Ladies in Waiting - A solo show of Carmen Secăreanu

Carmen Secăreanu este designerul despre care am auzit cele mai multe clişee, iar acest lucru întăreşte convingerea mea că despre adevăraţii creatori nu prea se poate discuta. Firea lor artistică, dar şi creaţia lor inclasificabilă (uneori dificilă) e construită în aşa fel încât, dacă nu eşti atent şi, mai ales, suficient de subtil şi antrenat, poate să îţi alunece printre degete. Chiar şi aceste cuvinte patinează în derivă pe tastatură, într-o coregrafie care nu poate fi nici percepută, dar nici decodată întru-totul. A încerca să pui sens pe ceva ce îţi scapă e un semn de slăbiciune şi infatuare. Totuşi, creaţia semnată de Carmen Secăreanu – dincolo de  robusteţea ei profund-autentică – a însemnat un punct de cotitură în peisajul designului autohton.

Intransigentă, definitivă, puternică prin lipsa de hiperfinisaje, spontană şi firească, creaţia semnată de Carmen Secăreanu este precum tăietură din lucrările lui Lucio Fontana. Precum o ieşire dintr-o paradigmă slăbită de însăşi propria ei formă de manifestare. Carmen Secăreanu în toţi aceşti ani (o cunosc încă de la debutul ei din Iaşi) nu a oscilat, nu şi-a „adaptat” discursul după tendinţe, nu a cunoscut „arta” compromisului şi, mai ales, nu a căzut în clişeul vreau-să-îmi-construiesc-un-brand-despre-care-tot-universul-să-vorbescă. Chiar şi cu acest bogat portofoliu de „dezavantaje” (aşa cum orice consultat de business ar spune) Carmen Secăreanu a reuşit să supravieţuiască şi mai presus de atât, să deconstruiască ideea de fashion designer super-star. Pentru a face ceea ce îţi place şi, mai ales, de a trăi complet liber, nu ai nevoie de mare lucru – şi în nici un caz de toate clişeele care se învârt în modă şi despre modă. Ingredientele Carmen Secăreanu: talent, umor, un IMM (evident, fără datorii la ANAF), o maşină de cusut, două pisici, timp pierdut eficient, talent.

Zilele acestea, în perioada 20 mai- 1 iunie, la Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 86 – 88) în cadrul RDW (Romanian Design Week) Carmen Secăreanu propune publicului o nouă expoziţie cu un titlu intrigant „Ladies in Waiting”.  Despre acest eveniment, dar şi despre alte aspecte mi-a vorbit Carmen Secăreanu într-o zi de joi.

De ce ”Ladies in Waiting”?
Acum ceva ani am cunoscut-o pe Denise Rădulescu, curator de artă. Am hotărât să facem un proiect împreună, având în vedere compatibilităţile artistice pe care le-am descoperit. Plecând de la abordarea mea vizuală, Denise a  găsit o afinitate cu poemul lui Geoffrey Chaucer , „The legend of the good woman”. Poemul spune povestea a şapte femei menţionate ca fiind doamne în aşteptare, doamne de viţă nobilă, care serveau o femeie de rang şi mai înalt, de obicei provenind din casa regală. Este vorba despre intimitate şi legături între trup (social) şi artă şi cum sunt ele regăsite, atât în spaţiul public, cât şi înăuntrul unui muzeu. Doamne în aşteptare testează către limite fascinaţia pentru nespus, tăcere, dar încearcă să spargă şi să reconstruiască această parte din imaginea noastră – hainele.

Unde se termina moda şi unde începe arta în designul semnat Carmen Secăreanu?
Eu consider că orice lucru bine făcut este artă. Eu sunt designer şi fac design. Câte o dată îmi place şi să mă joc. Dar niciodată nu mi-am propus să fac un lucru banal, prozaic. Întotdeauna am avut un concept, iar pentru ilustrarea lui a trebuit să mai fac şi lucruri care ies din tipar.

În ultimul timp, moda a fost influenţată – într-un ritm alert – de tehnicile de manufacturare din secolul al XVIII-lea şi de uniformele de pompieri sau genişti dar şi de permutările halucinante ale designerilor de la o casă la alta. Cum descifrezi această agitaţie din piaţă?
Cred ca putem să plecam de la ideea că până în secolul al XX-lea costumul reprezenta şi o formă de diferenţiere socială. Foarte strictă. Un cod social. Cred că această libertate extremă din zilele noastre a transformat omul şi totodată l-a făcut să-şi piardă reperele. Oamenii nu mai ştiu cum să se îmbrace, de unde să se îmbrace. Există o încercare la fiecare designer de a descoperi un drum. De aici şi această diversitate uriaşă. Exista o ofertă foarte mare pentru o piaţă din ce în ce mai puţin pregătită.

Mai există evoluţie în fashion design sau dogma obiectului funcţional a cucerit orice teritoriu?
Una nu o exclude pe cealaltă. Designul înseamnă în primul rând funcţionalitate. Cred că sunt perioade şi perioade. Eu cred că oamenii au un simt artistic înnăscut, indiferent de bani sau de educaţia estetică.  Sunt deja multe colecţii inspirate din stilul zonelor sociale periferice. Dacă ne uităm la vestimentaţia oamenilor simpli, vom observa armonii discrete, uneori sofisticate, un simţ natural de a combina lucruri şi culori. Omul modern se autorestrictionează dintr-o frică socială pentru că, paradoxal, ai voie să te îmbraci oricum, şi totuşi nu ai voie oricum. Iar această presiune duce la un rezultat banal, copiat din manual.