Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Un părinte se sacrifică pentru copil sau un părinte investește într-un copil? Care este exprimarea corectă în viziunea dumneavoastră?

Nici una, nici alta. Sau și una și alta și chiar mai mult decât atât. Face parte din desăvârșirea individuală. Este un parteneriat, este o etapă în dezvoltarea unui individ. Nu e nimic mai fascinant decât să fii părinte și nu e nimic mai satisfăcător decât să fii un părinte implicat în progresul copilului tău și, prin extrapolare, al oricărei vieți tinere. Am avut o școală de karate și am condus business-uri și am aplicat ceea ce am învățat ca părinte și mentor în formarea unor profesioniști și lideri. Procesul continuă și este reciproc. Învăț învățându-i pe alții. Nu este un sacrificiu. Este devenire.

Ce i-a lipsit Americii de ați lăsat-o în urmă?

Americii nu i-a lipsit și nu-i lipsește nimic. O viață nu este de ajuns ca să te bucuri de tot ce îți pot oferi SUA. Toate experiențele, toate interacțiunile, toate învățămintele. America este ultimul țărm pământesc, țara în care te poți realiza dincolo de așteptările tale cele mai optimiste, țara în care poți visa și țara în care visele devin realitate. Am ajuns târziu acolo, „but I did my best”. 

Michael Bernescu: „Sunt un român acceptat de marea familie americană. Dacă <partir c’est mourir un peu>, a emigra este a te sinucide puțin” 

Ați plecat Mihai, v-ați întors Michael. Ce a rămas în țară, din vechiul Mihai?

Sunt același. Cu ceva mai multe răspunsuri, mai matur, mai calm. Sunt un român acceptat de marea familie americană. Un dac care a reușit la Roma. Dacă „partir c’est mourir un peu”, a emigra este a te sinucide puțin. Îți anulezi existența anterioară, pierzi tot ce ai construit, prietenii te uită. După 20 de ani, părinții mei erau uitați. Colegii lor, mari profesori universitari, erau uitați. Mai resimțisem golul ăsta când, după facultate mă întorsesem la Târgu Jiul copilăriei și adolescenței ca să constat că o altă generație domina strada principală, iar generația mea se dispersase și se așezase. 

Michael Bernescu: „Pe oameni îi tratez ca pe oameni, ca pe ființele complicate care sunt, însă câinii sunt puri, nu au îndoieli” 

Aveți o rutină păstrată în continuare, iar aici mă refer la sport. Ce mai disciplinează sportul acum?

Nu este sport, este un mod de viață. Îmi încep ziua cu un antrenament de karate, făcut afară, indiferent de vreme. Duș rece. Cafea neagră. Un joc pentru încălzirea sinapselor: „Elevate” sau o problemă de șah. Urmează ziua de muncă, 6 zile pe săptămână, 5 conform programului companiei, 1 la alegerea mea. În fiecare a 2-a zi merg la sală unde lucrez cu ce nu am acasă, alerg, forță și înot, 2 părți cardio, 1 parte forță. Încerc să citesc 100 de pagini pe zi.

Iubiți să vă plimbați câinii. E loc de meditație în aceste plimbări sau respectați patrupezii ca pe ființe umane și le dedicați timp să-i invitați la o plimbare?

Trăiesc cu doi câini, Leya și Simba. Îi tratez ca pe ființele simțitoare care sunt. Pe oameni îi tratez ca pe oameni. Ca pe ființele complicate care sunt. Câinii sunt puri, nu au îndoieli. Mă iubesc, nu țin supărare, se bucură de bucuriile mele, suferă de tristețile mele, mă cocolesc dacă sunt bolnav sau epuizat fizic. Sunt niște ființe superioare. Ca și oamenii, trebuie ajutați să-și realizeze potențialul. Asta se poate întâmpla dacă sunt corect socializați. Și au nevoie de societatea semenilor lor, nu numai de cea a oamenilor. Trebuie să fie cel puțin doi într-o familie. S-au făcut foarte multe studii și au apărut multe cărți privind inteligența câinilor și modul în care relaționează cu noi. Este un alt domeniu care mă fascinează și am intuit multe din lucrurile care sunt acum demonstrate științific.

Michael Bernescu: „Dă-ți puterea de a influența celor care nu și-o doresc! Mi s-a reproșat că sunt distant sau că sunt exclusivist” 

Fiicei mele îi amintesc periodic că inima are 4 camere și că va trebui să facă loc oamenilor cu adevărat importanți. Eventual să-i treacă prin filtre personale. Unii se vor tria de la sine, alții vor vrea să intre încălțați. Astfel se naște și o întrebare: Cum apar oamenii în viața dumneavoastră acum, având în vedere că sunteți un om cu o mare influență?

Nu știu dacă am vreo influență, dar dacă am, mă simt onorat. „Dă-ți puterea de a influența celor care nu și-o doresc!” Mi s-a reproșat că sunt distant sau că sunt exclusivist. Îmi văd de treabă, dar nu întorc spatele nimănui, nici unei situații. Am inima ușoară, îmi place să glumesc, dar sunt un om foarte serios. Nu am tabieturi, am ritualuri, am disciplină, am obiective. Învăț, asimilez și mă silesc să creez, să inovez și să cresc, ca individ și ca profesionist. Îmi place viața și nu mi-o risipesc. Îmi plac oamenii și cred în a doua șansă. Cred că omul este o ființă perfectibilă și trebuie plasat în circumstanțe și într-un mediu propice pentru a-și realiza potențialul. Asta încerc să realizez oriunde muncesc. Mi-a ieșit în prima poziție de management, la 19 ca sergent în armata română, și în SUA ca „managing broker”. În rest am avut succes parțial. 

Michael Bernescu: „ Îmi plac oamenii, îmi place să rezolv probleme, dar nu-mi plac alinturile. Spune-mi ceva interesant. Respectă-mi timpul!”