Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Vreau să facem un simplu exercițiu de imaginație. Dacă ați fi ajuns medic, ce specializare v-ați fi ales? 

Cred că mi-aș fi ales una în care să văd sânge, una cu asumare, dar nu vreau să mă mai gândesc la asta. Mă bucur că am întrerupt dinastia medicală. Că am scăpat de obligația moștenirii. Că am inovat. Că am luat-o pe căi diferite. Verii mei au toți cariere intelectuale, doctorate și profesorate. Repetă modelul de reușită al „descălecătorilor”, al celor care au plecat de la țară și au făcut cariere intelectuale remarcabile. Este o satisfacție supremă să înțelegi lucruri abstracte, să descoperi conexiuni și să contribui cu propriile idei la un domeniu de înaltă clasă intelectuală. Dar este și o fragilitate în el. Depinzi de un sistem care să-ți accepte ideile, direcțiile de cercetare, metoda de predare, care să-ți aprobe bugete și să te remunereze. Prima generație era altfel. Unchiul Petrache, Profesorul Petru Caraman, își ajuta tatăl la muncile câmpului deși era premiant la liceu și un student cu un viitor academic promițător. Bunica, deși medic cu cabinet, soție de ofițer, strângea grăsimea de la gătit și făcea săpun de rufe, gătea și frământa, casa ei era de o curățenie sclipitoare. Simțeam că ne moleșim, că nu venim cu idei noi, cu alternative noi la calea vieții. În plus comunismul ne pusese în fața unor teste extreme de supraviețuire cu arestări, confiscări, interdicții, epurări etc. O carieră intelectuală mi se părea ca o fugă de realitate, un model perimat, o alienare, o plăcere sterilă, un sentiment de superioritate nesănătoasă. Tot mai mulți sufocau modelul, mai ales generația spontanee de intelectuali ridicați de comuniști după decimarea elitei intelectuale istorice, distilată în generații de aspirații autentice pentru învățătură, cunoaștere și emancipare națională. Regimul comunist cred că a contribuit și el la această disociere. În societatea muncitorilor și țăranilor, intelectualitatea nu era o clasă, ci o pătură socială, tratată cu condescendență și suspiciune, un rău necesar, care nu trebuia lăsată să speculeze prea mult. De aceea disciplinele speculative ca psihologia sau sociologia fuseseră eliminate, sau restrânse, iar filosofia și istoria intens politizate, iar dorința de învățătură era canalizată spre discipline practice, inginerești, economice.

Fiica mea Irina este chirurg de succes în SUA și este bucuria ei, propria descoperire a profesiei, propria alegere a specialității, fără prejudecăți sau interferențe, fără standarde prestabilite. Uneori, trebuie să te dai înapoi, să-ți faci vânt, ca să ajungi mai departe. Din când în când o generație trebuie să ia o altă cale ca să regenereze arborele genealogic.

Michael Bernescu: „Viața este despre oportunități”

Viața este despre alegeri sau despre luptă?

Viața este despre oportunități. Suntem produsul conjuncturii indiferent cât de mult se luptă părinții, școala, societatea să ne modeleze, să ne pună în forme fixe, ușor de trasat, ușor de prevăzut, ușor de controlat și oricât de mult încercăm noi înșine să fim în control. Suntem oameni, o formă evoluată de viață, care răspundem mediului înconjurător. O educație mai bună, o experiență mai complexă de viață ne deschid mai multe oportunități, dar ne fac și să facem alegeri educate, și ne ajută să luptăm. Un om educat – și mă refer nu doar la educația intelectuală, ci și la educația fizică, sportivă, marțială, militară – sesizează subtilități, oportunități pe care un om needucat nu le poate percepe. Găsește soluții alternative, sesizează nuanțe în negocieri, oportunități de atac și de apărare în marea luptă a vieții, are șanse mai bune de supraviețuire.

Michael Bernescu: „Dacă nu m-aș trage din răzeși și din luptători pentru independență probabil că aș fi zen budist, dar ortodoxia mi-a intrat în genă”