Justin Timberlake cântă country în cel mai nou single al său
Dacă ai ascultat cumva “Filthy” şi “Supplies”, de pe ”Man of the Woods”, cel mai nou album al lui Justin Timberlake (ce urmează să fie lansat pe 2 februarie), atunci “Say Something, cel mai nou single lansat, ţi se va părea cu totul special. Şi asta pentru că soundul piesei duce mai mult spre country decât spre eletcro-funkul celor două cântece mai sus amintite. Ei, da, vedeta pop, cunoscută pentru stilul original în care îmbină jazz, funk, hip hop şi soul, se abate un pic de la soundul lui de până acum, adoptând ritmuri country.
În videoclipul „Say Something”, îl putem vedea pe Timberlake cântând la chitară acustică alături de vedeta country Chris Stapleton (cu care a mai cântat la Country Music Awards, din 2015), duetul incredibil al vocilor lor fiind condimentat cu vibraţiile speciale ale corului de 60 de muzicieni care se aude în fundal.
Bradbury Building, imensa clădire de pe South Broadway, Los Angeles, unde s-a filmat, printre altele, ”Blade Runner”-ul din 1982, este spaţiul în care a fost filmat şi acest videoclip cu atmosferă caldă, uşor misterioasă.
Dacă te aşteptai cumva să-l vezi pe Timberlake dansând, cu mişcările lui inconfundabile, în „Say Something” nu se întîmplă asta. Dar o poţi face tu – în timp ce fredonezi versuri de genul „Sometimes the greatest way to say something, is to say nothing at all” – căci „Say Something” este o piesă energică, care-ţi ridică puslul şi-ţi aduce zâmbetul pe buze.