Actorul Kit Harington, cunoscut pentru rolul John Snow din serialul „Urzeala Tronurilor”, va interpreta rolul negativ în cel mai nou joc „Call of Duty”, intitulat „Infinite Warfare”, informează contactmusic.com, citat de News.ro.
„Kit este un talent uimitor şi un profesionist desăvârşit. S-a cufundat în acest rol şi a devenit întruchiparea inamicului. Abia aşteptăm ca fanii să-l vadă jucând un personaj complet diferit”, a spus regizorul Taylor Kurosaki pentru Digital Spy.
În plus, producătorii au anunţat că regizorul Guy Ritchie va lucra la acest proiect, drept consultant creativ. „Guy Ritchie este un prieten al francize, aşadar este minunat să îl aveam înapoi în echipă”, a declarat producătorul David Stohl.
Prezenţa lui Harrington în distribuţie a fost confirmată pe contul oficial de Twitter al „Call of Duty” printr-un scurt videoclip realizat pe platourile de filmare.
Christopher Catesby „Kit” Harington, născut pe 26 decembrie 1986, la Londra, este actor de teatru şi film. Recunoaşterea sa internaţionalăa venit odată cu rolul John Snow din serialul „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” (2011), realizat de HBO. Între altele, el a mai jucat în filmele „Pompeii” (2014), de Paul W. S. Anderson, „Testament of Youth/ Testamentul tinereţii” (2014), de James Kent, şi „Spooks: The Greater Good/ MI-5” (2015), de Bharat Nalluri, şi şi-a împrumutat vocea pentru personajul Eret din „How to Train Your Dragon 2” (2014).