Karin Gustaffson, Creative Director COS: „Avem 210 magazine diferite în întreaga lume în 34 de ţări şi, deşi sunt diferite, există ceva care le face profund asemănătoare: clienţii.” - LIFE.ro
Sari la conținut

COS este un brand intrat de curând în piaţa din România, dar el împlineşte anul acesta 10 ani de când a fost creat. I-am pus câteva întrebări lui Karin Gustaffson, Creative Designer COS, despre stilul acestui brand, mai exact despre ADN-ul său care l-a făcut celebru în atâtea locuri de pe planetă. 

Cum ai defini COS şi consumatorii care preferă acest brand?

COS este definit printr-un AND unic care e format din modernitate, atemporalitate, colecţii funcţionale şi tactile. Compania noastră se străduieşte să ofere consumatorului produse de cea mai înaltă calitate şi design, la un preţ pe care acesta şi-l poate permite. Clienţii noştri sunt conştienţi şi de stilul şi de calitatea poduselor. De fapt, noi nu ne gândim la client ca la un un „tip” anume ci, mai degrabă, ca la un grup de prieteni care au în comun gustul pentru estetică şi frumos. Ei sunt locuitorii oraşelor mari, gândesc global, sunt interesaţi de artă şi design, recunoscând în acelaşi timp calitatea materialelor, a texturilor, dar şi a realizării hainelor pe care le îmbracă.

Anul acesta COS împlineşte 10 ani. Dacă ar fi o persoană, ce i-ai face cadou cu acest prilej?

Aş spune o cămaşă albă. Sunt o mare susţinătoare a acestui item. Este o piesă atât de versatilă, care poate fi purtată de dimineaţă până seara, de bărbaţi şi femei deopotrivă! Mereu includem un model de cămaşă albă în colecţia fiecărui sezon.

Care sunt piesele tale preferate COS?

Categoric, pantalonii personalizaţi, un jumper de merino, o selecţie de tricouri de bumbac şi clasicii pantofi de golf – piese care pot fi combinate, dar care pot constitui nucleul unei garderobe. Ne propunem întotdeauna să oferim o colecţie inspirată, compusă din piese din garderobă reinterpretate pentru a se potrivi cu o garderobă modern şi cu stilul de viaţă actual, dar şi din clasicul re-inventat.

Colaborările COS cu alte branduri au dus la crearea unui tip de vibe COS….

La COS noi suntem constant inspiraţi -dar şi permanent în dialog- cu lumea artei şi designului, fie pentru colecţiile noastre de sezon, fie pentru design-ul magazinului sau pur şi simplu pentru colaborarea cu artişti şi designeri. Credem că clienţii noştri împărtăşesc acest interes şi apreciază oportunitatea de a da ceva înapoi comunităţii formate din creativii care îi bucură cu lucrările şi arta lor. Recent am marcat cel de-al şaselea an consecutiv în care am prezentat o instalaţie la Salone del Mobile în luna mai anul acesta, colaborând cu Studio Swine. Târgul acesta este plin de inspiraţie pentru noi, aşa că ne-am simţit privilegiaţi şi entuziasmaţi că am reuşit să participăm încă o dată. În această vară, vom susţine pentru a cincea oară seria de spectacole publice „Galeriile Serpentine”, Park Nights. Park Nights este un proiect aproape de inimile noastre, deoarece oferă o platformă influentă pentru artiştii multidisciplinari de a împărtăşi munca lor şi suntem mândri să susţinem o astfel de iniţiativă comună

Cum arată o zi din viaţa ta?

Nu există o zi tipică în munca la COS şi asta mă bucură. Apreciez varietatea fiecărei zile şi a fiecărei săptămâni. Întregul COS Head Office este în Londra şi este minunat să poţi avea capacitatea de a supraveghea toate procesele creative într-un singur loc!

Cum crezi că va evolua moda, care crezi că îi va fi drumul?

Nu aş vrea să spun cum va evolua industria, dar este interesant să fii parte din ea! Noi, cei de la COS, sperăm că rămânând aproape de AND-ul nostru vom putea continua să oferim clienţilor ceva atemporal, dar şi relevant pentru orice loc în care s-ar afla sau pentru orice lucru pe care l-ar face…

Ce te inspiră?

Sunt norocosă să fiu într-un loc de muncă care mă inspiră în fiecare zi. Şi eu, şi echipa de design, găsim întotdeauna inspiraţie, fie că este vorba despre una din călătoriile noastre de cercetare, fie de forma unei clădiri din apropierea biroului nostru, sau vizitând bogăţia de galerii disponibile în Londra. Apoi ne adunăm şi discutăm despre ceea ce am găsit, ceea ce ne ajută să definim noile paletele de culori sau siluete importante pentru a începe să lucrăm la modelele individuale. Este atât de inspiraţional să vezi procesul creativ de la început până la sfârşit. Dincolo de asta, sunt inspirată de a face ceea ce îmi place în afara muncii – petrecerea timpului cu familia, lectura, alergarea şi călăria.

Care este politica de penetrare a COS într-o nouă piaţă? De unde ştiţi că există un public gata să vă primească şi să vă înţeleagă?

COS doreşte întotdeauna să deschidă magazine în locaţii care sunt cel mai bine poziţionate pentru a fi accesibile clienţilor noştri şi pentru a reflecta estetica noastră. Aceeaşi ofertă COS este disponibilă pe toate pieţele. Până acum, am fost foarte mulţumiţi de răspunsul din ţările în care am deschis, ceea ce reprezintă un compliment imens. Vizitarea altor ţări pentru deschiderea magazinelor noastre şi călătoriile de cercetare ne permit să ne inspirăm din diverse surse care ne ajută să creăm colecţii relevante pe plan internaţional.Acum avem 210 magazine diferite în întreaga lume în 34 de ţări şi, deşi ele sunt diferite, există ceva care le face profund asemănătoare: clienţii. Aceştia sunt oameni din categoria „cetăţenilor universali”, foarte interesaţi de ceea ce înseamnă artă şi design.

Ce spune stilul minimalist despre cel care îl preferă?

Esteticul COS este modern şi curat. N-am încercat niciodată să oferim „estetică minimalistă” ca atare, dar am vrut întotdeauna să creăm o colecţie mai degrabă simplă, decât excesiv de detaliată, mai degrabă funcţională decît excesiv de înfrumuseţată şi mai degrabă atemporală decât sezonieră.

Cum ai descrie această „vară COS”?

Avem multe de aşteptat de la această vară în special datorită colaborării noastre despre care am vorbit, şi anume seria Serpentine’s Park Nights care ne/vă oferă o mare oportunitate de a petrece seri lungi şi interesante cu prietenii şi familia.

 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora