Julio Iglesias Jr. la petrecerea Loredana de după concertul „Sentimente”
Cum arată o petrecere private cu Loredana? Câţiva norocoşi care au primit invitaţie la petrecerea de la Club Tribute duminică seara au aflat. Ocazie să celebreze succesul concertului Loredana – „Sentimente” de la Sala Palatului, petrecerea a avut ca invitaţi prieteni buni ai cântăreţei: tenorul italian Alessandro Safina, Damian Draghici şi Damian Brothers, Razvan Mazilu şi Julio Iglesias Jr.
Şi, ca la fiecare petrecere care se respectă, s-a dansat până spre dimineaţă, mai ales că antrenul a fost susţinut de echipa Loredanei, trupa Agurida şi concurenţii din #teamLori de la Vocea României.
Loredana şi-a pus elevii la treabă, iar pe scena din Tribute a urcat Eduard Santha, împreună cu trupa pe care şi-a creat-o imediat după ce a ieşit din competiţia Vocea României, trupă alături de care a şi compus câteva piese care sunt un melange de rock cu ritmuri gipsy.
Când atmosfera s-a încins pe scenă au urcat Loredana şi Damian Brothers, iar invitaţii au descoperit că şi Alessandro Safina ştie să danseze pe ritmuri populare româneşti.
Găseşti mai multe fotografii de la petrecere în galerie.