Maria Sharapova, despre rivalitatea dintre ea şi Serena Williams, într-o carte autobiografică
La 30 de ani, rusoaica Maria Sharapova – una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume – şi-a scris memoriile. “Unstoppable: My Life So Far” se numeşte volumul pe care tânăra l-a lansat săptămâna aceasta şi în care detaliază viaţa ei sportivă, începând cu vârsta de 6 ani, când familia s-a mutat din Rusia în Florida pentru ca ea să poată excela în acest sport, şi până la momentul actual. „Fiica ta poate juca, trebuie să o scoateţi din ţară şi să o duceţi într-un loc în care ea îşi poate dezvolta jocul”, i-a spus tatălui ei, la acea vreme, Martina Navratilova, o vedetă a tenisului. Şi din acel moment, Sharapova şi-a început viaţa de sportivă profesionistă, cu o copilărie tipică, cu turnee repetate, cu victorii şi înfrângeri.
Sharapova descrie, printre altele, în această carte momentul cheie al carierei sale, cel din 2004, de la Wimbledon, unde la vârsta de 17 ani a învins-o pe cea mai de temut jucătoare, americanca Serena Williams, devenind astfel cea de-a treia cea mai tânără femeie care a câştigat turneul de de la Wimbledon.
„Cred că Serena m-a urât pentru că eram copilul slab care a bătut-o la Wimbledon„, scrie Sharapova care, conform New Zealand Herald, o numeşte pe Williams (personaj destul de prezent în carte) “rivalul numărul unu”.
“Oamenii vorbesc despre puterea, încrederea ei, despre modul în care jocul ei se potriveşte cu jocul meu şi, cu siguranţă, toate acestea sunt adevărate, dar, pentru mine, răspunsul real a fost acolo, în acel vestiar, în care eu mă schimbam iar ea plângea”, rememorează Sharapova momentul de după victoria de la Wimbledon.
„Serena şi cu mine ar trebui să fim prieteni: iubim acelaşi lucru, avem aceeaşi pasiune„, mai scrie Sharapova regretând rivalitatea dintre ele şi motivând că “doar câţiva oameni din lume ştiu ce ştim noi, ce simţim în punctul mort al acestei furtuni, frica şi furia… cum este să câştigi sau să pierzi”.
Cartea “Unstoppable: My Life So Far” oferă o perspectivă rară asupra vieţii de jucător, cu tot cu extazul şi deprimarea pe care le aduc victoria şi înfrângerea, tensiunea emoţională la care este supus un jucător de elită, capcanele celebrităţii.
Cartea este valabilă pe amazon.com, la preţul de 15,53 dolari.