Mahershala Ali, câştigătorul Oscarului, în sezonul 3 „True detective”
HBO pregăteşte cel de-al treilea sezon al serialului „True detective”. Iar Mahershala Ali, câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun rol masculin pentru prestaţia sa din „Moonlight”, va fi în distribuţia noului sezon aflat în pregătire.
Mahershala Ali va juca rolul detectivului Wayne Hays, iar Nic Pizzolatti va regiza sezonul alături de Jeremy Saulnier, potrivit Variety. Potrivit News.ro, deocamdată, nu a fost stabilită o dată de lansare şi nici una de începe a producţiei.
„Nic a scris scenarii remarcabile”, a transmis Casey Bloys, directorul de programe al HBO. „Cu viziunea sa ambiţioasă şi cu Mahershala Ali şi Jeremy Saulnier alături, suntem încântaţi să începem următorul «True detective»”.
Pizzolatto este unicul scenarist al serialului, cu excepţia episodului 4, pe care l-a scris împreună cu David Milch. „Sper ca scenariul să se ridice la nivelul talentului lor (actorilor, n.r.)”, a spus el.
Primul sezon al „True detective”, cu Matthew McConaughey şi Woody Harrelson, a fost foarte bine primit de critici şi public. Colin Farrell, Rachel McAdams şi Taylor Kitsch au jucat în cel de-al doilea.
Între producătorii executivi se numără Scott Stephens, McConaughey, Harrelson, Cary Joji Fukunaga, Steve Golin, Bard Dorros şi Richard Brown.