Maria Smarandache, jurnalist TVR: „Jurnaliștii aduc partea lor de schimbare. Noi am făcut o campanie care a provocat apariția legii voluntariatului”

Maria Smarandache este jurnalist și unul dintre realizatorii emisiunii „3 ceasuri bune”, matinalul TVR. A trecut de la catedră, când preda limba franceză într-o școală gimnazială din București, la presă în momentul în care a simțit că fiecare dintre noi poate schimba lumea din felia sa de viață, oricât de măruntă ar părea aceasta.

De ce ai ales Litere?

Maria Smarandache: Îmi place să vorbesc, îmi place să scriu și, mai târziu, am ales Jurnalismul pentru că îmi place extraordinar de mult să pun întrebări. Sunt curioasă.

Curiozitatea cred că am luat-o și de la mama și de la tata, dar și din partea bunicii. Zâmbetul și bucuria le am de la bunica din partea mamei, Ileana. În toate fotografiile era zâmbăreață. Iar pe mine mă întreabă lumea de ce râd mereu, chiar dacă viața nu e întotdeauna veselă, că ne izbim mereu de sisteme: sistemul de sănătate, sistemul de educație. Dar, dacă ducem discuția în plan serios, aș zice că ce nu înțelegem este că sistemul suntem noi. Dacă fiecare om –  medic, învățătoare, asistentă, doamna care face curățenie în școală – și-ar face treaba cum știe cel mai bine și și-ar dori să îmbunătățească ceva, lucrurile s-ar schimba. Pe mine mă deranjează și mă enervează foarte tare lamentarea. Chiar și în zona noastră, a jurnaliștilor. De câte ori nu ai citit o știre neclară? Sau incorectă? Pentru că a fost tratată superficial. Și mă întreb: cât timp îți lua, dragă jurnalistule, să pui mâna pe un telefon, să pui niște întrebări și să faci știrea cum trebuie.

Ca exemplu, în 2016, când ne-am ocupat de Comisa de tăiat hârtii, fiecare dintre noi știa pe cineva în diverse instituții. Și am început să sunăm. Eu am apelat o doamnă de la Prefectură și am întrebat-o direct ce act i se pare inutil. Doamna mi-a spus că e de părere că acel cazier poate fi eliberat și fără timbru. Câțiva ani mai târziu, procesul este digitalizat, iar procedura cazierului este schimbată. Ce am făcut eu? Am întrebat, doamna a fost deschisă și mi-a răspuns, am făcut niște hârtii, au ajuns la miniștri, au fost aprobate și s-a rezolvat.

Spune-mi, Maria, tu ai terminat Litere și ai început Facultatea de Drept?

Maria Smarandache: M-am înscris la Drept, am plătit taxa, apoi m-am gândit că ar trebui să continui pe zona asta de jurnalism și să îmbunătățim. Ce să îmbunătățim? Păi noi, jurnaliștii, ne lovim de administrație. Nu ai cum să lucrezi fără ea.

M-am gândit că oamenii din administrație ar fi deschiși către jurnaliști, dar nu știu cum. Nu știu cum să ne perceapă pe noi, pe jurnaliști. Și atunci m-am gândit să facem noi primii pași.

Mai târziu, prin 2015, mi-am dat seama că oamenii din administrație sunt extrem de deschiși și dornici să facă niște lucruri senzaționale. Dar ei de multe ori se lovesc de omul politic care îi conduce, azi unul, mâine altul, precum și legile pe care omul politic le face. Pentru că funcționarul public se bazează pe lege, iar dacă nu o respectă își pierde locul de muncă.

Crezi tu că de implicare depinde totul?

Maria Smarandache:  Da. Era și un slogan: implicarea face diferența. Implicarea tuturor poate face diferența în țara asta.

Eu îmi iubesc țara. Am avut ocazia din clasa a douăsprezecea să plec din țară și nu am făcut-o. În primă fază, nu au fost părinții de acord. Mama era asistentă medicală, dar a renunțat la profesie după ce m-am născut eu, cel de-al treilea copil. Iar tata a fost… exact așa, turnător la turnătoria din Galați. (râde) Eu m-am născut în Galați.

Ce-ți place la orașul tău natal?

Maria Smarandache: Îmi plac faleza, Strada Domnească – aceea cu tei, mirosul senzațional din primăvară. E minunat. Și știi ce-mi mai place? Normalitatea oamenilor de acolo. Cel puțin a unora: profesori, doctori.

Când eram mică, mă întâlneam pe stradă cu ginecologul care m-a adus pe lume. O ținea de mână pe soția lui, care era farmacistă, salutau pe toată lumea, oamenii îi salutau pe ei, fiindcă respectul și onoarea aveau alte valori și manifestări. În plus, doctorul ne știa pe nume. Iată altfel de normalitate…

Unde a dispărut normalitatea? Ce a făcut-o să dispară?

Maria Smarandache: Individualismul exacerbat, dorința nestăvilită de a avea. Cred că asta e cea mai mare problemă. Colegii de muncă nu se mai înțeleg între ei de teamă că își iau unii altora locul. Normalitatea unor relații e înlocuită de competiție.

Competiția naște totuși progres…

Maria Smarandache: Da, dar nu cea dusă la extrem. Cred că ne-am pierdut umanitatea…

De ce ai venit în București?

Maria Smarandache: Am venit aici să fac Facultatea de Litere, pentru că îmi doream să plec de la mama și de la tata de acasă. Luasem examenul la Facultatea din Galați și eram singura promovată care plângea pe treptele Universității. (râde) Nu înțelegea nimeni nimic din reacția mea. Fiindcă eu voiam la București. Ceea ce am și făcut. M-am mutat în capitală și am început studiile la Litere. Cred că era dorința de a descoperi o altă lume. Dacă rămâneam acasă, mă gândeam că voi rămâne la mama și voi rata experiențele de studenție. Până la urmă nu am avut foarte multe astfel de experiențe, pentru că a trebuit să muncesc ca să mă întrețin, iar prima slujbă a fost la Radio România Actualități. Prima dragoste.

Cum ai ajuns acolo?

Maria Smarandache: Cineva mi-a spus că e nevoie de oameni și mi-a recomandat să dau o probă de sunet. Nu am făcut lecții de dicție. Am mers o singură dată la niște cursuri, ulterior, când am dat examen la TVR, iar doamna Elena Cârstea Simion m-a primit la ea și mi-a spus ”singura ta problemă e că gesticulezi prea mult. În rest, ești perfectă așa cum ești. Nu te schimba!”. Și am ținut cont de sfaturile ei. Nu m-am schimbat.

Eu nu sunt vedetă, merg cu autobuzul, cu metroul, mă întâlnesc cu lumea în piață, întrebările pe care mi le adresează ei acolo, le pun mai departe în întâlnirile din studio cu invitații din zona autorităților. Sunt jurnalist.

Ce ai învățat din experiența de radio?

Maria Smarandache: Disciplină. Extrem de ordonat trebuie să fii la radio: să nu vorbești mult pentru că timpii sunt scurți. Eu am prins vremea când se înregistra pe bandă, pe care o lipeam cu scotch albastru. Tăiam toate respirațiile ca să ne încadrăm în timp.

Mi-a plăcut mult. Aș fi rămas în continuare acolo. M-aș fi întors dacă aș fi avut ocazia. Dar pentru că nu eram angajată cu carte de muncă, ci cu drepturi de autor, iar la TVR aveau nevoie de prezentator la Universul Credinței – emisiune religioasă, m-am înscris la concurs.

Maria Smarandache, colegul ei, Rafale Udriște, prezentatorii emisiunii Universul Credinței

Am aflat de acest concurs la Patriarhie. Iar cel care mi-a spus cred că a fost Cristi Tabără, care era la Pro TV atunci. M-am dus, am dat probă – era a doua experiență la TVR, când mai dădusem un concurs la Jurnalul Cultural, dar pe care nu l-am luat.

Am dat probele și au spus: „e simpatică fața asta cu ochelari. Să-i tăiem părul!” (râde)

Am devenit co-prezentator, împreună cu Rafael Udriște. Era o emisiune în direct, duminica, la 7 dimineața, Universul Credinței, care există și acum. Dacă mergeam în orice biserică, toată lumea știa cine sunt.

După un timp mi s-a făcut dor de teren, de jurnalism. Voiam să schimb ceva. Atunci m-am dus la Rodica Culcer la ușă, i-am spus cine sunt și ce vreau, politic. Doamna Culcer mi-a spus că reporterii merg pe teren, că fac o muncă diferită. Iar eu am îmbrățișat fără rezerve provocările jurnalistului de teren, turele ne noapte, orele petrecute la montaj și așa mai departe. Am stat o vreme în redacție să învăț, apoi am fost ”aruncată” la Camera Deputaților, în 2008 la summitul NATO.

Ce ai învățat acolo? Politica e o sabie cu multe tăișuri…

Maria Smarandache: Adevărul e că nu contează formațiunea politică. Unii politicieni sunt la fel. Există oameni care vor să schimbe lucrurile, care sunt lăsați sau nu.

Am admirat întotdeauna capacitatea lui Theodor Paleologu, de exemplu, de a sta în Camera Deputaților, unde era hărmălaie și dezbateri, iar când se discuta bugetul țării, el avea pregătite 6 – 7 cărți, în care se „arunca”. În orele alea, în zilele alea, el citea. Reușea să se rupă de tot.

Am învățat că dacă îți dorești ceva, până la urmă reușești. Au fost oameni care au schimbat lucruri în bine, indiferent de culoarea politică. Mulți se unesc, dacă sunt profesioniști. Iată, de pildă, povestea cu lupta împotriva cancerului, de exemplu. Da, a pornit de la Cotroceni, dar au fost medicul Tătaru, medicul Cercel, cei din Comisiile de Sănătate, cu sau fără culoare politică.

De ce ”Trei ceasuri bune”?

Maria Smarandache: A venit domnul Sorin Cace, vicepreședinte la Academia pentru Calitatea Vieții și a zis: „toată lumea vede partea goală a paharului. Asta te deprimă, te scufundă într-un borcan al melancoliei. Haide să găsim partea plină a paharului. Scapi de ceasurile rele dacă identifici soluții!”

Eu, împreună cu colegul și cu toți colegii din echipă, identificăm soluții la problemele de zi cu zi: de sănătate, de educație, de mediu, de administrație, tot felul. Noi, jurnaliștii, suntem o bucățică din puzzle. Cel mai bun lucru pe care am reușit să-l facem, din mai 2022, de când am pornit, a fost să aducem la aceeași masă de discuții părțile divergente sau chiar ostile. Unii ne spuneau că păream a fi nașa și nașul. (râde) Gândește-te, am reușit să unim Garda de Mediu cu anumite ONG-uri, iar acestea au implementat verificarea calității aerului din anumite școli. Am vorbit cu domnul ministru Daea și cu domnul Cojocaru, de la Asociația Laptelui, care au rezolvat problema laptelui în școli. Unii ar zice că e o prostie și că laptele se aruncă. Nu e chiar așa. În anumite locuri chiar e bun, le prinde bine copiilor.

De ce TVR?

Maria Smarandache: Am plecat de la Radio, am mers la TVR să dau concurs. La intrarea din Pangratti erau așezați la rând vreo 500 de oameni. M-am așezat și eu la rând pe bucățica mică de trotuar, am dat probele, telegenie, dicție, cultură generală, și am reușit. Cum era să plec de acolo? Am zis că, dacă va fi să plec din televiziune, atunci plec de tot din presă.

Sunt de părere că poți face oriunde schimbare în jurul tău. Nu trebuie să fii la o anumită televiziune. Noi, la știri, am făcut o campanie care a dus la o lege – legea voluntariatului. Fiecare dintre noi, jurnaliștii TVR, am fost într-un loc și am făcut voluntariat. Eu am fost la Valea Plopului, la părintele Tănase. Iar acum legea voluntariatului există, e totul reglementat și e făcută de Televiziunea Română. Mulți mustăcesc atunci când aud de TVR, dar la noi sunt foarte mulți colegi foarte bine pregătiți, extrem de muncitori, iar mulți au refuzat transferurile către zona de administrație, chiar dacă au primit oferte generoase. În plus, sunt colegi, cum e Adelin Petrișor, care au plecat din TVR și s-au întors. Eu nu aș putea să plec din Televiziunea Română.

Ce-ți aduce?

Maria Smarandache: Bucuria că lucrurile se mai așază. Întrebările pe care le pun eu în emisiune sunt și întrebările publicului meu: cum plătesc factura, cum duc copilul la școală, în ce medic să am încredere. La noi în emisiune au venit cred că toți miniștrii. Cu excepția domnului Rafila.

 La ora 8:20 avem segmentul dedicat autorităților, care durează vreo 20 de minute. Sunt unii demnitari care nu au apărut niciodată la televizor înainte de a veni la TVR. De pildă, președintele ANSVSA. I-am spus că noi nu mâncăm oameni, ci doar punem întrebări. (râde) Iar domnul președinte, deși a avut emoții, a venit, a fost bine, iar acum merge peste tot, invitat. Mihai Tomescu, de la Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilități, a venit la noi și ne-a spus că vrea să introducă în for acel expert în accesibilitate. Nu au trecut vreo două săptămâni și proiectul a fost gata. Deci avem un expert în accesibilitate în for. Lucrurile merg spre bine. Nu ar trebui să fim atât de reticenți în a accepta o persoană atipică în câmpul muncii. Pentru că ei sunt dornici și sunt capabili să facă asta.