Marius Costache, manager GreenWEEE: „Metalul se extrage din pământ și tot acolo ajunge. Dacă, în acest drum, trece prin mâncarea sau apa ta, nu e sănătos. Iată de ce deșeurile electronice nu trebuie considerate gunoi”

Marius Costache are 41 de ani și s-a format ca manager urcând pe scara ierarhică după modelul sustenabil de dezvoltare profesională: a început, imediat după ce a terminat Politehnica la București, să lucreze în domeniul deșeurilor, o zonă care părea mai degrabă destinată administrației publice decât afacerilor.

Sunt 20 de ani de când l-a cunoscut pe omul a cărui viziune avea să-i schimbe viața lui, celor din preajma sa, precum și profilul reciclării de deșeuri din România. Clement Hung este investitorul taiwanez care a pierdut în România câteva milioane de euro fără să se fi gândit vreo clipă să abandoneze ideea și a rămas spiritul care îl ghidează și astăzi pe Marius, precum și viziunea de business a Green Group, o afacere din zona de reciclare sustenabilă, dar și profitabilă.

Detaliem astăzi profilul unui om de afaceri care pune deșeurile în slujba profitului, dar și impactul real, de mediu, pe termen lung și direct legat de viețile noastre pe care munca în reciclarea deșeurilor electrice și electronice îl poate avea.

Tu ești un om de vânzări, deci orientat spre succes, spre rezultate rapide, așa încât mă întreb, când ai intrat tu în business-ul cu deșeuri, un subiect străin societății românești, de ce ai făcut-o?

Marius Costache: Am început să conduc afacerea un pic mai târziu decât momentul în care am realizat ce înseamnă reciclarea.

Eu m-am angajat în 2003, relativ repede după ce am terminat facultatea, iar la acel moment, chiar dacă nu am avut tangență cu zona de reciclare, am avut norocul să fiu lângă un om, un adevărat vizionar în acest domeniu.

El se numește Clement Hung și a venit în România cu ideea de colectare și reciclare în special a sticlei PET. Era prezent aici de câțiva ani, cu alte business-uri, și a observat câteva similarități cu Taiwan, țara de unde venea și care se întinde pe o insulă în mare parte montană, care adăpostește o populație similară cu a României, 20 și ceva de milioane de oameni. Gândindu-se la aceste asemănări, astfel a decis Clement să încerce și aici un business de reciclare.

Eu m-am alăturat echipei lui în 2003, el a început prin 2001. Începutul nu a fost deloc spectaculos; țin minte că mi-a povestit că într-un an de zile a pierdut un milion de dolari. Doar că el era un tip vizionar și nu a contat că a pierdut acel milion de dolari, fiindcă primul lucru pe care l-a făcut când a văzut că rămâne fără bani a fost să se întoarcă în Taiwan și a mai obținut o investiție de 1 milion de dolari.

Eu, lângă el fiind, dar neimplicat în această zonă de reciclare pentru vreo 2-3 ani, am văzut ce înseamnă. Prima legătură cu zona de reciclare efectivă s-a petrecut atunci când Clement a zis că trebuie să evoluăm din zona de a produce fulgi de PET, spre a construi un produs.

Așa a apărut GreenFiber, unde am organizat o companie ce funcționa ca business incubator, care presupunea că luăm ideea lui Clement și o dezvoltăm până la implementare. Restul e istorie: GreenFiber Buzău, apoi GreenFiber Iași și GreenWEEE.

Iar evoluția mea a ținut pasul: am ieșit din acest incubator de afaceri și am mers în Romcarbon, ca director general adjunct, iar în 2008 am preluat rolul de director general în GreenWEEE. Anul următor, cred că în 24 februarie 2009, am început și activitatea în această nouă companie.

Vindeați praf de stele, de fapt!

Marius Costache: Clement vindea praf de stele, nu eu.

Dar tu l-ai crezut!

Marius Costache: Nu numai eu l-am crezut. Toată lumea care îl cunoștea credea în el. Indiferent cât de necunoscător în acel domeniu sau cât de futuristă era ideea, modul în care povestea Clement, prezenta și vedea lucrurile convingea pe toată lumea că acesta este viitorul.

Și avea dreptate. Acolo, în reciclare, era viitorul.

Hai să ne uităm: din 2001 până în 2021, realizez că sunt 20 de ani, de la acea idee până astăzi am ajuns la peste 200 de milioane de euro investiți și peste 2.000 de angajați în România, Slovacia și Lituania, mai nou. De la o idee, de la o viziune, la multă luptă, multe nopți pierdute, mulți bani pierduți.

Să nu crezi că atunci când am început noi GreenWEEE pe reciclare de electronice, au curs profiturile!

Marea majoritate a business-urilor noastre au pierdut mulți bani la început. Dar ideea era importantă. Iar felul lui de a fi a atras mulți oameni lângă el, care să creadă în ideile lui, să le ducă mai departe.

Cum te-a schimbat pe tine acest business?

Marius Costache: Hai să ne gândim: aici nu vorbim de NGO-uri aici, ci de business-uri: cifră de afaceri, profit, EBITA, angajați, probleme, tehnologii, pandemii, mai nou. La sfârșitul zilei vorbim despre acționari și bănci care investesc bani și așteaptă un rezultat care trebuie să fie pozitiv.

În primă fază, când ești implicat într-un proiect, mai ales când e la început, nu îți dorești nimic altceva decât să îl faci să meargă, să fie totul ok, să înceapă să producă, să faci și bani din el. Dar îți dai seama apoi, eu am realizat și nu sunt singurul, că ce facem noi chiar are un impact. Nu doar asupra noastră sau asupra băncilor, acționarilor și angajaților, ci asupra viitorului.

Noi ce facem? Noi recreăm, punem resurse din nou la dispoziția producătorilor.

Eu am spus de multe ori acest lucru: nu vorbim despre gunoaie, ci despre resurse.

Dar mesajul acesta nu este pentru toată lumea, mai ales că noi, ca oameni, suntem apăsați de multe probleme, de zi cu zi, avem tendința de a face mare caz din multe lucruri mici.

Iar colectarea separată, reciclarea trebuie să fie ca obiceiul de a te spăla dimineața pe dinți: ai consumat o sticlă, o pui într-un tomberon. Dacă ți-e unul mai aproape, unde poți face colectare selectivă sau acasă (eu o fac, dar am și avantajul că o dată selectate, le duc direct la fabrică, unde știu sigur că sunt reciclate).

Am auzit adesea zilele astea despre urgențele climatice, despre emisiile de CO2, despre întâlnirea de la Glasgow.

Hai să vedem, un singur frigider echivalează cu emisiile produse de o mașină de clasă medie care parcurge 20.000 de km. Nu știu câți kilometri faci tu pe an, dar mie îmi trebuie vreo două frigidere și jumătate să mă balansez pe emisiile pe care le produc. Gândește-te că atunci când ți se strică frigiderul, dacă îl dai la reciclat ai rezolvat problema cu aceste emisii.

Hai să explicăm mecanismul!

Marius Costache: Când spunem că, reciclând un frigider, economisești emisiile de CO2 produse de o mașină în 20.000 de km știi de unde vine acest calcul?

Acel frigider are gaz, freon, care înainte crea o mare problemă pentru stratul de ozon. Acum s-au schimbat regulile, sunt folosite niște gaze mai ecologice, dar și ele au un coeficient destul de mare de poluare. Dar două treimi din acest gaz, HCFC, sunt folosite la expandarea spumei din frigider.

În fabricile noastre de reciclare, una la Buzău și una la Câmpia Turzii, reciclăm toate tipurile de echipamente electrice și electronice. Tot ce se introduce în priză sau funcționează pe bază de baterii poate fi reciclat la noi. Îți dau un exemplu, doar linia de reciclare frigidere tratează pe oră 100 bucăți.

Ce facem noi? Luăm acel frigider, extragem freonul și uleiul din compresor, din circuitul de răcire, unde spuneam că este doar o treime, celelalte două treimi sunt în spumă, care s-a folosit între pereții exteriori și cei interiori ai frigiderului, mărunțim frigiderul, iar spuma o captăm și, cu ajutorul unor utilaje, o încălzim într-un circuit închis, unde se degajă gazul care a fost folosit să o expandeze. Cu ajutorul azotului lichid îl transformăm din stare gazoasă în stare lichidă, îl punem în niște tancuri sub presiune, de unde merge să fie distrus.

Acum studiem o tehnologie și încercăm să recuperăm acel gaz și să îl întoarcem spre producătorul de frigidere.

Fierul obținut din reciclarea frigiderelor, de la fabrica din Buzău, merge la un producător de pulberi metalice care ajung în componente din Ford, VW, numește tu producătorul, că ei lucrează cu toți. Fierul din frigiderele noastre ajunge în mașini.

Tot acest proces și amprenta de CO2 pentru a produce frigiderul se recompensează cumva în ce putem refolosi din el: gazul poluant nu se elimină în natură, iar fierul este refolosit în industrie, acolo unde ar fi fost nevoie de fier extras ca minereu. Or, procesul de a extrage fierul este mai costisitor și ca bani, și ca energie.

Deci este și mai economic, și mai ecologic să faci un produs din materiale reciclate.

Cam asta este povestea reciclării și circuitul complet de la ce se întâmplă cu un frigider și de ce echivalează cu 20.000 de km. Frigiderul nu poluează, dar uite un exemplu de ceva ce poluează, de care nu îți dai seama, de fapt.

Mai departe, bateriile. S-au consumat, le-ai schimbat, nu vreau să spun ce face lumea cu ele, dar cel mai scurt drum este la coșul de gunoi, în loc să le duci la un retailer, marea majoritate au acele containere mici unde le poți arunca.

Dacă tu te descotorosești de un produs, care acum e deșeu, contează cum o faci. Dacă nu o faci cum trebuie ajunge să te afecteze pe tine.

Bateriile, o dată ce ajung în natură, creează o mare problemă. O baterie poate să polueze până la 500 de litri de apă potabilă. E foarte greu să vezi tot ciclul și te întrebi: de unde să știe omul că bateria are mercur? Scrie pe ambalaj: „nu arunca la coșul de gunoi”!. Majoritatea acestor produse au pe etichetă acel tomberon tăiat cu un x. Acela este semnalul că nu trebuie aruncate la coșul de gunoi.

În echipamentele electronice, mai ales cele din zona IT, se pot regăsi până la 60-70 de elemente chimice din tabelul lui Mendeleev. Printre ele sunt cadmiu, plumb, mercur, metale grele, pământuri rare, care dăunează dacă ajung în natură.

Natura se reglează, are propriul ei sistem să o facă. Metalul se extrage din pământ și tot acolo ajunge. Dar dacă în acest drum, trece prin mâncarea sau apa ta, nu este sănătos. Din acest motiv, deșeurile electronice nu trebuie considerate gunoaie.

Rolul nostru principal, pe lângă a recupera aceste resurse, materii prime secundare, este să depoluăm aceste deșeuri și să ne asigurăm că acele substanțe ajung unde trebuie. Fiindcă unele dintre ele nu mai pot fi folosite. De pildă, mercurul este interzis de la a fi refolosit în echipamente. De ce? Pentru că planul pe viitor este eliminarea lui din producția echipamentelor de orice fel.

A apărut de doi ani o directivă care spune că producătorii de ambalaje trebuie să pună în ambalajele noi 25% de R-PET, plastic reciclat. Resursele naturale sunt limitate și este nevoie ca în produsele noi să fie folosit material reciclat.

Există un circuit economic și deșeurile au valoare. La PET vorbim de câteva sute de euro pe tonă. Acel material are valoare, care nu este dată de nimic altceva decât de piață. Iar reciclatorii știu aceste lucruri.

Mai sunt unele materiale care, din păcate, nu pot fi valorificate în sensul de a fi reintroduse în circuitul economic, iar singura metodă valabilă este recuperarea energetică, folosirea lor ca și combustibil alternativ în special în fabricile de ciment. Dar nu numai.

Există stații, iar nordicii sunt campioni la asta, în care toate aceste materiale care nu mai pot fi reciclate ajung să fie combustibil alternativ și produc energie: electrică și termică. Viena are, de pildă, o astfel de centrală foarte aproape de centru, care produce energie din deșeuri.

Iar o altă parte, care chiar nu mai poate fi folosită, ajunge să fie depozitată.

Apelul european spune: „să reciclăm cât mai mult, fie că deșeul se întoarce înapoi în produs, că ajunge în altă industrie sau că se face recuperare energetică, dar hai să ducem cât mai puțin la groapă!”

Problema României e că noi suntem undeva la 15%, la coada clasamentului, în timp ce trebuia să fim undeva la 50%. Poate procentul este puțin mai mare, dar nu semnificativ. Și cu restul, de la 15%, ce se întâmplă? Ajunge din păcate pe groapă.

Urmează să apară acel sistem în care să cumperi o sticlă și vei plăti o garanție de 50 de bani. Cu ea goală, te întorci în supermarket, o predai și vei primi un voucher pe care îl poți folosi la cumpărături. Este un sistem pe care unele supermarketuri l-au implementat, se numește sistem de garanție-depozit și pe care noi îl foloseam când eram mici, cu toate că noi luam mai puțini bani la colectare decât garanția, dar înghețata era bună. (râde)

Oamenii trebuie să înțeleagă, să facă diferența între gunoi și resurse, că avem responsabilitatea de a sorta separat și a ne îngriji că un produs de care nu mai avem nevoie și nu mai poate fi refolosit, dat altcuiva, să fie sigur că ajunge unde trebuie pentru a fi reciclat.

Am vorbit mult despre afaceri, impact, rezultate. Dar, Marius, cum măsori tu succesul?

Marius Costache: Eu am o problemă dacă intru într-o rutină. Pentru mine, succesul înseamnă un proiect făcut bine, de o echipă frumoasă, luat de la zero și implementat așa încât să aibă rezultate. În viața mea profesională, nu asta înseamnă succes.

Nu înseamnă cifre de afaceri sau profitul. Asta este ceva ce am învățat de la Clement, ele vin oricum. Dacă ești perseverent, dacă nu te pierzi, dacă ții de ideea ta și ai  încredere în oameni cu siguranță vor veni natural.

Ca în viață, și în business, ai ups and downs. Înseamnă că nu ești de succes dacă ai înregistrat o scădere de 30% anul acesta? Ești la fel, dar depinde și de felul în care te vezi tu, care îți sunt țintele și viziunea. Pentru mine asta înseamnă succesul, toată munca, drumul și rezultatele de la capătul lui.

Unde ajungi? Să ai satisfacția că ai mai făcut o fabrică, un proiect. Ah, faptul că nu știi ce se întâmplă mai departe, dacă se modifică legea și nu mai ai ce să faci cu el, iată că primești o provocare. Iar acestea mă hrănesc și îmi dau energie să continui, fiindcă e foarte important să vezi în viață lucrurile pozitive.

Așa văd eu succesul. Și îl mai măsor cumva, după ce las în urmă. Asta este important, să lași în urmă un business, o echipă, o idee, ceva bine făcut. Dacă are și succes, cu atât mai bine. Nu are astăzi, va avea mâine.

Cum gestionezi tu aceste provocări?

Marius Costache: Dacă apare o problemă, nu văd altceva decât soluții. Mai mult decât atât, rolul oricărui manager este să le inspire oamenilor cu care lucrează simțul responsabilității, nu doar să aștepte de sus soluția.

E mult de muncă în asta cu oamenii, dar eu așa prefer.

Cele mai mari bătălii pe care eu le-am dat nu le-am dat cu concurenții, cu business-ul, ci cu mine. Și am învățat să mă uit la provocări într-o lumină bună, caldă. În trecut nu te uita cu regrete! Nu revin asupra momentelor din trecut și nu insist asupra deciziilor luate deja, pentru ca nu aș avea niciun beneficiu astfel, ba din contra, există riscul să rămâi blocat acolo. Singurul lucru bun uitându-te la trecut este să iei lecții care să te facă să acționezi altfel data viitoare.