Michael Bernescu, un nomad în business care a scris povești pe două tărâmuri. Omul din spatele succesului cuantifică fiecare minut din viața lui

Cu ce v-ați ocupat acolo?

Am ajuns cu viza de turist mai întâi la San Diego, California apoi în New York. Am plecat fără rude și doar cu doi prieteni. Unul era venit în SUA cu patru ani înainte și nu mă putea susține datorită propriului statut de imigrare, dar m-a ținut la el timp de 17 zile în care zilnic am mers din Queens, NY în Manhattan, la New York City Public Library unde am studiat legea imigrației și un al doilea cu care venisem în același avion. Dar, „where there is a will there is a way” și lucrurile au început să se întâmple.

Din Queens am plecat în Connecticut unde găsisem să muncesc ca grădinar. Am mutat mobilă, am lucrat în construcții, în demolări, am vopsit case, am lucrat în restaurante și într-o brutărie. Eram în purgatoriu: plecasem din stresul și frustrările din România și eram ilegal în SUA. Îmi trimisesem formularele de imigrație frumos bătute la mașina de scris și așteptam dreptul de muncă și numărul de social security sub care plăteșți taxe  (echivalentul CNP-ului românesc). Parcă eram în tabără: stăteam într-un subsol, într-o zonă suburbană. Nu aveam mașină, deci trebuia să fiu dus și adus de la muncă de angajator și la cumpărături de gazdă. Faptul că pentru prima oară în viață îmi câștigam existența prin puterea brațelor era foarte reconfortant, chiar eliberator. Angajatorii apreciau seriozitatea și hărnicia și le plăcea hotărârea cu care luptam să-mi fac un rost. Americanii sunt oameni generoși. Nu-ți dau degeaba, dar te ajută. Le aminteam de câte un bunic sau străbunic care, ca mine, venise în SUA cu buzunarele goale, dar cu dorința de a reuși. Eram deschis, le răspundeam la întrebări și feedbackul direct m-a ajutat mult să înțeleg cu ce rezonau din povestea mea și ce rămânea irelevant pentru ei. În mod practic m-a ajutat la procesul pe care l-am avut pentru anularea deportării.

După aproape un an am primit o informație privind un post temporar de chimist la un laborator de chimia mediului care făcea analize comerciale și m-am mutat din nou în Queens, NY, apoi în New Jersey lângă laborator. După cele două luni nu m-au lăsat să plec. Am lucrat un timp ca tehnician de teren, adică luam probe de la diferite site-uri pe care le monitorizam, de exemplu podurile feroviare de peste New York care se revopseau, se sablau la luciu metalic, iar vechea vopsea care conținea plumb trebuia captată ca să nu polueze străzile și zonele locuite de dedesubt, zgârie nori care își schimbau proprietarii și destinația din birouri în apartamente sau viceversa și pe care le monitorizam pentru azbest în materialele de construcție și metale grele în vopsele, colegii pe care le monitorizam pentru IAQ, Indoor Air Quality, existența culturilor de microorganisme în tubulaturile de HVAC (High Volume Air Conditioning). După două luni m-au rechemat la sediu. Mi-au oferit poziția de Laboratory Director, o creștere salarială semnificativă, asigurare de sănătate, mașină de companie și sponsorizarea cazului de imigrație cu care am mers în paralel cu cererea inițială. Am lucrat 5 ani acolo.

Michael Bernescu: „America este despre afaceri, antreprenoriat, inițiativă” 

După ce mi-am adus familia, am schimbat compania, dar devenea tot mai evident că „visul american” nu avea să-mi vină prin chimie sau inginerie chimică cu o diplomă mai veche de 10 ani obținută în comunism. America este despre afaceri, antreprenoriat, inițiativă. Dar orice afacere necesită un capital de pornire pe care nu-l aveam și pentru care ar fi trebuit să nu le ofer copiilor cele mai bune oportunități de educație pentru care se calificau, nici cele mai sigure condiții de trai. Ne-am stabilit într-o comunitate sigură, cu un sistem școlar cotat între primele 5 din New Jersey. Asta se traducea în taxe mai mari și chirie mai mare, dar era sigur. Școala era bună și eu puteam să-mi văd de treaba mea, respectiv, asigurarea subzistenței familiei.  Eram la limita bugetului. Trăiam efectiv de la salariu la salariu. Apoi, Irina a fost acceptată la Columbia University, una dintre cele 8 Ivy League universități americane. Costul primului ei an de școlarizare depășea cu câteva mii de dolari venitul meu anual. Am aplicat pentru împrumuturi, mi-am mai luat un part time job și diminețile livram ziare. 

Departamentul de „Financial Aid” al universității ne-a făcut o schemă financiară: cât trebuia să contribuie părinții, cât trebuia să contribuie studentul, apoi i-au dat un job în campus și au stabilit câți bani trebuia să facă în vacanțe. Irina, care de mică dorea să devină medic, s-a înrolat în serviciul de ambulanță al universității ca EMT, Emergency Medical Technician. Până la absolvirea colegiului și intrarea la medicină – acolo atât medicina, cât și dreptul sunt „Graduate Studies”, adică doctorate, de unde și titlul de „doctor”, „MD – Medical Doctor”, respectiv „Juris Doctor”, doctor în drept. Irina a ajuns șef de echipaj, conducea ambulanța, putea prescrie anumite medicamente și executa anumite proceduri de urgență. Verile lucra la un spital din Queens pentru partea ei de contribuție.

Norocul nostru a fost că este o diferență de 6.5 ani între Irina și Laura (7 clase) care depășesc cei 4 ani de ciclul colegial, și nu aveam doi copii în același timp în colegiu. Era clar că trebuia schimbat ceva. Fără capital de pornire, m-am orientat spre un business de „brokerage”, care se bazează pe intermediere, experiență de viață, psihologie. Am încercat mai întâi pe Wall Street, la bursă, dar fără succes. Apoi m-am orientat spre următorul „asset” ca valoare și am intrat în vânzări imobiliare, mai întâi ca agent imobiliar, apoi ca broker și, în cele din urmă, ca „managing broker” la un birou imobiliar al unui mare broker corporatist.

Michael Bernescu: „Două zile procurorul desemnat a încercat să-mi demonteze fiecare argument, însă, la sfârșit mi-a întins mâna și mi-a spus că America are nevoie de oameni ca mine”