Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Cum a apărut visul american?

Visul american este ceva prea pur, la rândul lui, ca să fie tratat ca un loc comun. Am mai vorbit și am mai scris despre asta. Pentru mine a fost și este experiența americană. Se spune că dacă nu ai ceva frumos de spus, mai bine să taci. După Revoluție am atins un punct din care simțeam că pot face mai mult rău decât bine. După întoarcerea de la București am început să scriu la un ziar studențesc devenit independent. Am devenit jurnalist full time renunțând la serviciul dintr-un institut de cercetare. În prima fază am avut un impact, după care am fost considerat „prea radical” pentru o publicație care devenea un business. Personal simțeam că devin irelevant sau chiar că devin un profet mincinos. Valorile pe care le promovam, idealurile pe care le susțineam nu țineau pasul cu experiențele românilor care începuseră să iasă sau chiar să emigreze după mineriade și manevrele politice care creaseră o stare de suspiciune între români și incertitudine în viitor. Începuse dezbinarea. „Noi muncim, nu gândim”, „n-ați mâncat salam cu soia” etc. Oare puteam eu să trăiesc în capitalism și să-mi respect codul de valori? Sau capitalismul era cleptocrația și corupția care se instala în România? Puteam eu să trăiesc după valorile pe care le recomandam fraților români sau eram un alt demagog care se aștepta ca alții să facă în timp ce el nu avea nevoia să facă și se complăcea în confortul călduț sau statutul social privilegiat ca să nu trebuiască să facă, dar să-i critice, pentru că „ceilalți” nu-și depășeau situația și satisfacerea nevoilor imediate, că nu aveau disciplina de a nu apuca orice nu era legal? Vorba aia: „cine poate face, cine nu, îi învață pe alții sau, iar dacă nu-i poate nici măcar învața, le dă indicații”. Deveneam o altă voce în corul cârcotașilor, de la concetățeanul de la coada la benzină până la vârfurile inteligenței românești. 

Apoi erau copiii, pentru care voiam un alt viitor, o altă lume în care să-și găsească măsura propriilor puteri. Deja implementam un model educațional diferit și rezultatele se vedeau. Mult sport: înot, gimnastică, karate, engleză, hrană sănătoasă, dușuri reci, munte, mare, discuții serioase. Mai devreme sau mai târziu cele două sisteme aveau să se ciocnească, mai devreme sau mai târziu m-aș fi văzut în imposibilitatea de a ține pasul cu o educație paralelă cu ceea ce vedeam ca fiind un sistem nestimulativ și chiar distructiv în formarea tinerilor. Ca să fiu consecvent cu promisiunea de a nu face compromisuri, am trecut peste posibilitatea de a emigra în Germania sau în Franța, deși la vremea aia eram fluent în germană și franceză. Deși citisem cam tot ce-mi picase în mână pe vremea comunismului și aveam un vocabular destul de complex, engleza nu o folosisem pentru comunicare. M-am hotărât să plec într-o țară de imigrație, o țară în care puteam deveni parte din întreg fără să-mi pierd identitatea etnică, o țară tânără, cu o istorie recentă. Canada era prea civilizată, prea blândă, prea previzibilă. În Australia sau Noua Zeelandă Crăciunul vine vara. Africa de Sud – tensiuni etnice, rasiale, sociale, culturale prea mari. SUA era testul suprem, premiul cel mare.

Michael Bernescu: „SUA a avut și are gustul aventurii, imprevizibilului, promisiunii unor realizări care depășesc cele mai îndrăznețe vise, dar și amenințarea pericolelor”

Ce gust a avut America când ați ajuns?

SUA a avut și are gustul aventurii, imprevizibilului, promisiunii unor realizări care depășesc cele mai îndrăznețe vise, dar și amenințarea pericolelor. Nu sunt doar filmele și folclorul. E o țară dură, imprevizibilă. Nu te întreabă nimeni nimic. Cum spun americanii: „Te naști, îți plăteșți impozitele și mori și nu se bagă nimeni în viața ta”. Este o generozitate și o curiozitate politicoasă la adresa noilor veniți, e un mod de a te lua la „face value”, la valoarea intrinsecă. Nu-i interesează recomandările, școlile pe care le-ai urmat, locurile unde ai lucrat. Faci o treabă bună te țin și-ți dau beneficii nesperate. Altfel, se muncește și se muncește serios. Fără un sistem de asistență socială, suntem ca rechinii: dacă nu mai poți înota te duci la fund.

Michael Bernescu: „Eram în purgatoriu: plecasem din stresul și frustrările din România și eram ilegal în SUA”