Povestea fascinantă a antreprenorului român care a cucerit America: de la eșecuri și sacrificii, la revoluționarea vieții persoanelor vulnerabile. Marian Coman: „Visul american nu înseamnă loterie, în care te trezești dimineața și ai câștigat. Ăla e film american, nu vis american”

Marian Coman este antreprenor, a muncit în corporații, a lucrat în SUA și în România, iar după ce a încercat mai multe gusturi ale succesului a decis să înceapă totul pe cont propriu.

A dezvoltat mai multe afaceri în zonele pe care le credea cu potențial de profit.

Din 2019, Marian Coman a adus în România o aplicație de mobil, Step-Hear, creată în Israel și dedicată persoanelor vulnerabile (vârstnici sau personae cu deficiență de vedere) care funcționează ca o hartă interactivă ce transmite semnale de ghidaj, astfel încât oricine din zona acestor vulnerabilități să capete autonomie în oraș.

Tu ai fost corporatist și ai demisionat pentru a deveni antreprenor înainte de a fi noi familiarizați cu termenii. Cum ai ajuns acolo și de ce ai plecat din corporație?

Marian Coman: Înainte de corporație, am fost și în zona antreprenorială timp de 10 ani. Am desfășurat fel de fel de activități și 7 din cei 10 ani am fost vicepreședintele unui start-up din România, cu producție de echipament sportiv.

Am plecat de la un nivel foarte scăzut, nu profesional, ci ca turn over al acelei companii, și am ajuns la un brand cu 700 de salariați și exporturi inclusiv în Statele Unite.

În momentul în care am socotit că am îndeplinit tot ce aveam eu de îndeplinit în zona respectivă, am vrut să mă implic într-o altă provocare, iar această provocare a venit firesc dinspre o corporație. Chiar voiam să văd cum se desfășoară lucrurile din punct de vedere logistic și operațional într-o corporație. Am ajuns acolo, am avut realizări destul de semnificative, mi-am petrecut 3 ani în această corporație, iar la un moment dat am socotit normal în cadrul discuțiilor familiale pe care le aveam cu soția, că este momentul să mă întorc din nou în zona de antreprenoriat.

Ce ai învățat din experiența de corporație?

Marian Coman: Sunt foarte multe învățăminte. Din păcate, și una care nu aș vrea să se aplice în companiile pe care le gestionez eu. Într-o corporație nu contează ce faci, contează cum prezinți ceea ce faci. În momentul în care mergi la ședințe la final de lună și știi că se întâmplă niște lucruri nu așa cum ți-ai fi dorit tu sau realizările nu sunt cele care erau bugetate, cea mai bună treabă este să schimbi fontul de la 18 spre 11, 12 și să schimbi culoarea de la cifre din negru în gri. În momentul în care ai făcut treaba asta, prezentarea ta trece mai departe. 

Nu a fost ușoară trecerea de la corporație, unde lucrurile erau foarte clare, la antreprenoriat. Deciziile de execuție și de implementare a proiectelor erau asumate pe banii altora. Cel mai bun instrument – să iei decizii pe banii altuia, nu pe banii tăi.

Când am plecat din corporație și m-am dus spre zona antreprenorială mică, primul pas a fost divorțul de bancomat. În primii 2-3 ani de zile știam că există bancomate, dar nu știam la ce folosesc, pentru că eu nu foloseam.

Toate lichiditățile sunt foarte bine calculate.

Una dintre problemele antreprenoriale în România – și poate nu numai – majoritatea antreprenorilor confundă casieria societății cu buzunarul propriu. Când fluxul unei companii se întâlnește cu fluxul unuia dintre acționarii principali, se alege praful de firmă.

Fluxul unei companii este ceva similar cu sângele din corpul omenesc: are traseul lui, are momentele lui când se aprovizionează și când dă energie tuturor mecanismelor și așa mai departe… are nevoile lui când trebuie să se odihnească. În momentul în care înțelegem fluxul financiar al unei companii ne dăm seama că nu este ușor să dezvolți o companie, mai ales într-un mediu economic ostil.

Cum ai învățat lucrurile astea?

Marian Coman: Din experiență, din practică, din viața de zi cu zi. Eu am o vorbă: în România întotdeauna e loc și de mai rău.

Când m-am angajat ca debutant într-o companie americană, în primii doi ani de zile am avut vacanță o săptămână. Acesta este dreptul meu: o săptămână. Abia după 10 ani în companie putem discuta despre 2 săptămâni de vacanță. Acolo nu există bani de concediu, e ca și când ai pleca la noi în concediu fără plată. Adică compania doar îți dă dreptul la vacanță, nu te pune absent nemotivat și, deci nu te dă afară, atât.

Antreprenoriatul este, de multe ori, confundat cu dorința de îmbogățire. Ceea ce nu e neapărat greșit. Cum s-a întâmplat la tine?

Marian Coman: De cele mai multe ori, antreprenoriatul nu are nicio legătură cu îmbogățirea. Mai mult de 98% din cei care se fac antreprenori, sigur nu au avut acel rezultat financiar care să poată să ducă spre acea îmbogățire de care discutăm acum.

Antreprenoriatul înseamnă libertatea de a-ți îndeplini visul. Visul poate să nu fie îmbogățirea, ci să nu dai nas în nas cu un șef rău sau să nu își impună cineva un program de lucru altul decât cel pe care ți-l faci tu.

Cea mai mare temere în acest parcurs este asumarea riscurilor. Cum ți s-a întâmplat ție?

Marian Coman: În momentul în care am decis la nivel de familie că deschidem o companie de familie, soția a preluat o parte din gestionarea acelor riscuri. Ea a avut un job foarte bun într-o companie multinațională, un job de execuție, și a zis să plec spre visul meu, fiindcă de restul se ocupă ea.

M-a lăsat câțiva ani de zile să urc, să cobor, să mă chinui, să am succes, să am și eșec. Timp de 2-3 ani de zile eram ca o muscă între geamuri – nu știam dacă să aleg stânga sau dreapta. Încercam să găsesc o integritate a ceea ce făceam. Acest noroc al meu ne-a condus împreună spre ideea că ea trebuie să renunțe la jobul din compania respectivă și să preia managementul grupului de firme familial.

Care a fost primul semn de succes, care ți-a dat încredere să mergi mai departe?

Marian Coman: Prima zi de când am deschis firma. Pentru că întotdeauna am mers pe ideea de a promova în România inovații, produse premium, ultimele apariții de succes care au făcut furori în alte părți. Tot timpul am adus produse premium.

Marian Coman, împreună cu soția sa, care l-a susținut în tot procesul de trecere de la corporație la antreprenoriat

Așa am început. Am adus un produs de ambientare din SUA. Timp de câteva săptămâni am făcut fel de fel de teste. Când am decis să plec din corporație am plecat vineri și luni am semnat primul contract cu primul hotel. În primele săptămâni am avut ziua și hotelul, dacă nu cumva am avut 2-3 clienți cu care am semnat contracte în ziua respectivă.

A fost un început plăcut, un start fantastic în business, cu rezultate imediate, lucru care m-a încurajat că sunt pe direcția cea bună.

Mi se pare extraordinară ideea dispozitivului care să îi ajute pe părinții noștri dacă se rătăcesc. Cum ți-a venit ideea și în ce stadiu ești cu proiectul?

Marian Coman: Tehnologia a intrat în viața noastră pe ușa din spate, tăcută, dar face parte din viața noastră de zi cu zi și avem nevoie de ea. Avem în casă senzori care au fost inventați cu scopul de a ne face viața mai bună: senzori de mișcare, senzori de gaze, etc. Era normal să apară și senzori care să le facă celor cu deficiență de vedere sau chiar nevăzătorilor, o viață mai bună.

Acum, aproape toți nevăzătorii pe care îi cunosc folosesc calculatorul, de la ecranul tactil la aplicații cu voce sintetică – dacă deschid o imagine, calculatorul le spune ce este în acea imagine.  Aproape toți folosesc telefoanele cu o viteză de nu îți vine să crezi.

Cum mi-a venit ideea? În 2007 sau 2008 am adus în România un model de rampă mobilă necesară celor cu deficiențe locomotorii. Această rampă poate fi folosită ca atare, poate fi scurtată, lungită, în funcție de nevoi, de unghiul la care e nevoie să fie folosită și, cel mai important, nu are nevoie de autorizație de construcție sau de proiect.

La o expoziție în Germania, am întâlnit reprezentanții unei companii din Israel, care mi-au povestit despre un sistem inovator pentru nevăzători: persoana ține telefonul în mână sau în buzunar, casca în ureche, bastonul alb în mână, iar telefonul le dă toate indicațiile despre locație, despre ce-i de jur împrejurul poziției în care se află ei, distanțe, cote, pericole iminente și așa mai departe.

În 2019 proiectul a fost lansat internațional și l-am adus și noi, În România.

Ne-am adresat autorităților române pentru a le afla părerea despre produs, ce spune legislația în domeniu, dacă îi permite nevăzătorului să o folosească, etc. de peste tot au fost numai reacții pozitive și am mers pe firescul lucrurilor. Când să facem lansarea, a venit pandemia. Iar în timpul pandemiei, oamenii erau atât de înfricoșați încât prea puțini se mai gândeau la nevoile nevăzătorilor.

În martie 2021 am început să fim mai activi în piață. La o televiziune din Republica Moldova am spus, prin aprilie 2021, că la finalul lui 2023 vrem să fim prezenți în fiecare oraș reședință de județ din România. Acum am un proiect cu Poșta Română. Până la finalul anului trebuie să montăm într-o unitate poștală din fiecare oraș reședință de județ. Așa că am atins targetul de care vorbeam acum doi ani și ceva. Politehnica București a decis să monteze sistemele Step-Hear în toate campusurile, la Universitatea din București suntem la 25%, am luat legătura și cu Babeș Bolyai din Cluj, avem un proiect în Timișoara pentru tot ce înseamnă orașul vechi. În România, la ora actuală, cu ceea ce există, plus proiectele pe care le-am prezentat, am devenit distribuitorul numărul 1 mondial pentru sistemul Step-Hear. Sunt foarte mândru de treaba asta.

Suntem departe față de așteptărilor noastre. Cererea e mare, dar e nevoie de investiții. Nevăzătorii nu au cum să le suporte, iar autoritățile spun că nu pot să le facă.

Problemele legate de dotările pentru persoanele cu dizabilități nu țin de altceva decât de comunicare.

Tu trăiești visul american în România. Cum e?

Marian: Mă simt foarte confortabil. Visul american nu înseamnă loterie, în care te trezești dimineața și ai câștigat ceva. Visul american înseamnă foarte multă muncă, realism, pragmatism și să te respecți pe tine însuți și pe cei din jurul tău. Visul american nu înseamnă iahturi. Ăla e film american, nu vis american.