La mine, e simplu: greșești, plătești!

– Ia te uită: o cafea și o floare… o aud pe prietena mea vorbindu-și în barbă, în timp ce îmi dădea haina să i-o pun în cuier.

Mă salutase ușor absentă atunci când intrase în casă, iar eu nu înțelegeam dacă acum mi se adresa mie. Încercam să găsesc un sens cuvintelor ei, “o cafea și o floare”, dar recunosc că situația mă depășea.

În mod normal aș fi întrebat-o direct ce vrea să zică, însă acum nu prea știam cum să reacționez. Știam că trece printr-o situație dificilă, o despărțire dureroasă, după o relație de zece ani, așa că eram decisă să nu-i pun prea multe întrebări, ci s-o las pe ea să-mi povestească ce consideră că poate, fără să-i facă prea mult rău.

Observându-mi privirea mirată, mă lămurește:

– O să-ți povestesc despre asta mai târziu.

O invit în sufragerie, unde îi așezasem deja cafeaua pe măsuță, exact lângă vaza în care țineam un trandafir.

– Hm, o cafea și o floare ! o aud din nou exclamând, privind aburii cafelei ce mângâiau petalele trandafirului. Tocmai m-am întâlnit și cu Elena, îmi spune ea.

Elena era o altă prietenă a ei, un adevărat personaj. Aceasta trecuse prin multe, devenise atât de pragmatică, așa că era una dintre persoanele cele mai potrivite ca să îmbărbăteze pe cineva aflat la greu.