Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Ce valori au oamenii care îl pot suna pe Michael pentru un sfat?

Mă sună unii și mă întreabă: „aveți un minut?” Duh! Dacă am răspuns la telefon spune-mi ce ai de spus, nu mă insulta cu tehnici ieftine de vânzări. Răspund la telefon. Îmi plac oamenii, îmi place să rezolv probleme, dar nu-mi plac alinturile. Spune-mi ceva interesant. Dă-mi o problemă pe care numai eu ți-o pot rezolva. Respectă-mi timpul!

Totuși, unde se termină prietenia și începe empatia?

Relațiile dintre oameni, inclusiv prietenia sunt dinamice, se înfierbântă și se răcesc, au suișuri și coborâșuri. Am învățat că prietenii își urmează propria viață, își formează familii, întâlnesc alte persoane de interes. Este normal! Distanța este un alt factor, din nou mediul.

Michael Bernescu: „Am învățat să mă plac! Democrația este o mare realizare. Îmi place să surprind, îmi place să fac cadouri, dar cel mai mult cred că îmi place disponibilitatea pentru nou” 

Ce vă place la dumneavoastră?

Ultima scrisoare pe care am primit-o de la tata, pe rețete parafate din cabinetul privat pe care și-l deschisese, îmi spunea că sunt aproape fiul pe care și l-a dorit. Sunt singurul lui copil (din câte știu). Acum că are un strănepot care duce numele mai departe cred că aș mai fi urcat în clasament. Părinții mei au divorțat. A fost o experiență formativă esențială. Era așa un haos că m-am mutat în internatul liceului Costache Negruzzi unde am petrecut clasa a VIII-a. Ieșeam numai pentru antrenamentele de judo și duminicile când mă luau pe rând părinții. Am învățat să mă plac. Îmi place că știu să mă descurc, că pot să mă apar și imi place libertatea pe care o am de a-mi trăi principiile, de a nu-mi trăda valorile. Este o mare realizare, democrația. Îmi place să surprind, îmi place să fac cadouri, dar cel mai mult cred că îmi place disponibilitatea pentru nou: oameni, idei, locuri, experiențe.

Michael Bernescu: „Este extraordinar să fii tânăr în ziua de azi sau să te simți tânăr, și să gândești tinerește. Nu poți învăța să lupți evitând lupta și nu poți învăța să câștigi un argument fără să practici dezbaterea” 

Ce au tinerii din ziua de azi?

În primul rând tinerețe! Contul de timp e plin. Au libertate de mișcare, acces la informație, mobilitatea de a studia, munci și trăi aproape oriunde în lume. Au cele mai bune șanse din istorie de a-și realiza potențialul, de a fi tot ceea ce ar putea fi. Condițiile de trai sunt cele mai bune, alimentația este mai bună, medicina a făcut progrese uriașe. A crescut speranța de viață. Au apărut profesii noi și în interiorul profesiilor clasice discipline noi. Este extraordinar să fii tânăr în ziua de azi sau să te simți tânăr, și să gândești tinerește.

Ați amintit mai sus de purgatoriu. Este purgatoriul „obligatoriu” pentru a reuși în viață?

Am încercat să le învăț pe fetele mele să se apere fără să treacă prin bătăile pe care le-am luat eu în cartierul copilăriei mele. A trebuit să deschid o școală de karate ca să creez mediul necesar. Nu poți învăța să lupți evitând lupta. Nu poți învăța să câștigi un argument fără să practici dezbaterea. Nu poți câștiga o negociere fără să ai experiență în negocieri. Părerea mea este că te formezi prin luptă, fie lupta de idei, lupta fizică, lupta vieții. Și cu cât ai mai multe lupte și mai de timpuriu, cu atât mai bine.

Omnia mecum porto! (Tot ce am port cu mine). Ce purtați cu dumneavoastră mereu?

Familia mea a pierdut pământuri și case, biblioteci și amintiri de familie. Ca imigrant, înveți să călătorești cu puțin bagaj. „To travel light”. Ce port cu mine sunt cunoștințele mele, îndemânările mele și condiția mea fizică, învelite într-o dorință de mai bine – bunuri neconfiscabile. Restul sunt perisabile: mașinile ruginesc, casele se învechesc, țoalele ies din modă. De asta continui să mă mobilez: să mă antrenez și să studiez. Nu rețin totul și nu totul merită reținut. Dar este comparația ideilor, sunt stereotipurile dinamice ale mișcării care se formează în creier.

Michael Bernescu: „Acasă, pentru mine, este acolo unde sunt necesar, acolo unde munca mea și creativitatea mea sunt necesare” 

Unde este „acasă” pentru Michael Bernescu?

„Ubi bene ibi patria” (acolo unde este bine, acolo este patria). Dacă aș fi crezut asta, aș fi rămas în confortul din România sau în confortul din SUA. În strategia marțială japoneză se vorbește despre a lovi golul cu plinul. În mare, creezi o breșă în defensiva adversarului pe care o “umpli” cu un atac concentrat. Acasă, pentru mine, este acolo unde sunt necesar, acolo unde munca mea și creativitatea mea sunt necesare. Nu stau ca să încălzesc un scaun, ca să umplu o poziție. Nu pot să mă opresc!

Dacă am ecraniza povestea dumneavoastră de viață, cum s-ar numi filmul? Cine ar plânge la premiera acestui film?

Ha, ha, ha! Mergem prea departe! Mi se urcă la cap! „De capul lui”, „Pe cont propriu”. Sunt un ronin, samurai fără stăpân, căruia i-a murit maestrul și care nu și-a făcut o școală. Și sunt român. Orice cetățenie aș avea, aș obține, sau aș pierde, nimeni nu-mi poate retrage etnicitatea, calitatea de român. Oriunde se va întâmpla, voi muri român. A fost un film cu Iurie Darie. Nu cred că l-am văzut, dar mi-a placut titlul: „Mușchetarul Român”. „Roninul român”? Ceva de genul ăsta. Da, cred că s-ar potrivi. Puțin mercenar, puțin imprevizibil, cu propriile valori, cu propriul cod de conduită. De plâns, aș plânge eu, în hohote dacă ar ieși un film prost!