Căutare

Share this article

Marius Manole mai joacă într-un spectacol! Altul? Da. De data aceasta în Regele Lear. Nu. Nu este el Regele. Rolul acela este jucat (magistral) de Mihai Constantin. Marius este bufonul regelui. Jucat… cum joacă Manole: uluitor. Spectacolul are premiera în acest week-end la Teatrul Naţional din Bucureşti. Un rege dificil, o piesă grea, un destin complicat, o distribuţie bună şi un regizor georgian, David Doiashvili. (interviul cu regizorul, duminică, 11 decembrie aici, pe life.ro).

Am mers la repetiţii într-o după amiază. Am stat cu Marius câteva ore, deşi vă jur că aş fi stat la nesfârşit. Când îi iau interviu, eu nici nu mai aud ce spune, pentru că doar timbrul vocii lui e un spectacol în sine. Şi mă pierd ca o jurnalistă proaspăt angajată, după ce 4 ani a visat cu ochii deschişi în vreo facultate de jurnalism din provincie…

Revin. Am vorbit cu Marius Manole despre regi, bufoni, despre texte lungi, teatru, iubire şi prieteni. Şi mi-a zis că moare în actul 3. Şi că un bufon moare simplu. Că trăieşte aşa de complicat, încât e mai bine să moară simplu. Să-ţi dai seama doar că nu mai este…

Marius, ai mai jucat în Lear?

Nu. E prima oară când joc în Lear şi e a doua sau a treia oară când joc Shakespeare.

Serios?

Da. Pentru că un spectacol ca Regele Lear nu se montează foarte des. Unul dintre motive e faptul că în teatrele particulare nu prea poţi să montezi Shakespeare, fiindcă e greu. Nu ai decoruri, nu ai nimic…

Da, dar generaţiei mele îi este dor de Shakespeare, de Ibsen, de Cehov… Adică nişte clasici nu au omorât pe nimeni…

Da, numai că nu mai ştiu să le facă… Ca să pui acum clasici, trebuie să ştii cum să o faci ca lumea să nu se plictisească. De exemplu Lear are 5 acte. Asta înseamnă că dacă pui tot textul, stai în sală 6 ore! În epoca în care trăim noi, nu cred că mai are nimeni răbdare să stea 6 ore. Nici 3! Cumva trebuie redus la 2 ore şi jumătate. Deci trebuie să ai o idee. Ca să faci din 5 acte un spectacol de 2 ore jumătate, trebuie să ai o concept…

Dar se mai joacă undeva în lume Shakespeare 6 ore?

Acum la Londra a avut premiera chiar Regele Lear şi durează cam 4 ore…

Deci de aia nu se mai montează textele clasice, pentru că artiştii nu mai au idee cum să le monteze. Temele din autorii clasici sunt actuale, le poţi folosi oricând, doar că trebuie să ai o idee – să faci ceva cu textul care da, poate să pară un pic prăfuit, un pic greoi, deşi mie Cehov nu mi se pare aşa. Numai şi când îl citesc, Cehov îmi place mult.

Regizorul este din Georgia…

Da. Şi are o viziune foarte interesantă, e un regizor foarte ambiţios. Este directorul teatrului din Tbilisi, este unul dintre regizorii buni ai Europei de azi.

Cum a mers montarea?

Greu. Greu, pentru că noi, muncind şi trăind în România, am căpătat un fel de lentoare, un fel de „merge şi aşa”, un fel de lasă că trece”, sau „lasă că oricum trece”… Un fel de „nu, nu se poateVrei să plouă în scenă? Nuu, nu se poate, nu la noi, n-avem cum, căutaţi pe altcineva”… Noi nu suntem învăţaţi să căutăm soluţii la orice.  Dacă e unul cu biciul, atunci spunem: bine, staţi să vedem”, dacă e unul care mai taie şi din salariu, atunci zicem: „hai să găsim soluţia”.

Spectacolul este un proiect ambiţios care încearcă să profite cât mai tare de o scenă care are atât de multe posibilităţi tehnice. E o variantă de spectacol foarte dinamică, cu un Rege Lear tânăr jucat de Mihai Constantin. Este un spectacol care pune accent pe imagini, pe mişcare.

Tu joci bufonul.

Da.

E un rol lung?

Nu, moare în actul trei, slavă Domnului! Recunosc acum, deşi nu am spus nimănui şi nici nu cred că e bine să spun, dar asta e, nu mă interesează, este rolul pe care mi l-aş fi dorit cel mai puţin.

De ce?

Nu-mi place bufonul, toată lumea mizează mult pe bufonii ăştia, că-s cei mai înţelepţi, că spun lucrurilor pe nume, că aia, că aialaltă…

Dar tu eşti un înţelept… Ce ţi-ar fi plăcut să joci?

Pe unul din băieţii ăia, Edgar şi Edmund. Sau altceva… Deşi acum, când repet – ce să spun? – bufoni suntem cu toţii, dar David, regizorul, vrea un anumit tip de bufon, care pe la 38 de ani, e greu de făcut, că nu mai am atâta energie şi atâta combustie…

Marius Manole şi Dorina Chiriac – „Între noi e totul bine”, regia Radu Afrim. Foto: Florin Ghioca

Zise cel mai energic şi mai activ dintre actori… Cum reuşeşti să faci baba aia din spectacolul lui Afrim?

Cu bucurie. Secretul este că mă distrez. Eu mă distrez cel mai tare. Mai ales când publicului nu-i place ceea ce fac.

Cum adică?

Adică spectacolul lui Afrim e greu, nu e accesibil. Eu văd în sală, mă uit mereu la public. Fac parte dintre actorii aceia care nu se pierd în personaj. Eu văd cu ce sunt îmbrăcaţi oamenii, unde stă vreun cunoscut… Şi mă uit şi mă distrez. Mai ales când văd cunoscuţi şi văd cum se uită, şi eu joc şi mai tare, şi râd şi mai tare, şi tot aşa.

În câte spectacole joci acum?

Păi să le luăm pe instituţii: la Naţional joc în Memoria apei”, „Sinucigaşul”, „Revizorul”, „Două loturi”, „Între noi e totul bine”, „Regele Lear” şi în curând „Crima din strada Lourcine”. Apoi la Bulandra: „Oscar şi tanti Roz”, „Crimă şi pedeapsă”, „Mecanica inimii”, la Metropolis: „Peretele”, „Două liniuţe”, „7 dintr-o lovitură” şi la Godot:  „O piesă deşănţată”…

Tu ai un creier special, nu-i aşa?

Nu, dar eu cu asta mă ocup… Îmi mai ocup creierul cu radioul dimineaţa, dar după aia numai cu asta, cu teatrul…

Ai vicii?

Am avut. (zâmbeşte şi numără pe degete) Am avut alcoolul, dar s-a renunţat, am avut ţigara, dar s-a renunţat şi la ea de un an jumătate…

Şi totuşi, revin la texte… Cum reţii atâtea hectare de text?

Ţi se pare nefiresc? Că de la mine nu se vede aşa…

Eşti un artist vocal împotriva sistemului de teatru românesc.

Sistemul de teatru românesc? Care? Nu există un sistem de teatru românesc. E nici cal, nici măgar, nici pe barcă, nici sub barcă, e ceva aşa… Ne zbatem între teatru particular, de stat, independent… Eu nu ştiu dacă actorii sunt plătiţi prost, dar pot spune că actorul este o persoană publică, are şi el nevoie de o rochie, de un parfum, că se duce la o gală sau se duce să ia un premiu…

Când mai ai timp să iubeşti, dacă mereu repeţi sau joci?

Eu sunt mereu îndrăgostit. Iubesc tot timpul. Nu aş putea trăi altfel. Mă îndrăgostesc şi de oameni, dar nu numai: mă îndrăgostesc de o emisiune, de un animal, de un spectacol, de o maşină… Nu pot pleca dimineaţa de acasă fără să vreau să fac ceva: că mă duc la repetiţie sau mă întâlnesc cu omu’ cutare, sau cu o fată, sau cu un băiat, sau că vreau să cumpăr ceva, sau să dau interviul de azi, sau să orice. Eu nu plec de acasă fără un plan. Şi nu mă culc seara fără să-mi fac unul.

Foto: Florin Ghioca

Care-s cei mai buni prieteni ai tăi?

Ei, vezi? N-am. Adică am, dar sunt vreo 4. Patru buni.

Şi ce spun prietenii despre tine, adică prietenii cu toţii, nu numai cei mai buni?

Că sunt un om bun, dar nu sunt generos cu ei. Adică nu am timp pentru ei, nu stau la cafele să vorbim despre intimităţi sau lucruri din astea. Nu sunt obişnuit să stăm la cafea şi să vorbim despre viaţa noastră. Nu. Nu fac confesiuni. Nu-mi place să intru în intimitatea nimănui şi nu-mi place nici ca alţii să intre în intimitatea mea. Eu spun lucruri, dar le spun aşa, printre rânduri, că-mi place să vorbesc cu oameni inteligenţi cărora înainte de cuvinte, le place mai mult să simtă o energie…

Eşti foarte, dacă nu chiar cel mai vocal dintre actori. Eşti omul care atacă sistemul.

Ei… sistemul se atacă singur, eu nu mai trebuie să fac mare lucru….

Cum erau actorii mai demult şi cum sunt ei azi?

Dacă e să ne gândim la asta, atunci, ei bine, în anii ’70, actorii erau nişte persoane asupra cărora plana un mister… Nu puteai s-o vezi pe Gina Patrichi oricând. Ea nu apărea. Nici la tv, nici la mondenităţi… O vedeai în Eisabeta I şi aia era. Rămâneai în gând cu ea aşa… Nu puteai să te duci să o întrebi despre iubire, despre relaţia cu soţul, despre hainele pe care le poartă…. Nu exista twitter, revistele mondene, facebook… Nu existau! Şi era un mister. Şi era bine, într-un fel. Chiar puteai să crezi că ea este Eisabeta I. Azi nu mai e aşa. Azi contează imaginea, brandul, contează ca lumea să te ştie, trăim într-o lume extrem de agitată, lumea vrea să afle repede, nu mai are timp să stea, să cunoască… Zice: „ce spectacol e acesta? A! Joacă Marius Manole, hai să mergem!”.

VIDEO: Marius Manole şi Crina Semciuc în „Năpasta”, regia Radu Afrim

Şi atunci nu e mai greu pentru tine să fii… Revizorul, în cazul acesta?

Oh, ba da!  E mult mai greu, când dimineaţa oamenii te-au auzit la radio făcând mişto cu Marius Tucă, după care te-au văzut pe facebook în care tu erai mai dezbrăcat sau nu ştiu ce făceai, şi seara vrei să arăţi că eşti un actor bun. Din păcate, sălile se umplu acolo unde joacă nişte nume.

Îmi spunea cineva că teatrul adevărat s-a mutat în provincie. Aşa e? Că aici nu se mai poate face teatru, că actorii nu sunt de găsit, sunt ba la reclame, ba la filmări, ba la radio…

E adevărat în mare parte, dar să nu ne imaginăm acum că în provincie nu sunt spectacole proaste. Acolo este, însă, un teren foarte bun şi posibilitatea de a se naşte o capodoperă este mai mare decât aici unde pământul e cam fără apă.

Şi cum e cu actorii care nu sunt de găsit de către regizori?

Ştii ceva? Când vine un Doiashvili şi te îndrăgosteşti de ideea lui, ei bine, actorii nu mai pleacă. Poate ar trebui un semn de întrebare şi aici. Că e uşor să dai vina pe actori, dar poate că nici nu ai de ce să stai 4 ore la repetiţii dacă un regizor nu are nimic de spus.

Ce ţi-a plăcut, ca să revenim la regele Lear, la Doiashvili?

Că inventează nişte situaţii de joc minunate la care nu m-aş fi gândit când am citit textul, de fapt asta îmi şi place la un regizor, să-mi dea altceva decât ceea ce văd eu sau înţeleg eu de la un text.

Adică?

Adică spectacolul este stilizat. Decorul este stilizat. Nu avem decoruri elisabetane. Modalităţile de expresie sunt stilizate, în sensul că actorii nu mai vorbesc ochi în ochi, ci se adresează altfel, sala e mare, trebuie captată atenţia oamenilor…

Şi bufonul ce face? Spuneai că moare în actul 3. Cum moare?

Bufonul moare cel mai simplu. El trăieşte atât de complicat, că trebuie să moară cel mai simplu! Adică după 3 acte să-ţi dai seama că nu mai e şi să întrebi: dar unde e bufonul? A! A murit…

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO