Jazzul poate fi ascultat şi în biserică! - LIFE.ro
Sari la conținut

Jazzul poate fi ascultat şi în biserică!

Primul festival de jazz în biserică din România, Jazz in Church aduce în fiecare an muzicieni recunoscuţi pentru stilul lor îndrăzneţ definit de un mixt interesant de jazz cu divesre alte genuri muzicale.
Share this article

Pentru americani, să asculţi jazz în biserică nu mai este demult o noutate: jazz-ul a fost adoptat cu succes de biserici la începutul secolului trecut, datorită forţei sale de a-i atrage pe credincioşi la slujbele religioase (în 1965, pianistul Duke Ellington cânta, alături de bandul său, în spatele altarului din Grace Cathedral, San Francisco).

Pentru România, este, în schimb, o noutate, dar una cu care încearcă să ne familiarizeze de vreo şase ani, asociaţia Jazz.ro care, în parteneriat cu Biserica Evanghelica C.A. din Bucurest, organizează festivalului Jazz in Church.

Primul festival de jazz în biserică din România, Jazz in Church aduce în fiecare an muzicieni recunoscuţi pentru stilul lor îndrăzneţ, definit de un mixt interesant de jazz cu diverse alte genuri muzicale. La fel va face şi în acest an, la cea de-a şasea ediţie a festivalului, ce va avea loc între 19 şi 22 aprilie, la Biserica Lutherană din Bucureşti, şi care va găzdui muzicieni din 10 ţări.

Francezul de origine catalană Renaud Garcia-Fons, un as al contrabasului, cum i se mai spune, este vestit, nu doar pentru inventivitatea cu care îmbină jazzul cu world music, flamenco, muzică arăbească sau grecească, ci şi pentru abilitatea de a face, cu un singur instrument, să pară că auzi o întreagă armată de sunete. Aşa că, nu are cum să nu vă placă!

Duo-ul de harpişti format din Catrin Finch (harpista oficială a prinţului de Wales) şi Seckou Keita vi se va părea de neegalat graţie sensibilităţii cu care cântă la acest instrument (plus varianta africană Kora, un instrument exotic).

Trio-ul Eick/Aase/Ulvo, format din trompetistul şi vocalistul Mathias Eick, violoncelistul Håkon Aase şi pianistul Andreas Ulvo, promit un show emoţionant, mai ales că vor include în concert şi orga de biserică.

Vor mai cânta la festival Sylvie Courvoisier şi Mark Feldman (soţ şi soţie), cunsocuţi pentru repertoriul lor original, dar şi pentru interpretarea aparte a unor compoziţii de John Zorn, apreciat compozitor şi producător american.

Şi pentru că muzica este un limbaj universal prin care pot comunica oameni de toate vârstele, organizatorii festivalului nu i-au uitat nici pe cei mici şi au inclus programul Jazz for Kids, care va oferi copiilor ocazia să asculte poveştile preferate cântate pe note de jazz.

Biletele sunt deja disponibile pe myticket.ro şi entertix.ro, preţul acestora fiind cuprins între 150 şi 170 lei. Mai multe detalii găsiţi pe jazz.ro.

 
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora