Marius Brăila a fost condamnat, în copilărie, la o viață petrecută în scaunul cu rotile, dar s-a metamorfozat. Iar astăzi, Nicu, copilul pe care l-a adoptat, are „mânuța de supererou”

Dar el așa s-a născut, nu?

Marius Brăila: Da, exact. Așa s-a născut. Povestea lui este destul de tristă, mama biologică nu a avut deloc grijă nici de el, nici de ea. Este o poveste complicată, dar important este că astăzi Nicu este un copil extraordinar.

Am învățat să-i satisfacem nevoile. De-a lungul timpului, Nicu a învățat să primească iubire și afecțiune. La început, era rezervat. Dacă îi spuneam „Nicu, te iubesc”, răspundea sec: „Ok”. Gesturile de apropiere, precum îmbrățișările, erau întâmpinate cu ezitare.

Acum, lucrurile s-au schimbat complet. Avem un ritual zilnic de îmbrățișări și pupici, iar Nicu ne spune adesea cât de mult ne iubește. Evoluția lui este remarcabilă. La început, ne spunea pe nume: Dana și Marius. Apoi am devenit „mama Dana” și „tata Marius”. După o vreme, eram simplu „mama” și „tata”. Iar acum, suntem „mami” și „tati”.

Această transformare ne-a umplut sufletul de bucurie. Fiecare etapă a fost un pas înainte și o confirmare că Nicu se simte parte din familie.

Citește și: Cum adopți un copil cu întârzieri de dezvoltare? Și cum ajungi să schimbi radical viața unui micuț „avid de îmbrățișări”

Cum este acum Nicu?

Marius Brăila: Este, cum spunem noi, „liderul Asociației Supereroilor”. Povestea lui ne-a inspirat să facem ceva mai mare. Eu lucrez în domeniul IT, programarea fiind pasiunea mea. De câțiva ani, predau copiilor și adulților care doresc să se reconvertească profesional. Mi-am dorit să creez un proiect prin care să oferim cursuri gratuite de IT copiilor cu dizabilități din plasament.

Deși visam să fac asta după ce ies la pensie, lucrurile s-au legat frumos. Nu aveam un ONG sau o structură formală, dar am zis: „Hai să-i spunem Asociația Supereroilor!”.

Povestește-ne puțin despre Asociația Supereroilor…

Astăzi, la aproape doi ani de funcționare, avem peste 40 de copii cu diverse dizabilități care participă la cursuri gratuite de IT în weekend. Ei sunt sprijiniți individual de voluntari – elevi de liceu sau studenți din domenii precum psihologie sau medicină.

Am descoperit că, mai mult decât cursurile, contează prietenia, suportul emoțional și sentimentul de apartenență. Voluntarii primesc mereu instrucțiuni clare: să ofere feedback pozitiv, să încurajeze copiii și să le reamintească faptul că sunt niște supereroi.

Am organizat și cursuri pentru părinți, învățându-i cum să susțină și să motiveze un supererou. Lucruri care par banale, precum încrederea, dragostea și motivația, fac diferențe uriașe atunci când sunt oferite în mod conștient și constant.

Nicu este motorul nostru. Ne dă putere să continuăm și să visăm la o lume mai bună, în care acceptarea și integrarea sunt normalitate, nu doar toleranță. Detest cuvântul „toleranță”. Pare că implică: „Te accept, deși nu-mi place”.

Dacă nu ar fi fost Nicu, Asociația Supereroilor nu ar fi existat. Tot ceea ce facem astăzi se datorează lui. El ne învață zilnic cum să vedem dincolo de dizabilitate, cum să transformăm fiecare provocare într-o oportunitate și cum să creăm o lume mai bună pentru toți copiii.

Citește și: Elena era în vacanță la Roma, orașul natal al lui Eugenio. După 2 ani de relație cu multe întâlniri prin orașe din Europa, aleg să facă marele pas, iar el se mută în România. Astăzi, au o casă, un câine mare și doi copii adoptați. Cum au ajuns Luca și Riccardo în viața lor

Asociația Supereroilor i se datorează lui Nicu?

Marius Brăila: Tot ce facem acolo se datorează lui. Întreaga activitate a Asociației Supereroilor este, în esență, despre Nicu. Noi suntem acum într-un proces continuu, pe măsură ce Nicu crește. Apar lecții noi, discuții noi. El știe că este un copil adoptat, iar când m-a întrebat ce înseamnă acest lucru, i-am răspuns simplu: „Un copil foarte iubit”.

Și nu greșesc deloc, pentru că un copil adoptat este, cu siguranță, un copil extraordinar de iubit. La întrebări precum: „Frații mei au fost la tine în burtică?”, soția mea i-a răspuns cu sinceritate: „Da, erau mici, au crescut acolo, iar tu ai crescut în inima mea”. N-ai cum să vezi o bucurie mai mare pe fața unui copil când înțelege că, deși este diferit, este la fel de special.

„Ai crescut în inimă” – este o declarație atât de puternică, la fel ca „mânuța de supererou”. Sunt lucruri care par simple, dar creează momente extraordinare. Când le pui în acest context, intri într-o altă dimensiune și capătă curajul să crezi că lucrurile se îndreaptă în direcția corectă.

E adevărat, adopția vine cu temeri. Am discutat cu alți părinți adoptivi, mai ales cu cei care au copii adolescenți. În această perioadă delicată, apar schimbări și stări noi, iar părintele adoptator poate deveni primul țap ispășitor.

Totuși, am încredere că, dacă punem suflet, iubire, timp, înțelegere și sprijin, lucrurile vor arăta bine pe termen lung. Nu am o garanție, dar discutăm constant cum să facem mai mult și mai bine, astfel încât Nicu să fie din ce în ce mai bine și să nu perceapă adopția și dizabilitatea ca două poveri.

Ce vă doriți cel mai mult?

Marius Brăila: Noi vrem ca aceste două lucruri – adopția și dizabilitatea – să nu fie probleme sau neajunsuri. Le vedem ca două atuuri.

Faptul că sunt un copil adoptat înseamnă că am fost iubit enorm de oameni extraordinari. Și nu doar declarativ. Am simțit această iubire profund și o voi simți mereu. Iar faptul că am o dizabilitate îmi oferă șansa să inspir. Să demonstrez că normalul, așa cum îl știm, este doar un concept.

Cine spune că toată lumea trebuie să aibă două mâini perfecte, cu degete la fel? Nicu știe să facă magie – și o demonstrează ori de câte ori își folosește „mânuța de supererou” pentru a ascunde ceva. Întotdeauna găsește o cale să surprindă, să fascineze, iar asta ne arată că dizabilitatea poate deveni o superputere.

Inclusiv când cântă la pian cu ambele mâini, o face din dorința lui, nu pentru că vrem noi să demonstrăm ceva. Nicu vrea să încerce orice, să facă tot ce își dorește. 

Noi suntem aici să-l susținem și să-i creăm contextul necesar pentru a reuși.