreau să fac o generalizare. Sunt și cai ușor de gestionat, care sunt constanți sau care fac lucruri așa cum le spui tu. Sunt alți cai care astăzi sunt minunați, iar mâine se sperie de o culoare. Animalul decide direcția de câștig sau a unei probe câștigate.

Cum a funționat școala cu antrenamentele? Ce ai studiat?

Programul era simplu. Dimineața mergeam la școală, la 15.00 terminam școala și mergeam la cai până seara pe la 19.00, ajungeam acasă și făceam temele. O luam de la capăt zi de zi. Eu am făcut liceul de artă. Studiam muzica paralel cu echitația.

Ionuț Bucur: „Sportul acesta începe să fie apreciat, dar suntem încă departe de adevăr”

Totuși, acest sport nu este apreciat în țara noastră. De ce nu ai ales să mergi spre muzică?

Nu e târziu nici acum să o fac, adică am cochetat cu muzica, am avut și o formație, am melodii…. Sportul acesta începe să fie apreciat, dar suntem încă departe de adevăr. Se dezvoltă de la an la an, iar aici mă refer la oameni legitimați. Oamenii încep să audă de echitație, iar noi apreciați.

Ionuț Bucur: „ Sunt cele mai frumoase locuri III din viața mea, cel puțin în sufletul meu”

Care este cel mai frumos titlu obținut?

Dintotdeauna mi-am dorit să fac Cupă de Națiuni cu tata, adică acea probă la care visează orice călăreț să o facă măcar o dată în viață. Visul meu era dublu, dacă stau să mă gândesc. Adică unul era cel de a fi cu tata, iar a doilea era de a face parte din această probă. Practic, din cei 4 călăreți care sunt în echipa României, noi am ocupat două locuri. Anul acesta s-a împlinit acest vis. Am făcut echipă în două Cupe de Națiuni și în amândouă am obținut locul III. Știu că locul III nu sună ca locul I, dar în concursuri cu o dificultate foarte ridicată a fost absolut extraordinar. Sunt cele mai frumoase locuri III din viața mea, cel puțin în sufletul meu.

Te vezi făcând altceva?

Nu! Acum am noi proiecte cu o serie de cai tineri alături de care vrem să facem performanță inclusiv la noi. Sunt convins că acest sport va câștiga mult teren și mulți vor începe să îl vadă fix așa cum este: un sport liber în care îți iubești partenerul de competiție și alături de care zbori peste obstacole.