Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Ați folosit o expresie pe care nu aș ști să o redau, însă făcea referire la statutul dumneavoastră în comparație cu cel al nepoților. Cumva, dumneavoastră ați fost oaia neagră. Ați simțit vreodată că poate menirea dumneavoastră este de a schimba karma chiar și pentru o generație? Întreb asta pentru că, iată, mai departe, fiica dumneavostră, Irina a ales tot halatul alb. Este Michael catharsisul familiei Bernescu?

Nu sunt religios. Cu un prieten preot am ajuns la concluzia că sunt „ortodox în rezervă”, un fel de agnostic de extracție creștin ortodoxă. Dacă nu m-aș trage din răzeși și din luptători pentru independență probabil că aș fi zen budist, dar ortodoxia mi-a intrat în genă și m-a investit cu o inerție și încăpățânare de care nu mă pot disocia cu toate derapajele BOR.

Dacă la nivel individual existența mea ar putea fi considerată un set-back, la nivel de linie genealogică cred că reprezintă o regenerare, o reîmprospătare a dorinței de reușită. Trei generații au elevat nivelul cultural, educațional, informațional al familiei. Ne-am ridicat pe un platou înalt. Apoi am șters potecile și copiii mei au trebuit să taie drumuri noi, drumurile lor, mai noi, mai bune.

Michael Bernescu: „Am practicat judo de la 13 ani, apoi, după armată, am descoperit karate. Este un sport minimalist pentru practicarea căruia nu ai nevoie de mult echipament”

Ce v-a atras la karate?

Minimalismul. Eficiența. Armonia. Quadrivestigialitatea, adică folosirea în egală măsură a celor patru membre. O extindere a ambidextrității (folosirea mâinii drepte și a mâinii stângi în egală măsură și cu aceeași dexteritate), la folosirea mâinilor și picioarelor în egală măsură ca arme. Sunt inginer, deci politehnist. Îmi place tehnica. Îmi place eficiența. Îmi place minimalismul. Înainte de UFC și MMA și după box, lupte și judo, karate a adus fascinația luptei neîngrădite. În liceu am avut de două ori oportunitatea de a face sport de performanță. Dar tata s-a opus. Nu vroia să-mi neglijez educația. Am practicat judo de la 13 ani, apoi, după armată, am descoperit karate. Este un sport minimalist pentru practicarea căruia nu ai nevoie de mult echipament. Metodele de antrenament sunt ancestrale, empirice, dezvoltate de generații succesive de practicanți. Se bazează pe generarea forței de lovire din succesiunea contracției și a relaxării musculare, din expansiunea sau concentrarea corpului, prin respirație și sincronizarea impecabilă a diferitelor segmente ale corpului. Și este armonia, fluiditatea mișcării.

Michael Bernescu: „Rădăcinile mele adânci în cultura națională și expunerea prin judo, karate și kendo la un alt sistem de valori, m-au ajutat să mă integrez mai ușor în a treia cultură, cea americană”