Loredana Mocescu, femeia născută pentru a se lua „la trântă” cu viața: De la actriță, la funcționar în primărie, manager de bancă și până la omul care îi învață pe părinți cum să fie înțelepți pentru a avea copii fericiți

Dacă întrebi în Ploiești despre Loredana Mocescu, este imposibil să nu dai peste un părinte, un contribuabil sau un client de bancă ce a intrat în contact cu ea și care acum îi este recunoscător. De ce? Pentru că, așa cum spune Loredana, s-a născut cu puterea nemărginită de a se lua „la trântă cu viața”. Din fragedă pruncie a fost preocupată să învețe lucruri noi și nu s-a oprit nici azi. Din dorința de a învăța, s-a făcut actriță cu acte în regulă, iar apoi a mai terminat vreo trei facultăți, dintre care una de administrație publică. Așa a ajuns să lucreze în primărie. După ce a acumulat tot ce era de învățat, din curiozitate s-a dus la un interviu de angajare în bancă. Nu numai că a fost admisă, dar a ajuns șefă de agenție. Și pentru că nici aici nu mai avea ce să învețe, s-a hotărât să afle cum stă treaba cu parentingul și dezvoltarea personală.

Azi Loredana Mocescu este educator prenatal și îi trec pragul zilnic zeci de copii și părinți. Îi învață pe părinți cum să fie înțelepți pentru a avea copii liniștiți.

Ultima noutate este că, dintr-o întâmplare care nu a fost chiar întâmplătoare, Loredana Mocescu a ajuns să susțină un program de terapie prin „Machiaj pentru minte, trup și suflet” pentru femeile diagnosticate cu afecțiuni oncologice. Nu demult și ea a fost acolo, în cabinetul unui medic oncolog, a înțeles ce înseamnă durerea, suferința și sluțeala unei astfel de boli. Acum își strange toate armele cu care să poată lovi, mai excat, întinde o mână celor care au nevoie de acest „machiaj”.

O poveste inspirațională, extrem de interesantă și motivantă.

Unde te-ai născut și unde ai copilărit?

M-am născut într-o comună micuță din județul Prahova, la un dispensar rural, având o greutate de prematur 2, 400 g. Se spune că prematurii au o forță extraordinară de a se lua la trântă cu viața, în cazul meu este valabil și…în cazul celor doi fii ai mei (Filip de 17 ani și Cezar în vârstă de 6 ani) la fel, și ei născuți prematur.

Ai fost singură la părinți?

Nu am fost singură la părinți, mi-am dorit o frățioară pe care am primit-o la vârsta de 3 ani și 3 luni, o soră drăgălașă.

Ce erau părinții tăi?

Mama mea era proaspăt educatoarea comunei, iar tatăl meu era vice-primarul comunei. Ei s-au întâlnit cu 1 an și ceva înainte să apar eu în această frumoasă dimensiune pământeană, mama mea a primit postul de educatoare în comuna unde locuia tatăl meu, s-au îndrăgostit și în scurt timp s-au căsătorit.

Ce voiai să te faci când erai mică?

Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu copiii, la fel ca mama mea care m-a implicat dintotdeauna în activitățile ei cu copiii de la clasă; pot spune că am fost asistent de educatoare încă de la 3 ani și foarte bine mi-a prins, mai ales acum în cabinetul de consiliere alături de copii și părinți.

Care e cea mai emoționantă amintire a ta din copilărie?

Cea mai emoționantă amintire din copilărie a fost de fapt și cea mai veche amintire a mea, la vârsta de 3 ani am interpretat la serbare rolul unui poștaș, TIC-PITIC- Postasul. Aveam o geantă mai mare ca mine, cu scrisori și o căram cu mândria și bucuria de a aduce oamenilor vești. Simt că acesta nu a fost doar un simplu rol la o serbare de grădiniță, ci o parte din menirea mea, din misiunea mea pământeană.

Dar cea mai funny, aceea care s-a povestit la toate întâlnirile de familie?

Cea mai funny amintire este cea în care noi două, surorile, îl ascultam fascinate pe vărul nostru care ne povestea și interpreta cărți și filme de aventură, uitam și de foame și de sete, iar ai noștri părinți ne strigau, ne căutau prin curtea casei, dar noi nu mai auzeam nimic. Mama și astăzi spune: nu știu ce vă făcea de stăteați nemișcate.

Cum ai ajuns să te faci actriță? Ce au spus părinții tăi de decizia ta?

Cred că actoria face parte din mine, celular, mama a intuit potențialul meu de mică, am avut ocazia să fiu distribuită încă de la grădiniță de ea, în roluri lungi și grele, cum spune mama, și le-am jucat cu toată ființa mea. Mai târziu m-am preocupat singură pentru a-mi continua pasiunea și am absolvit cursurile pentru a deveni actor cu acte în regulă. Tata a fost tot timpul fanul meu, l-am simțit mereu atât de mândru de mine încât am avut resurse și energie să explorez orice mi-a trecut prin cap. Apropo de ce mi-a trecut prin cap: am făcut modeling, am participat la concursuri de miss, am făcut dans contemporan, atletism, săritura cu prăjina, am fost un copil rebel, curios și mereu plin de entuziasm în a descoperi lumea.

Și cum ai luat apoi calea funcționarului public în primărie și în bancă?

Printre multele facultăți absolvite, toate din curiozitate și drag de a explora și învăța lucruri noi, am ajuns în 2014 să termin a 3-a facultatea de administrație publică și printr-un program al primăriei Ploiești care angaja direct de pe băncile facultății primii 5 absolvenți, am devenit funcționar public în cadrul compartimentului Integrare Europeană unde am rămas până în decembrie 2007 când am mers, pur și simplu din curiozitate, la un interviu în domeniul bancar. Era la modă să lucrezi în bancă atunci. La interviu oamenii mi-au apăsat butonul potrivit și drag mie: „la noi o să înveți”….și cum a învăța a fost și este fascinant pentru mine, iată că am aterizat drept consilier în bancă începând cu ianuarie 2008. A fost un mediu dinamic și provocator, m-am implicat activ, iar inițiativele mele au fost repede remarcate de conducere, astfel că în iulie 2010 am devenit Manager al uneia dintre cele mai vechi agenții bancare. Experiența de management bancar m-a crescut mult și până în aprilie 2015 nu am simțit nevoia de noi provocări, de a învăța altceva. Însă în aprilie 2015 am decis că vreau altceva, așa că mi-am dat demisia liniștită și impăcată că am luat de acolo tot ce era de învățat. A urmat o pauză de timp pentru mine, de reașezare a ceea ce îmi doream să fac, să fiu liber profesionistă, dar nu prea știam cum și încotro. În câteva luni am început o activitate ușor în prelungirea activității bancare și am început să ofer consiliere de business firmelor aflate în impas. Astfel am descoperit că oamenii care conduceau business-uri în impas financiar, erau obosiți sufletește și nu mai aveau resurse, energie, așa că nu era de mirare că firma nu mai funcționa așa cum ar fi trebuit. Atunci am ajuns la concluzia că afacerea e prelungirea sufletului și am început să studiez sufletul și tot ce ține de coaching și dezvoltare personală. În scurt timp consilierea afacerii avea la pachet și consilierea și dezvoltarea personală a omului din spatele business-ului care nu mai funcționa optim.

Ce înseamnă un educator prenatal? Cu ce te ocupi?

În martie 2017 am intrat în formare ca educator parental alături de o echipă extraordinară din America, ce forma oameni care să predea programul psiho-educațional Circle of Security. Am fost fascinată de informațiile primite și m-am întors acasă decisă să împărtășesc toate acestea cu oamenii din jurul meu. Am format repede o grupă de părinți dornici de a învăța misterele devenirii într-un părinte înțelept și de atunci sute de părinți și cadre didactice au parcurs programul alături de mine. Pe lângă această frumoasă menire, de educator parental, am adăugat formări în consilierea 1 la 1 a părinților și copiilor, adolescenților, astfel că acum trec zilnic prin cabinet minim 5 copii și familiile lor. Cred că este nevoie să învățăm cum să devenim părinți înțelepți pentru a avea copii fericiți și liniștiți. Cea mai frumoasă descriere a menirii mele este cea a fiului meu, adolescent, Filip: „mama mea este antrenor pentru viață”.

De ce crezi că au nevoie părinții și copiii generației de azi?

Cred că au nevoie să îi poziționăm deasupra noastră și să ne uităm cu entuziasm și curiozitate la ei, să vrem să descoperim ce au venit să ne spună, să ne învețe și să îi ghidăm blând, dar ferm, fiind pregătiți să le arătăm lumea precum unui musafir prețios, astfel vor reuși să „surfeze” prin valurile vieții cu zâmbetul pe buze și cu focus pe găsirea de soluții, reflectând la ce nu le-a ieșit cu responsabilitate, nu cu vinovăție, cu asumare, autenticitate și bucurie de a fi parte din frumusețea acestei frumoase dimensiuni pământene.

Cum arată un copil fericit?

Un copil fericit are părinți fericiți, este o condiție fără de care nu putem vorbi de copil fericit și aceasta este partea cea mai dificilă din cadrul consilierii, să conștientizeze părintele că modelul de părinte sacrificat nu duce către copii-viitori adulți fericiți. Copiii copiază comportamente. De ce este greu? Pentru că noi înșine venim la pachet cu un soft scris, cu un rol de sacrificrificat/ă. După ce conștientizăm urmează munca zilnică, continuă, de a rescrie acest program moștenit de sute de ani poate. Satisfacțiile sunt pe măsură: când părinții fac curat în interiorul lor, copiii înfloresc pe dinafară.

Esti căsătorită?

Da. Sunt alături de următorul bărbat, după tata, care mi-a susținut toate nebuniile. Sunt cu Andrei de aproape 25 de ani. Ne-am cunoscut când eu aveam 15 ani și el 17, pe holurile întunecate ale unui liceu, iar când privirile noastre s-au întalnit am știut că e el, cel pe care Universul mi l-a trimis pentru a face echipă, să evoluăm împreună, pentru că împreună e mai ușor. Împreună avem doi băieți, Filip de 17 ani și Cezar de 6 ani, 2 copii – maestru le spunem noi pentru că învățăm enorm de la ei.

Povestește-mi despre proiectul tău de terapie pentru femeile cu afecțiuni oncologice, te rog.

Universul, Dumnezeu a trimis proiectul acesta la mine de nicăieri și recunosc că nu am înțeles de la început de ce două femei minunate, Roxana și Teodora m-au ales pe mine. Cum nimic nu e întâmplător, doar răbdare să avem pentru a primi răspunsuri cu sens, iată că m-am trezit în fața unor femei extraordinare, curajoase, care își înfruntau boala cu asumare și responsabilitate. De ce nu a fost întâmplător? Pentru că în martie 2014 am avut și eu o problemă de sănătate la un sân și acela a fost, consider eu, un moment important din viața mea, un moment de trezire, un moment de întrebări și răspunsuri pe care le-am depășit întâlnind oameni care m-au trezit, nu ca în povestea cu frumoasa din pădurea adormită, cu un sărut, ci cu o palmă uriașă, invizibilă. Un medic psiholog care s-a uitat senin și plin de încredere în ochii mei și mi-a spus: „Tu te-ai îmbolnăvit, tu să te vindeci!”. Mesajul a fost șocant, dar aveam nevoie de el atunci…și așa a început o parte din aventura numită meditație și mindfulness. Meditez zilnic de atunci și am învățat să mă reconectez conștient la mintea, trupul și sufletul meu. De aceea proiectul acesta era și despre mine, despre regăsirea puterii mele interioare, despre make-up la interior.