Juliette Binoche vine la Festivalul Naţional de Teatru - LIFE.ro
Sari la conținut

Juliette Binoche vine la Festivalul Naţional de Teatru

Juliette Binoche, pianistul francez Alexandre Tharaud, Robert Lepage, Evgeny Mironov, Angelin Preljocaj sunt doar câteva dintre numele mari care vor veni între 20 şi 30 octombrie la Bucureşti, pentru cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Este pentru prima dată când Robert Lepage şi Juliette Binoche vin în România, dar este o premieră şi pentru Angelin Preljocaj, care vine de această dată în FNT şi în calitate de regizor de film.
Share this article

Juliette Binoche, pianistul francez Alexandre Tharaud, Robert Lepage, Evgeny Mironov, Angelin Preljocaj sunt doar câteva dintre numele mari care vor veni între 20 şi 30 octombrie la Bucureşti, pentru cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Este pentru prima dată când Robert Lepage şi Juliette Binoche vin în România, dar este o premieră şi pentru Angelin Preljocaj, care vine de această dată în FNT şi în calitate de regizor de film.

Pe Juliette Binoche o vom putea vedea în spectacolul Vaille Que Vivre (Barbara) alături de pianistul Alexandre Tharaud. Barbara a fost un nume mare al muzicii franceze şi i-a însoţit prin viaţă pe amândoi, pe Binoche şi Tharaud. Între ei s-a format de-a lungul timpului o legătură unică şi profundă. Azi, cei doi îi aduc un tribut discret, pomenind cu modestie absenţa Barbarei, într-o selecţie de muzică şi textedin repertoriul artistei. Însemnările personale se combină cu amintirile actorilor despre aceasta, iar textele şi piesele, de la cele mai cunoscute până la cele mai secrete, o evocă pe Barbara – un om de legendă care, după cum spunea Juliette Binoche, era în stare să transforme „umbrele în lumină şi catifeaua sumbră în sori”.

Spectacolul Vaille Que Vivre (Barbara) / Să trăieşti orice ar fi (Barbara) este programat pe 30 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Pe Juliette Binoche o vom mai putea vedea în cadrul FNT şi pe marele ecran, în filmul Polina, danser sa vie, în regia cuplului Valérie Müller şi Angelin Preljocaj. Filmul spune povestea unei tinere fete de condiţie modestă, care visează să devină o balerină celebră, şi îi urmăreşte parcursul spre o carieră fulminantă, care o poartă din Rusia natală prin toată lumea. Proiecţia este programată pe 29 octombrie şi va fi urmată de o discuţie la care vor participa toţi cei trei artişti prezenţi la Bucureşti.

Celelate două spectacole străine invitate în toamnă la Bucureşti sunt „Hamlet | Collage” şi „Romeo şi Julieta”.

Hamlet | Collage, după William Shakespeare, în adaptarea celebrului regizor canadian Robert Lepage, este o producţie a Teatrului de Stat al Naţiunilor, Moscova. Spectacolul este prima producţie rusească a legendarului regizor de teatru canadian. Pregătirile au durat mai bine de doi ani, iar rezultatul este un spectacol hi-tech pentru un singur actor (care interpretează 12 roluri) şi peste 20 de membri ai echipei, de la tehnicieni la directori de platou, electricieni, recuziteri, ingineri de sunet şi imagine.

Captiv într-un cub ce pluteşte deasupra scenei, Evgeny Mironov – Hamlet trebuie să interpreteze pe rând toate personajele piesei lui Shakespeare. Toate acţiunile piesei au loc în imaginaţia lui Hamlet, iar personajul îi este dezvăluit publicului în camera sa dintr-un azil de boli mintale. Robert Lepage şi Evgeny Mironov au reuşit să creeze o tragedie a minţii la scară mare, care s-a dovedit a fi mai tulburătoare decât tragedia vieţii reale. Spectacolul „Hamlet | Collage” se va juca în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, pe 20 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Romeo şi Julieta. Foto: Jean-Claude Carbonne

Romeo şi Julieta, balet pe muzica lui Serghei Prokofiev după piesa „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, în coregrafia lui Angelin Preljocaj – un spectacol produs de Ballet Preljocaj, Franţa.

Este un spectacol în care celebrul coregraf Angelin Preljocaj a ales să ancoreze povestea de iubire a lui Shakespeare într-un regim totalitar dintr-o ţară din Europa de Est. Lupta dintre familii din povestea clasică este înlocuită aici de confruntarea dintre miliţia responsabilă cu menţinerea ordinii sociale şi „familia” celor fără adăpost. Spectacolul „Romeo şi Julieta” este programat pe 29 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Detalii despre FNt şi programul complet pe www.fnt.ro.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora