”Lear”, un spectacol provocator, în premieră la Bucureşti - LIFE.ro
Sari la conținut

”Lear”, un spectacol provocator, în premieră la Bucureşti

Alternând registrele tragicului şi comicului, regizoarea recompune destinul lui Lear - regele care-şi împarte regatul între cele trei fiice şi care ajunge să rătăcească prin lume din pricina propriilor slăbiciuni sufleteşti - creând în acelaşi timp povestea omului universal în căutarea sensului adevărat al vieţii.
Share this article

Una dintre cele mai importante piese ale dramaturgiei clasice, „Regele Lear”, de William Shakespeare, poate fi văzută acum într-o versiune regizorală inedită, semnată de rusoaica Inna Sokolova-Gordon, apreciată pentru spectacolele sale cu puternice mesaje sociale.

Numită ”Lear”, această nouă adaptare va fi prezentată în premieră chiar în această seară la Teatrul Excelsior din Bucureşti (ora 19.00, sala ”Ion Lucian”), unde povestea regelui rătăcitor prinde din nou viaţă graţie a doi actori de excepţie (Dimitrii Bogomaz şi Radu Micu, care vor intra în pielea lui Lear şi a Bufonului).

Alternând registrele tragicului şi comicului, regizoarea recompune destinul lui Lear – regele care decide să împartă regatul între cele trei fiice şi care ajunge să rătăcească prin lume din pricina propriilor slăbiciuni sufleteşti – creând în acelaşi timp povestea omului universal în căutarea sensului adevărat al vieţii.

 

O piesă cu semnificaţii profunde, construită din contraste (întuneric-lumină, tinereţe–bătrâneţe, dragoste-ură) şi detalii rafinate, ”Lear” este totodată o provocare pentru spectatorul contemporan (de orice vârstă) în a desluşi, dincolo de dualismul firesc al naturii umane, drumul cel bun al devenirii fiecăruia dintre noi.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora