Michael Keaton ar putea interpreta personajul negativ în remake-ul animaţiei "Dumbo", regizat de Tim Burton
Michael Keaton ar putea colabora din nou cu vizionarul regizor Tim Burton, de data aceasta pentru filmul “Dumbo”, un remake după animaţia cu acelaşi nume regizată de Ben Sharpsteen şi produsă de Walt Disney în 1941. Ar fi astfel prima colaborare a celor doi de la „Batman Returns„, din 1992, în care Michael Keaton avea rolul titular. Dacă Michael Keaton va accepta propunerea lui Burton, cei doi aflându-se încă în discuţii (conform The Hollywood Reporter), actorul ar urma să interpreteze rolul personajului negativ (proprietarul circului în care simpaticul Dumbo şi mama lui vieţuiesc), alăturându-se astfel actorilor Eva Green şi Danny DeVito, care au confirmat că vor face parte din distribuţie.
Un alt actor aflat în negocieri cu regizorul Tim Burton este Colin Farrell, propus pentru rolul Holt, un bărbat din Kentucky nevoit să-şi crească singur copiii după ce soţia lui a murit.
Will Smith şi Tom Hanks, cu care Tim Burton ar fi dorit să lucreze la acest film au refuzat să se alăture proiectului.
Dacă ne gândim la alte filme realizate lui Burton precum „Charlie and the Chocolate Factory” sau „Alice in Wonderland„, unde imaginaţia lui incredibilă a creat imagini uimitoare, nu am fi surprinşi ca “Dumbo” (ce îmbină performanţa actoricească cu tehnologia de ultimă oră) să redea într-un mod inedit povestea elefănţelului cu urechi mari.
Ne vom convinge de acest lucru atunci când filmul va fi gata. Deocamdată, nu a fost anunţată data lansării peliculei, despre care ştim însă că a intrat în producţie.