Magic&Ludic revine la Iași cu activități creative, zâmbete și distracție pentru copii și părinți
Primul weekend din luna februarie 2024 aduce distracție și zâmbete la Iași. Magic&Ludic Fest, dedicat părinților și copiilor, revine în capitala Moldovei. Nu ai găsit cadoul perfect pentru copilul tău de Crăciun? Ce ar fi dacă i-ai lua de pe acum un bilet de intrare la distracție, într-o după amiază de sâmbătă?
Pe data de 3 februarie 2024, cunoscuta și îndrăgita Trupa Marili cântă și te încântă la Iași, la cea de-a doua ediție a conceptului Magic&Ludic. Dacă prima s-a desfășurat outdoor, într-o zi superbă din iulie, oferind o gamă largă de activități creative pentru 800 de festivalieri, a doua ediție oferă un cadru ce mijlocește conexiunea reală între generații.
- Unde? La Sala Unirii – Cinema Victoria
- Când? Sâmbătă, 3 februarie 2024
- De la ce oră? Începând cu ora 18.00 până la ora 21.00.
Cu un program de 3 ore ce se adresează copiilor cu vârste între 2-10 ani, structurat pe două momente, Magic&Ludic Ediția a II-a oferă amintiri de neuitat pentru întreaga familie. Primul moment îi va introduce în lumea magică a poveștilor prin intermediul unui act artistic oferit de Teatro Blu, o echipă care nu face doar teatru sau magie, ci teatru de magie. Al doilea moment este menit să îi animeze prin dans, muzică, coregrafie și jocuri ritmate atât pe copii, cât și pe părinți. Trupa Marili cântă, dar aduce în față, prin poveste și joc, năzdrăvăniile personajelor ce se regăsesc în viața de zi cu zi.
Magic&Ludic revine la Iași cu activități creative, zâmbete și distracție pentru copii și părinți
De luni până vineri sunt zilnic în mijlocul copiilor. În zilele de weekend, când nu sunt cu ei fizic, ei (se) joacă în mintea mea. Am ales ca pe data de 3 februarie, sâmbătă, să împărțim bucuria și aventura jocului într-o sală mare unde știu sigur că încap 750 de suflete și care ne permite să ne conectăm și să ne distrăm. După o explozie de idei aruncate în echipa noastră, am ales ca Dansul Prieteniei, primul cover al Trupei Marili pe care dansează toți copiii din România, în special cerut în grădinițe și școli, să-l dansăm din nou la Iași. Abia aștept să fac cunoștință cu personajele din trupă, dar mai ales să văd încântarea din ochii copiilor. Inima mea abia atunci va fi pigmentată în culorile cele mai vii. Când am gândit acest festival, mi-am zis că vreau să cuprind cu ochii și să iubesc cu inima toți copiii. Contribui cu tot ce știu și pot. Nu singură, că altfel nu aș reuși, ci alături de prietenii mei. Împreună participăm ca eu să-mi îndeplinesc dorința cea mai arzătoare. Și dacă tot am pomenit de partenerii mei, Andrei chemându-i pe amândoi, azi am să le dau alt nume amândurora: CURAJ
declară organizatoarea Ema Tănase
Cu ocazia acestei ediții, încărcătura emoțională este aparte. Prin intermediul Asociației „Visuri Magice”, organizatorii se apleacă cu inima către Melisa, o fetiță de 10 ani care, din păcate, deși și-ar dori să fie la școală să învețe, să se joace și să socializeze, un diagnostic (imunodeficiență primară) o privează de acest drept. Melisa are nevoie să ajungă în Germania să urmeze un tratament de trei săptămâni, dar familia sa nu dispune de banii necesari, suma ridicându-se la 25.000 euro. Organizatorii cred cu tărie că numai în echipă se poate dăinui, de aceea vor să fie vocea Melisei și apelează la bunătatea tuturor celor prezenți, a celor ce află de cazul ei și a voastră, pentru a face posibil ca visul ei să fie realitate. Să-i oferim Melisei șansa de a zâmbi alături de prieteni, de a se bucura de clipele pe care doar această etapă, a copilăriei, i le poate oferi.