Luca Militello, CEO Monza România: „Suntem patru frați, trei pe Pământ și unul în ceruri. Pentru sora mea, care a pierit într-un accident rutier, am vrut să creez un proiect superb. Se numește Asociația Vera”

Luca Militello este CEO al Grupului Monza România și a venit în România în urmă cu aproape 20 de ani, implicat într-un proiect de construcții la Timișoara.

Era un tânăr inginer de 24 de ani care descoperea o țară pe care o căutase atent pe o hartă a Europei, dar care s-a îndrăgostit de locuri și de oameni în așa măsură încât acum se consideră român.

După ce a cunoscut toată țara lucrând pe cele mai vaste șantiere de construcții, a schimbat radical zona de operare și a intrat în sănătate, atunci când i-a atras atenția și încrederea unuia dintre cei mai puternici investitori italieni din România, Michelangelo De Salvo, acționarul Grupului Monza România.

În urmă cu doi ani, răspunzând unei promisiuni mai vechi, făcute la căpătâiul sorei sale Vera, Luca a construit „cel mai frumos proiect” al său, Asociația Vera, prin care reușește să creeze context de sprijin pentru copiii ce vin din familii vulnerabile și care sunt integrați în sistemul social, în locuințe familiale din Călărași.

De ce ai venit în România, Luca?

Luca Militello: E mult de-atunci. Am venit pentru că la 24 de ani ai o doză de inconștiență, de tupeu și te arunci fără plasă de siguranță.

Am primit o propunere care a venit întâmplător; terminasem facultatea, devenisem inginer în construcții, iar într-o dimineață, când eram în biroul profesorului cu care făcusem teza de licență, aflu că are nevoie de un inginer care să meargă la Timișoara (Timisoara pronuțam atunci), dar că așteaptă o decizie în 24 de ore și imediat după aceea trebuie să plec. Eram trei cărora li se adresa: o fată, care nici nu a luat în calcul propunerea, un băiat care urma să se căsătorească într-o lună și eu.

Am mers acasă, m-am consultat cu ai mei, m-au întrebat ce vreau să fac, iar răspunsul meu a fost că vreau să încerc. Și am plecat.

Ideea era să stau aici un an și uite că au trecut aproape 20 de atunci.

Ce te așteptai să găsești aici?

Luca Militello: În 2002 nici google nu era. M-am uitat pe o hartă să văd unde este poziționată România; mi-aminteam de copil ceva despre Revoluție și despre Ceaușescu, dar puține lucruri totuși.

Nu am avut vreo așteptare, ci am venit ca un copil de 24 de ani care vrea să descopere ceva nou, iar surpriza a fost foarte plăcută.

Am găsit o țară care se afla la începutul unei faze de creștere; știi că în vestul țării, în zona Timișoarei, erau deja mulți italieni în perioada aceea, veneau cu produse în sistem lohn, fiindcă manopera era mai puțin costisitoare. Iar comunitatea era destul de primitoare.

Evoluția a început să capete un ritm exponențial, iar dacă astăzi fac comparație între  Italia și România de acum 20 de ani, țara mea era cu patru trepte mai sus. Acum, sincer să fiu, România este cu o treaptă mai sus, iar asta mă bucură, fiindcă aici trăiesc, iar după 20 de ani mă simt pe jumătate român. Îmi pare rău că Italia s-a blocat și nu a mers mai departe.

Ce te-a făcut să rămâi?

Luca Militello: Posibilitatea de a face ceva, de a dovedi că se poate. Acest lucru în Italia, și acum 20 de ani, iar acum și mai mult, este mai dificil de făcut; este o țară mai conservatoare, foarte politizată. Nu că aici politica nu ar avea influență, ba da, dar în domeniile unde mi-am desfășurat eu activitatea, în construcții și în sănătate, am putut să dovedesc că, dacă ai idei, o viziune, pui suflet și pasiune în ce faci, poți să ajungi unde vrei tu.

Mă bucur enorm de mult pentru că România mi-a dat această posibilitate și cred că Italia nu mi-ar fi dat aceeași opțiune dacă rămâneam acolo.

Ce caută un inginer în zona de sănătate?

Luca Militello: Și acolo au mers lucrurile tot prin forța întâmplării: în 2010 am început un proiect de construcții, foarte mare, Spitalul Monza și am trăit doi ani în acest șantier. Spitalul despre care vorbesc este primul spital green-field din România, făcut de la zero, iar eu m-am ocupat de el, de la faza de proiectare, la execuție și am intrat într-o relație foarte bună, intimă, cu familia De Salvo, singurul acționar al Grupului Monza România. Ne-am plăcut și mi s-a propus să rămân în grup.

Prima întrebare care a apărut desigur a fost la fel ca a ta: ce legătură este între sănătate și construcții, iar domnul Michelangelo De Salvo senior, mentorul meu, mi-a spus că nu contează acest detaliu, că important este să știi să lucrezi cu oamenii. „Tu ai această capacitate, văd în tine acest talent, așa că te rog să încerci!”, mi-a spus.

Am acceptat  o altă provocare în 2002, iar de la 10 ani de la venirea mea în România, mi s-a prezentat o altă ocazie de a rămâne și a construi. Și cred că nimic în viață nu e întâmplător, iar ocaziile trebuie luate fără să te gândești prea mult, mai ales dacă apar din senin.

Și s-a dovedit o alegere bună. Am început ca director tehnic, apoi am devenit director de achiziții, iar de 7 ani sunt CEO-ul grupului din România, care acum, 10 ani mai târziu, se mândrește cu 4 spitale, 300 de paturi și mii de vieți salvate.

Ce ai făcut în acei 10 ani până ai început să lucrezi în sănătate?

Luca Militello: În primii 10 ani am călătorit și muncit în toată țara, fiindcă lucram pentru o firmă renumită, italiană, care făcea construcții și am cunoscut români din fiecare zonă: am trăit la Cluj, la Iași, la Bistrița, în Botoșani, la Galați, în Craiova sau în Slatina, deci am umblat mult și am construit clădiri comerciale și rezidențiale, unde am cunoscut mulți oameni, lucru care mi-a plăcut enorm.

Am învățat limba română foarte repede pentru că așa mi s-a părut corect: când ajungi în altă țară trebuie să faci tu efortul de a te adapta la ea, nu ceilalți la tine. Dacă vrei să rămâi mai mult timp într-un loc, prima formă de respect pentru cei cu care ai de-a face este să le vorbești limba.

Nu mi-a fost greu, presupun și pentru că lucram în șantier, iar muncitorul, dacă un vorbești limba lui te păcălește. (râde) Am fost forțat să învăț.

Cui datorezi acest talent al tău de a te conecta cu oamenii?

Luca Militello: Cred că e ceva ce ai în interior. Eu vin dintr-o familie cu 4 copii. Doi suntem așa, ceilalți doi sunt firi opuse. Fratelui meu, dacă nu îi scoți cuvintele cu cleștele poate sta o oră lângă tine fără să scoată o vorbă. Pe mine trebuie să mă bați să mă opresc din vorbit. (râde) Cred că e natura de vină, nici măcar genetica.

Și natura a făcut bine, căci, iată, a fost unul dintre marile atuuri pentru care familia De Salvo te-a ales să-i reprezinți interesele, nu?

Luca Militello: Cred că în capacitatea mea de a comunica au văzut posibilitatea de a crește afacerea împreună cu mine. Ei au pus bazele, iar fără ce au făcut ei Grupul Monza nu ar exista, dar pot să mă mândresc cu faptul că eu, împreună cu ei, am adus Monza de statutul primilor ani, când nu știa nimeni de noi, la statutul de astăzi, când avem vizibilitate în toată țara și chiar și în afara ei.

Îmi imaginez că unul dintre motivele pentru care ai rămas în România și nu ai plecat în alte părți vine din inimă. Povestește-mi!

Luca Militello: Viața mea personală este un pic mai complexă, adică aș zice că am avut o viață înainte și o viață acum.

În Timișoara am fost căsătorit și am un copil, Nicole, care împlinește 11 ani de ziua României, deci nimic întâmplător, iarăși. Am decis, cu fosta mea soție, să ne separăm noi, ca adulți, dar să rămână obiectiv comun acela de a ne ocupa de copil.

Între timp m-am mutat în București, ea și Nicole au rămas la Timișoara. În fiecare săptămână fac în așa fel încât să văd copila. În primii ani, când era mai mică, luam avionul vineri, zburam la Timișoara, o aduceam la București, iar duminică făceam același lucru în sens invers.

Asta s-a întâmplat timp de doi ani, până când Nicole mi-a zis: „Papa, vreau să zbor singură!”. Așa încât acum, cu un însoțitor de la Tarom care o conduce până la ieșirea din aeroport, Nicole vine singură și pleacă singură de la noi.

Între timp, m-am recăsătorit, Claudia mai are un copil dintr-o relație anterioară, iar împreună mai avem o fetiță, Anastasia. Acum, Nicole și Anastasia sunt surori foarte apropiate. Deci suntem o familie modernă și frumoasă, pe care încerc să o gestionez cum se poate mai bine, fiindcă ei sunt prioritatea mea absolută.

De ce alegi tu așa, de ce e importantă familia? Fiindcă și cariera este esențială?

Luca Militello: Cred că alegerea depinde de valorile mele. Eu vin din Sicilia, dintr-un orășel unde valorile sunt foarte importante, iar familia este una dintre cele mai importante.

Am crescut într-o familie mare, cu bunici, cu veri, în familia tatălui sunt 5 frați, în cea a mamei sunt 4, iar acest mediu, indiferent de cum te-ai născut, te formează într-un anumit mod în care valorizezi familia.

Cred că obiectiv mai prețios decât a lăsa ceva în urma ta, prin copiii tăi, nu copiilor tăi, nu cred că există.

Dar știi celebrul conflict: familia și timpul, energia pe care ei o solicită, pe de o parte, iar pe de alta afacerea și implicarea de acolo. Cum le echilibrezi?

Luca Militello: Gestionarea timpului pentru mine este ceva foarte important. Sunt lucruri pe care le poți face în 12 ore, dar și lucruri pe care le poți face în 6 ore. Munca mea este de a coordona un grup și o echipă. Dacă îți iei timpul necesar și formezi lângă tine niște oameni cărora le poți delega responsabilități cu încredere atunci poți gestiona toate responsabilitățile unui grup de 1.000 de oameni.

Sănătate se face cu pasiune, nu ca afacere. Iar dacă reușești să transmiți colaboratorilor tăi această pasiune, creezi o rutină plăcută prin care reușești să îi oferi pacientului ce are nevoie.

La ora 6.00 mă trezesc, la 6.30 ies din casă, la 7.00 sunt la birou. Munca noastră de spital se desfășoară mai mult în prima parte a zilei, așa încât pe la 3.00 sau 4.00 deja termin treaba, cu colaboratorii, cu medicii, cu pacienții. Așa că mă pot retrage spre casă, unde începe cealaltă viață, personală.

Îmi place să mă duc la tenis, la sală, și fac asta 3 sau 4 ore săptămânal, apoi petrec timp cu familia, cu copiii, cu soția. Nu suntem genul care merge la restaurante, la cine, ci suntem tipul de familie care petrece timp acasă.

Mă consider norocos că am o soție căreia îi plac aceleași lucruri ca și mie, chiar dacă este cu 10 ani mai mică decât mine. Are și ea o afacere pe care o conduce, este manager al unui hotel din România, și mergem pe direcții paralele în privința muncii, dar împreună ca familie.

Cât de mult contează banii și cât contează voința în atingerea acestor obiective pe care ți le-ai pus tu până acum?

Luca Militello: Voința contează în procent de 99%, dar nu în sensul că banii nu sunt importanți. Banii trebuie să existe, iar fără ei nu reușeam să construiesc această clădire, tot business-ul Monza.

Dar după ce ai construit aceste lucruri, restul ține numai de voință.

Filozofia mea este că orice caz are o soluție și datoria noastră este să pune în discuție orice fel de soluție.

Ce este Asociația Vera?

Luca Militello: Asociația Vera este cel mai frumos proiect pe care l-am făcut în viața mea. Se numește așa dintr-un motiv anume: spuneam mai devreme că suntem 4 copii, trei pe Pământ, și unul în celelalte lumi.

Sora mea, Vera, la 20 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Sunt 11 ani de atunci și am promis atunci că la un moment dat voi construi ceva în numele ei.

Acum 2 ani mi-a venit ideea de a fructifica notorietatea mea și a face o fundație. Oamenii au avut încredere în mine, în corectitudinea și seriozitatea lucrurilor pe care le făceam și am început să lucrăm.

Într-o primă fază am adunat bani, cu care am achitat intervențiile pentru copii care veneau din familii defavorizate. Dar nu am vrut să ne oprim acolo, fiindcă din punctul meu de vedere misiunea unei asociații de acest tip este să schimbe viitorul unor copii. Nu al tuturor, desigur; ar fi imposibil.

Așa că am identificat o casă de copii în Călărași, unde trăiesc 20 de copii ce vin din familii vulnerabile social.

Am mers în vizită acolo și ce am văzut mi s-a părut odios: iarna, în frig, să trăiești cu geamurile sparte la cameră și mobilier rup mi se pare de neacceptat. Îngrijitoarele de acolo se ocupă foarte bine de ei, dar condițiile de locuit sunt execrabile. Explicația mi s-a părut și ea de neacceptat: consiliul județean nu are bani pentru această investiție. Nu se poate ca politicul să nu găsească bani pentru copii!

Am găsit finanțatori care au sprijinit demersul nostru, iar în trei luni am terminat de renovat toate casele, am schimbat tâmplăria, mobilierul, am amenajat locurile de joacă. Iar toate astea nu le-am făcut doar trimițând muncitori la fața locului, ci ne-am dus și am petrecut acolo weekend-urile. Luam cu noi pizza, sucuri și petreceam duminici cu ei. Copiii mei erau cu mine, iar asta este ceva foarte important pentru ei, să vadă ce înseamnă lumea reală.

Lumea nu este în spatele unui playstation sau a unui telefon, ci aceasta. Cel mai important lucru pentru copii este sensul.

Tu ce ai învățat despre tine mergând acolo?

Luca Militello: Am învățat că sunt prea emotiv câteodată, iar asta mă doare. Orice persoană are emoțiii dar eu, mai ales că este implicată și sora mea în acest proiect, trăiesc șa altă intensitate ce văd și m-am legat mult de acei copii.

Asta m-a dus în punctul în care am realizat că e vor ieși din sistem, dare eu nu vreau să-i pierd pe parcurs. Încercăm ca, după ce ies din casa de copii, să nu-i lăsăm să ia în piept viața dură. Așa că am început să gândim un proiect de abilități și meserii. Îi învățăm meserie, apoi îi angajăm.

Deja pot să spun că doi dintre ei au început deja cursurile la Constanța, iar ceilalți vor urma. Dar depinde foarte mult și de ei să-și dorească. Promisiunea mea este că vom continua.