Jennifer Aniston şi Reese Witherspoon, împreună pentru Apple
După aproape 14 ani de la serialul de succes „Friends„, Jennifer Aniston se întoarce în televiziune, de data aceasta într-un proiect Apple Inc., în care o va avea alături, printre alţii, pe Reese Witherspoon.
Conform CNN, Apple a comandat două sezoane ale unui serial despre industria media, descris de reprezentanţii companiei ca fiind „o privire intimă asupra vieţii acelor oameni care ajută America să se trezească dimineaţa„, explorând „provocările unice cu care se confruntă femeile (şi bărbaţii) care efectuează acest ritual zilnic televizat„.
Printre primele proiecte cu care cei de la Apple îşi fac intrarea în zona programelor de televiziune, serialul (neititulat încă) este un pas important pentru companie. Şi asta nu doar pentru faptul că va colabora cu unele dintre cele mai talentate vedete de la Hollywood – Aniston a primit un Emmy, din cinci nominalizări, pentru ”Friends”, în timp ce Witherspoon a primit, pentru roul său din ”Walk the Line”, un Oscar, un Bafta şi un Glob de Aur -, ci şi pentru că astfel Apple devine un concurent de temut pentru nume gen Netflix Inc. şi HBO al Time Warner Inc.
Serialul va fi alcătuit din 20 de episoade şi le va avea ca producători executivi chiar pe Jennifer Aniston şi Reese Witherspoon, alături de compania Media Res, a lui Michael Ellenberg (fostul executiv al HBO). Nu au fost oferite deocamdată detalii privind data lansării şi locul în care poate fi vizionat acest serial, cum nu există detalii nici despre cel de-al doilea proiect de acest gen al celor de la Apple, şi anume remak-ul serialului SF „Amazing Stories”, realizat de Steven Spielberg în anii 1980.