Marius Giura, directorul Gărâna Jazz Festival: „E singurul festival la care aş vrea să fiu spectator”

Marius Giura vorbeşte despre Gărâna Jazz Fest nu doar în termeni muzicali, deşi este cel care „gândeşte” an de an afişul – adică ce artişti, ce trupe vor urca pe scenă. Mărturiseşte limpede, aşa cum se-aude muzica în iulie în Poiana Lupului: Gărâna Jazz nu este un festival uşor, nici prin prisma genului muzical ales, nici ca organizare. Însă a pornit ca un festival „de curte” acum 20 de ani şi a ajuns să fie un reper pe piaţa festivalurilor de jazz din Europa.

L-am întrebat dacă are vreodată senzaţia că luptă cu morile de vânt, în condiţiile în care bugetele sunt cum sunt, iar jazz-ul este o nişă. Marius Giura crede că festivalul de la Gărâna e ceva necesar – chiar şi pentru o mână de oameni. Este pragmatic, dar asta nu-l împiedică să viseze la Joni Mitchell, Tom Waits, Keith Jarrett. „Aproape sigur nu voi putea să-i aduc vreodată!…”

Festivalul a pornit în curtea Hanului La Răscruce şi s-a extins treptat către spaţiul şi anvergura de acum. S-ar fi putut susţine un festival de anvergura celui de azi în spaţiul iniţial?

Curtea Hanului La Răscruce, deşi este un spaţiu generos, nu e suficient de spaţioasă pentru a susţine un eveniment atât de mare. S-a cântat pe scene mici, improvizate, iar după ediţia a patra deja ne gândeam că e prea mică pentru un număr de spectatori în continuă creştere.

Sunt multe festivaluri azi care au preluat modelul Gărâna, care se desfăşoară în curţi, în mici poiene… există o reţetă? Cum se creşte un astfel de festival?

Da, modelul Gărâna a fost preluat de multe festivaluri, din păcate nu toate au adus şi ceva definitoriu pentru „clona” lor. S-a mers până la a aduce buşteni şi cazane cu gulyas, deci au făcut copy/paste.

Un festival se creşte prin pasiune, prin fidelizarea spectatorilor faţă de valoarea şi stilul abordat de artiştii invitaţi să cânte. În 20 de ani, am mizat pe jazz-ul contemporan, pe marile vedete ale „nordului” şi numărul spectatorilor a crescut an de an.

Care sunt dificultăţile pe care le întâmpinaţi (având în vedere faptul că zona nu este uşor accesibilă)?

De câţiva ani drumurile sunt bune, deci se ajunge uşor până la scena festivalului. Dificultăţile sunt cele legate de posibilităţile limitate de cazare. Dacă pentru publicul tânăr cortul e o variantă chiar dorită, cei cu pretenţii e dificil să găsească variante rezonabile. Numărul pensiunilor a crescut foarte mult, dar nu pot acoperi toate solicitările.

Din păcate acest aflux de turişti e atât de mare doar în perioada festivalului de jazz. În restul anului Gărâna e un sat turistic normal fără probleme de acest gen. Rămâne de văzut dacă se va mai investi în hoteluri şi pensiuni.

Jazz-ul reprezintă astăzi o nişă destul de mică (mai ales la noi în ţară). Cum menţineţi viu interesul pentru jazz?

Nişa e încă destul de mică, dar este totuşi într-o creştere pe care acum vreo 15 ani n-o bănuia nimeni. Noi încercăm să promovăm mereu valorile pe care le prezentăm publicului şi ne bazăm şi pe reclama pe care o fac cei care au participat deja la festival. În general „gărânezii” aduc alţi şi alţi prieteni, care devin pasionaţi de jazz. Majoritatea spectatorilor vin cu familia la Gărâna, iar copiii care vin de mici aici în scurt timp ajung pasionaţi de această muzică.

Aţi avut vreodată senzaţia că e un proiect „donquijotesc”?

Şi acum, după 20 de ani, am certitudinea că ducem pe picioare un proiect donquijotesc. Mulţi îmi pun întrebarea asta. Am vrut de multe ori să renunţ, apoi după câteva zile am zis că e aiurea să mă dezic de ceva în care cred şi de ceva care e necesar – chiar şi pentru o mână de oameni.

Gărâna e un festival greu de organizat. Totul trebuie cărat în vârf de munte, costurile sunt mari, logistica necesară e la fel de mare şi de costisitoare. Felul în care e sprijinit şi susţinut îţi lasă, însă, mereu un gust amar.

Care e publicul Gărâna? Ce aşteptări are publicul de la acest festival şi ce aşteptări aveţi dvs. de la publicul care vine la Gărâna?

Gărâna Jazz Festival este o manifestare intelectuală, un divertisment ridicat la rang de „elită”. Jazz-ul în general este o muzică de nişă cu adresabilitate clară pentru intelectuali. Deci publicul Gărânei este format din oameni cu studii superioare, tineri cu minim studii medii, din familii cu pasiuni vădit culturale. Publicul vine an de an pentru marii artişti cu care se întâlnesc aici, dar şi pentru starea pe care o re-aşteaptă în fiecare vară. Aici s-au legat prietenii extraordinare între oameni din colţuri diferite ale ţării, dar şi din toata lumea. Îmi place să cred că acest loc şi aceşti oameni reprezintă România pe care mi-aş dori-o eu (cu muzica ei, cu cărţile şi discurile ce se lansează aici, cu expoziţiile şi artiştii ei).

Se poate Gărâna fără ploaie? V-aţi împăcat cu Sf. Ilie? (mai ales după ce aţi mutat data festivalului)

Se poate. De câţiva ani ploaia ne-a ocolit, chiar şi nopţile au fost mai călduroase. (Poate a contat că sunt născut în 20 iulie…).

Care sunt highlight-urile ediţiei 21? Care este „linia muzicală” şi ce aduce în plus această ediţie faţă de anii trecuţi?

Din punctul meu de vedere tot line-up-ul e format din highlight-uri. Bill Frisell, John Scofield, Omar Sosa, David Torn, Enrico Rava, Tomas Stanko, Nguyen Le, Dan Berglund & Tonbruket, Bobo Stenson, Vasil Hadzimanov, Håkon Kornstad, Marius Preda, Mircea Tiberian & Marta Hristea, Sebastian Spanache Trio şi nu în ultimul rând Thy Veils, care veţi vedea, vor fi o revelaţie. Dar surprize mai pot apărea.

Cum aţi pus Gărâna Jazz Fest pe harta marilor festivaluri?

Valoarea şi notorietatea artiştilor dau dimensiunea de mare festival. Gărâna a ajuns să facă parte din grupul marilor festivaluri europene datorită acestor mari artişti şi datorită publicului nostru.

Cum percep artiştii străini locul, atmosfera, festivalul?

Cu foarte puţine excepţii, artiştii consideră Gărâna un mare festival, unul dintre cele mai exotice din lume şi sunt încântaţi de atmosfera de aici. Majoritatea revin cu plăcere şi chiar îşi doresc asta. Charles Lloyd, după primul concert susţinut la Gărâna, a anulat un concert şi a mai rămas 4 zile în Gărâna. Aşa s-a născut „Gărâna Woods”, o piesă superbă cântată cu Jason Moran în restul turneului european al acelui an.

Bugetul este o mare problemă (pentru toţi organizatorii de evenimente culturale). Care e munca „nevăzută” din spatele unui astfel de festival? Cine/ce face? Cum se plămădeşte o ediţie de festival?

Fără buget nu poţi realiza un eveniment cultural. Lipsa banilor sau diminuarea lor drastică duce la dispariţia evenimentului. Bugetele se aprobă târziu, când toţi artiştii trebuie antamaţi. Fără să ştii ce buget vei primi, fără să ştii dacă vei primi… Aşa începe munca nevăzută, o alergătură de un an prin care să-ţi asiguri bugetul necesar. Nu suntem mulţi şi facem fiecare câte ceva din toate. De stabilirea line-up-ului sunt singurul responsabil.

Sunt 21 de ani de Gărâna Jazz. Privind retrospectiv, care au fost cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus acest festival – atât la capitolul line-up, cât şi referitor la „stare”?

Marile bucurii au venit pe rând, prin reuşita de a-i aduce pe Eberhard Weber, pe Jan Garbarek, pe Hiromi, pe Charles Lloyd, dar au mai fost şi alţii. Bucurii maxime trăiesc în fiecare luni, după festival, apoi marţi-miercuri urmează regrete. De joi începe cea mai cumplită parte nevăzută a muncii noastre…

Ce visaţi să ascultaţi pe scena din Poiana Lupului? Ce nume mari v-ar plăcea să aduceţi în festival?

Visez la Joni Mitchell, la Tom Waits, la Keith Jarrett şi din nou la Eberhard Weber. Aproape sigur nu voi putea să-i aduc vreodată. Mi-ar plăcea să-l readuc pe Garbarek, şi să-i aduc pe Marsalis, pe Michael Wollny şi chiar pe Jeff Beck.

Dacă ar fi să definiţi Festivalul de la Gărâna în câteva cuvinte, care ar fi acestea?

E singurul festival la care aş vrea să fiu spectator.

Care este cea mai vie amintire pe care o aveţi despre începuturile festivalului?

N-am să uit niciodată cum un primar idiot din vremea aceea a oprit apa în sat în timpul concertelor, apoi „a umblat” la curent. Noroc cu generatorul adus de la Reşiţa. La fel de vie e amintirea din aceeaşi seară: un jam-session organizat cu ocazia zilei de naştere a lui Harry Tavitian, în care au cântat Johnny Răducanu, Anca Parghel, Garbis Dedeian, Ion Baciu Jr., Pedro Negrescu şi mulţi alţii. O „nebunie” care s-a încheiat la 5 dimineaţa!

Care este cea mai plăcută reacţie, cel mai neaşteptat feedback, pe care le-aţi primit în decursul acestor 20 de ani?

Am avut parte de multe reacţii plăcute în toţi aceşti ani, dar cel mai neaşteptat feedback a venit de la  Ministrul Culturii (fost şi actual) care a scris o cronică a acelei ediţii la care a participat. Comentariul său doct şi avizat a fost o mare surpriză. A fost şi unul din puţinele cazuri când Gărâna Jazz a beneficiat de o apreciere oficială.

Anul acesta Gărâna Jazz Festival se desfăşoară între 6 şi 9 iulie. Detalii pe www.garana-jazz.ro