Jean-Yves Thibaudet, unul dintre cei mai buni pianiști contemporani, iubește extravaganța, adoră moda și trăiește pentru muzică

Atunci când atinge clapele pianului, Jean-Yves Thibaudet umple sala de culoare, duh și dezinvoltură. Vă puteți convinge de acest lucru la concertul susținut de artist la Ateneul Român pe data de 16 septembrie, în cadrul Festivalului George Enescu. Din acest motiv francezul este considerat a fi unul dintre cei mai buni pianiști contemporani. Un dialog despre muzică, modă, inspirație … și despre sunetele automobilelor.

Un interviu de Carolin Pirich realizat pentru revista Festivalului Audi Sommerkonzerte 2019

Jean-Yves Thibaudet iubește extravaganța și călătorește în jurul lumii pentru a concerta. Într-o zi este la Berlin, în alta îl găsești Los Angeles. Când l-am sunat pentru acest interviu, la el, era dimineață. Telefonul a sunat o singură dată. A răspuns imediat. Obișnuiește să vorbească repede. Ofer, așadar o indicație de lecturare a dialogului: tempo prestissimo.

Bună dimineața, domnule Thibaudet. V-ați adaptat la diferența de fus orar după ultima călătorie?

Da, destul de bine. Sunt obișnuit cu schimbările astea frecvente. Reușesc să dorm și în avion. Dorm unde pot. Viața mea este compusă în întregime din astfel de schimbări frecvente de fus orar. Nu-mi pot permite, însă, să las asta să mă influențeze.

Este ceva care, în mod tradițional, nu vă lipsește dimineața?

Ceaiul! Eu sunt un mare fan al ceaiului. Nu îmi place deloc cafeaua. Calitatea ceaiului, pe de altă parte, este extrem de importantă pentru mine. Momentan, port în bagaj diferite feluri de ceai verde produse de o companie franceză. Am trecut recent prin Paris. Acolo îmi pot cumpăra ceaiul preferat, chiar și de pe aeroport.

Ați apucat astăzi să lucrați la pian?

Da. Am avut deja o întâlnire cu el în dimineața asta. Din păcate, a fost o întâlnire mai scurtă decât mă așteptam. Chiar cântam la pian înainte de a mă suna dumneavoastră. Mă pregătesc pentru turneele pe care le am programate. În perioada aceasta concertez alături de violonista Midori (n.red. concertul de la București va fi în aceeași formulă). După ce încheiem discuția aceasta, voi merge la sala de fitness, apoi mă voi întoarce la pian. Cam așa decurg zilele mele când sunt acasă. Din păcate, însă, sunt destul de rar pe acasă.

Călătoriți mult. Aveți peste 100 de concerte pe an. Cum reușiți să evitați rutina?

Pentru mine este foarte important să nu exersez în ziua concertelor. Vreau să îmi păstrez prospețimea și energia. Dacă ar fi doar după mine, aș exersa dimineața devreme cu orchestra, aș mânca ceva ușor la prânz și apoi o siestă. După care, îmi place să merg puțin la cumpărături.

Care este ultimul dumneavoastră gând înainte de a intra pe scenă?

Asta chiar nu pot să vă spun. Prefer să evit orice activitate repetitivă. Nicio zi nu este la fel. Niciun gând nu este același. M-ați întrebat mai devreme despre rutină. Aș vrea să precizez: cred că rutina este o otravă. Rutina e plictisitoare. Eu vreau să mă surprind chiar și pe mine însumi.

Cum reușiți?

Încerc să petrec timp de calitate cu mine. Lucrul acesta nu este deloc ușor. Mai ales atunci când ești atât de mult singur, cum sunt eu. Am mulți prieteni, pot să îi sun oricând, dar sunt mai mult pe drumuri, în avion, în hotel. Așa că trebuie să caut să fiu o companie plăcută pentru mine însumi. De exemplu, am învățat să mă amuz pe seama mea. Încerc mereu să fac ceva nou. Chiar și atunci când cred că sunt șanse să nu îmi placă…

Sunteți cunoscut ca fiind primul pianist care a îndrăznit să poarte în concerte altceva decât frac.

Da. Bieții de noi. Până nu demult trebuia să umblăm doar ca pinguinii. Fracul nu este deloc confortabil și este o ținută cât se poate de previzibilă. Aveam un croitor care, la începutul anilor ‘90, îmi realiza niște fracuri speciale. Așa a început totul.

Vă amintiți de primul spectacol fără frac?

Nu. Îmi amintesc însă reacțiile.

Ați fost criticat?

Da. A fost uimitor. Să poți șoca doar prin îmbrăcămintea purtată. Oamenii au scris despre haine, însă nu au mai scris nimic despre muzică. Eu nu am avut de gând să ofensez pe nimeni.

Lucrul acesta se întâmplă și acum: când o artistă tânără apare în ținute prea bătătoare la ochi, i se reproșează că este superficială. De parcă asta ar însemna că nu ia muzica în serios.

Da, se întâmplă să te izbești de astfel de preconcepții… Dar ceva rămâne obligatoriu: trebuie să încerci să fii elegant. Pentru că și cei care vin la concert se străduiesc să fie eleganți. Ei plătesc biletul și au așteptări. Deci, în calitate de muzician, nu pot să îmi permit să fiu lipsit de bun gust. E o chestiune de respect. Dar, mi-am dat seama de mult timp că întregul sistem clasic a ajuns demodat. Ce tânăr se simte înțeles de un ins care stă la un pian îmbrăcat în frac? Aveam 20 de ani atunci, dar arătam ca un pinguin. Cum să se simtă conectați cu mine cei din sală?

Ce preferați să purtați acum?

Când sunt acasă, este destul de dificil. Pentru că am șifonierul ticsit de haine. Când călătoresc pentru concerte, însă, iau cu mine doar o pereche de pantofi pentru concert și două rânduri de haine.

Pe care trebuie să le alegeți atunci când vă faceți bagajele.

Da. Este un coșmar! Trebuie să știi deja dacă acolo unde mergi va fi cald, rece sau ploios. În plus, de unde pot eu să știu acum în ce dispoziție voi fi atunci? Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Îmi ador viața:  viața tipică de muzician care călătorește în jurul lumii pentru a concerta. Dar îmi este din ce în ce mai greu să îmi fac bagajele. Tocmai am fost într-un turneu cu orchestra. În fiecare seară am avut câte un concert în alt oraș. M-am văzut nevoit să îmi fac bagajele în fiecare dimineață. Să le despachetez în fiecare după-amiază. Săptămâni în șir. A devenit plictisitor. Mi-aș fi dorit să am o varietate mai mare de opțiuni.

Designerul britanic Vivienne Westwood vă este prietenă și vă creează costumele de ani de zile. De ce?

Ea mă inspiră! Vivienne este o persoană care citește foarte mult. Se interesează de tot ce se întâmplă pe lumea asta. Ea dă naștere unor tendințe. Inspiră tineri designeri. Absolut în fiecare zi vrea să schimbe ceva. Pot sta cu ea la povești până dimineața la ora 3 și tot nu ne ajunge. Așadar, în mod evident, admirația mea față de Vivienne West nu cunoaște limite. Îi puteți recunoaște instantaneu semnătura. A fost dintotdeauna cu un pas înaintea prezentului. În fiecare sezon are o nouă viziune, o tematică prin care vrea să facă lumea mai bună. Acum se dedică climei, altă dată naturii. Se gândește mereu la detalii practice de care am nevoie pentru hainele mele.

Ca de exemplu?

Un buzunărel mic pentru cheia garderobei, de exemplu. Iar materialul costumelor mele este de așa natură că nu se șifonează. Pentru că, în fiecare dimineață, trebuie să le pun din nou în valiză.

De tânăr ați fost deja fascinat de modă. De unde acest interes?

Greu de spus. Îmi amintesc, în orice caz, că, la nouă ani, la primul meu concert, știam cu precizie ce anume vreau să port. Le-am cam stresat pe mama și pe sora mea când am mers să cumpărăm costumul împreună.

Atunci ați interpretat concertul pentru pian în sol major al lui Ravel.

Da. De altfel, Ravel îi cere muzicianului același lucru pe care trebuie să-l demonstreze și un bun designer: precizie.

Profesoara dumneavoastră, Lucette Descaves, l-a cunoscut pe Ravel.

Da. Ea mi-a arătat latura personală din notele sale. Știa exact cum trebuie să sune totul. Clar și transparent.

Sunteți de părere că trebuie să aveți cunoștințe de modă, pictură, operă, sculptură, literatură, pentru a putea cânta cât mai expresiv la pian.

O, da!

De ce?

Pentru că toate acestea te pot inspira: o floare, modul în care se îmbină două culori, un film, o personalitate, o cină bună. Totul din jurul nostru ne influențează. Totul ne definește. Și influențează, evident, și modul în care interpretez piesele.

Vă găsiți timp să vizitați muzee când călătoriți?

Da. Asta chiar este o prioritate! Întotdeauna încerc să îmi rup o bucată de timp pentru a vizita câte o expoziție. De când eram copil îmi plăcea să merg la muzeu. Avem nevoie de hrană și pentru spirit. Expozițiile sunt o astfel de hrană.

Obișnuiți să stați în cafenea și să observați trecătorii?

Îmi place mult să observ oamenii. Dar nu fac asta din cafenea. Nu prea am timp de așa ceva. Fac acest lucru, însă, din lounge-ul aeroporturilor sau atunci când iau prânzul singur. Acestea sunt ocazii în care am timp să observ lumea. Acesta este avantajul când ești singur: ești mai atent la viața din jurul tău.

Ce vedeți?

Îmi este imposibil să generalizez. Dar observ tradiții. Italienii, de exemplu, se încadrează într-un tipar. Este evident că pun preț pe felul în care arată. Și în Argentina am observat că oamenilor le face extraordinar de multă plăcere să se aranjeze. Dar, odată cu globalizarea și cu internetul, tradițiile se amestecă. Acum avem un stil tot mai global.

Ce culori vedeți în camera dumneavoastră de zi?

Este ciudat că mă întrebați tocmai acum. Până de curând, casa mea era foarte colorată. Acum domină: negrul, griul și albul. Mai ales albul. Momentan vreau ca totul să fie curat în jurul meu.

Ce citiți acum?

Aici m-ați prins. E greu de zis. Citesc mai multe în același timp. Dar vă pot spune care este cartea care m-a însoțit toată viața și care îmi este alături mereu.

M-ați făcut curioasă!

„Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry.

Ce înseamnă „a îmblânzi”?

Exact! Înseamnă „a crea legături”… îi explică vulpea micului prinț. Cartea este simplă și, totuși, foarte profundă. O carte pentru copii, cu filosofie de viață pentru adulți.

Citește și: 

Cum sună liniștea? Violonista Lisa Batiashvili: Liniștea ne scoate din cotidian și ne resetează, într-o lume care devine tot mai zgomotoasă

Aveți și o piesă sau un sunet care deschide o poartă spre amintirile copilăriei?

Mai multe sunete. Fără doar și poate, zgomotul motoarelor ambalate este pentru mine un sunet al copilăriei.

Aveți o relație specială cu automobilele?

Da! Ador mașinile! Îmi schimb mașina în fiecare an. Designul și caracterul funcțional ale acestora este doar unul dintre aspectele care contează. Cel mai mult mă impresionează, însă, motoarele. Sunetul lor este muzică pentru urechile mele.

Dar viitorul aparține mobilității electrice. Prin urmare, vom avea un viitor mai silențios.

Știu că acesta va fi viitorul. Și lucrul acesta a devenit urgent. Sper, însă, că se va găsi un sunet pe măsură și pentru mașinile electrice.

Anii trecuți ați lucrat cu multe cântărețe și cântăreți – Cecilia Bartoli, Renée Fleming. Ce ați învățat de la ei?

Din punct de vedere muzical am învățat mai mult de la ei decât de la orice profesor. Interpretarea vocală este esența muzicii. Sunetul vine direct din corp. Atinge sufletul. De la ei am învățat totul despre legato, respectiv corespondența simțurilor în muzică, dar și despre respirație. Este drept că degetele pianistului nu au nevoie să respire. Dar trebuie să le acord cântăreților ocazia de a respira, atunci când îi acompaniez. Astfel frazele muzicale prind alt contur.

Ce om vă vine spontan în minte, ca muză, din afara muzicii clasice?

Ați văzut filmul „Bohemian Rhapsody”?

Despre Freddie Mercury și Queen?

Mercury este un exemplu excelent de personalitate artistică fascinantă, debordantă. Este pur și simplu o inspirație. Era fragil, sensibil și supus unei presiuni enorme. Muzica a fost ca o supapă pentru el.

Dar sunt multe alte staruri. Trăim într-o vreme în care avem acces la atât de multe personalități artistice!

La Concertele de Vară Audi ați interpretat în special piese din romantismul târziu. Ce fel de muzică vă fascinează cel mai mult?

N-aș vrea să mă rezum la un compozitor. Și nici exclusiv la muzica clasică. Ascult tot ce înseamnă muzică: pop, jazz, rock. Anything goes. Eu sunt un om curios. Nu vreau să întorc spatele la nimic.

Jean-Yves Thibaudet a înregistrat peste 50 de CD-uri, iar repertoriul său este unul vast, cu compoziții de la Beethoven la Gershwin sau compozitori contemporani până la muzică de film. Își trage seva inspirației din film, jazz, operă, modă, arte plastice, dar și din întâlnirile cu oamenii. Și-a dedicat cel mai actual CD simfoniei lui Bernstein, Age of Anxiety.