Mihaela Bilic: "Dacă trăim toate emoţiile noastre prin intermediul mâncării, nu putem da vina pe ea că ne îngraşă"
Curele de slăbire au devenit aproape un mod de viaţă, unde te întorci, cineva ţine încă o cură de slăbire. A devenit aproape o isterie generală. Care a mai bună, care e mai eficientă, care slăbeşte mai mult, care slăbeşte mai ”sănătos”, mai ”nociv”, mai pe termen ”scurt”. Intri repede în rochia/costumul pentru nuntă sau îţi păstrezi linia pe termen lung. Am abordat acest subiect cu medicul nutriţionist Mihaela Bilic.
În primul rând te întreb pe tine – tu ai ţinut sau ţii cure de slăbire ?
Da, cum să nu, am inventat cure de slăbire, cum să nu le ţin. Trebuia să le testez pe toate. Am ţinut toate combinaţiile, toate dietele care mai de care mai extreme, cu număr de calorii sau cu aliment unic. Toate invenţiile. Tot ce am auzit, am incercat săvăd ce funcţionează mai bine inclusiv păstrând alimentele care îmi plăceau mie. De exemplu, pe vremuri, îmi plăceau dulciurile şi am ţinut cură de slăbire cu îngheţată Când îmi plăcea patiseria, am inventat cura de slăbire cu merdenele.
Şi care a funcţionat?
Toate funcţionează. De aici provine mirajul pentru că dacă mănânci supravegheat, de obicei mult mai puţin ca şi cantitate, esti disciplinat, normal că ai rezultate. Problema e că obosesti şi nu poţi face din aceste diete un stil de viaţă pentru că după ce ai văzut că au funcţionat, după ce ai văzut că ai scăzut un număr de kilograme automat subconştientul tinde să iti spună ok, hai că ţi-am făcut acumă moftul, hai să ne întoarcem la o viaţă normală pentru că nu putem să mâncăm pe viaţă nici ingheţată, nici merdenele, nici piept de pui cu salată.
Şi atunci ne întoarcem la obiceiurile anterioare ?
Atunci ne intoarcem la o viaţă normală care presupune o altă relaţie cu mâncarea şi pe care o scăpăm de sub control pentru că asta e situaţia avem în instinct să fim mâncăciosi si pofticiosi şi să ne lăsăm pe instinct. Mâncăm emoţional şi vom mânca întotdeauna mai mult pentru silueta noastră. Aşa funcţionează natura, ea doreşte pentru noi să ne îngrăşăm şi atunci fie suntem într-un control şi o disciplină de fier, fie lăsăm garda jos şi pierdem atenţia, automat lucrurile scapă de sub control
E un rău care ne vine genetic, pentru că am fost construiţi să fim ispitiţi de mâncare şi în condiţiile societăţii de azi nu avem altă soluţie decât să ne îngrăşăm.
Zici că mâncarea ne ispiteşte de peste tot ?
Subiectul mâncare este prezent şi fizic şi în discuţii, el apare la fiecare colţ de stradă dar şi în reclame, marketing.
Am şi devenit toţi foarte buni bucătari…pe facebook ?
Nu ştiu dacă asta e neapărat problema, tind să cred că cei care chiar gătesc sunt mai la adapost, când găteşti parcă nu mai mănânci atât de mult.
Din păcate problema e alta, mâncarea a devenit subiectul principal de discuţie al omenirii.
Nu poţi să ţii la distanta un subiect de care vorbesti si te lovesti non-stop, suntem într-un absurd. E ca o relatie din aia toxică de iubire în care eşti îndrăgostit până peste cap de omul care îţi poate face rau, de care vrei să scapi. Tu vrei să scapi, zici că vrei să scapi, dar numai la el te gândeşti.
Adică e o obsesie? Mancarea a devenit o obsesie?
Da. Dar mai mare obsesia este să găsim metoda să scăpăm de mâncare deşi doar la ea ne gândim.
Şi atunci care e soluţia ?
Soluţia este banalizarea relaţiei cu mâncarea şi disciplinarea noastră ca şi atitudine faţă de mâncare şi implicare emoţională în poveste. Pentru că noi de fapt nu vrem să ţinem sub control la modul real, la modul fumatului. Pentru că mâncarea este o ”belea” dar pentru că primim plăcere din partea ei ca beneficiu, atunci plătim cu kilograme în plus. Trebuie să ieşim din acest lanţ al implicării emoţionale faţă de mancare. Altfel spus, acum o vreau, acum simt că îmi face rău şi nu o mai vreau, o relatie de dragoste – ura care ne dzechilibreaza.
Si atunci ce trebuie să intervină? Acceptarea?
Trebuie sa devenim un pic mai lucizi şi mai fermi, aşa cum facem în relaţia cu copiii, pe principiul trebuie să vedem care e binele să nu ne mai lăsăm seduşi şi abandonaţi în relaţia cu mâncarea pentru că nu asta este relaţia corectă. în momentul în care ai un copil, de exemplu, acolo rămânem cu totii in faza aia de copil de pana in 5 ani si il vezi ca el vrea de toate, nu mai conteaza, nu vrea nici program nici reguli nici portii corecte, el le vrea pe toate. Tu acolo ca adult ştii sau măcar încerci să ai, să insufli această disciplină, regulă, ordine în tot ce înseamnă mâncare. Ne place şi asta dar o mâncăm o dată pe săptămână, ne place şi asta dar mâncăm cantitatea asta sau mâncăm de maxim 5 ori pe zi, nu ronţăim nimic între mese, deci tipul acesta de disciplină înseamnă de fapt un stil de viaţă dar nu interzicându-ne. Cum e la cantină, cum e la pension, cum e la internat. Acum e ora mesei, asta am primit de mâncare, asta mâncăm, acum ne ridicăm de la masă, nu ne întreabă nimeni dacă ne-am săturat, dacă suntem în orgasm de plăcere…
Adică mâncarea, relaţia cu mâncarea trebuie să devină un pic mai neemoţionala. Adică, mâncăm pentru că trebuie să mâncăm ca să trăim dar până la a trăi toate fanteziile noastre, toate plăcerile noastre prin intermediul mâncării, e prea mult.
Eu aş spune că acum diagnosticul corect este că trăim într-o societate în care nu se mai pune preţ pe tot ce insamna satisfactii personale, plăcere, emoţie, entuziasm şi atunci uităm şi pierdem din vedere aceste lucruri esenţiale pentru definirea noastră sufletească, organismul şi subconştientul se duce spre mâncare pentru că este elementul cel mai la îndemână, alegerea cea mai laşă şi mai banală dar măcar ne aduce un bine din ăsta mediocru care să ne facă viaţa frumoasă.
Dacă noi trăim toate emoţiile noastre prin intermediul mâncării, nu putem da vina pe ea că ne îngraşă.
Media ne bombardează şi ea zilnic, emisiuni, canale speciale, rubrici pe toate site-urile
Media e doar un factor secundar, principala cauză este societatea de consum în care trăim. E nevoia de consum a societaţii. Noi trebuie să fim consumatori. Consumăm medicamente, servicii medicale, haine, alimente, societatea ne cere să consumaăm
Daca am fi lăsaţi o perioadă să nu mai fim tentaţi de aşa zisele nevoi şi nu am mai fi stârniţi de această apetenţă, atunci poate am reuşi să uităm pentru câteva secunde. Dar noi suntem impinşi non-stop să consumăm ceva. Inclusiv să consumăm informaţii, mass-media, televiziune. Oamenii sunt ţinuţi acolo cu atenţia captată şi de fapt acesta este elementul păgubos, avem senzaţia că ne îmbogăţesc viaţa şi ne aduc un beneficiu când noi de fapt suntem în canapea şi trăim doar prin intermediul ochilor.
Mâncăm cu ochii cum spun bucătarii ?
Corpul nostru nu mai ştie să simtă, alte simţuri nu mai sunt excitate şi satisfăcute, 80% din interacţiunea noastră cu viaţa se face prin intermediul ochilor şi atunci suntem seduşi inclusiv din punct de vedere aspect-imagine de mâncare şi foarte puţini dintre noi îşi mai aduc aminte să savureze şi cu alte simţuri – noi o mâncăm pentru că arată bine.
Sau mai întâi îi facem poză să o punem pe instagram şi facebook ?
Da. La capitolul asta asa e. De asta şi asistăm la fenomenul degradării mâncării. Noi mâncăm alimente inferioare calitativ doar pentru că sunt ambalate sau aranjate spectaculos. Alegerea se face doar prin intermediul ochilor care pot fi atât de uşor păcăliţi.
Unde crezi că ne îndreptăm ? Cum vezi noul trend al mâncării sănătoase, bio ?
Nici această atitudine nu este neapărat constructivă pentru că în loc ca lucrurile să fie simplificate ele de fapt se complică şi mai mult, se transformă de fapt într-o isterie plină de anxietate. Adică oamenii care sunt preocupaţi de mâncare nu sunt preocupaţi în mod constructiv, sunt preocupaţi prin prizma fricii apare atunci aceasta etichetare : mâncare sănătoasă, mâncare nesănătoasă. Nu trebuie să discutăm sau să alegem doar din perspectiva mâncării pentru că atunci inventăm grădiniţe care au meniu raw vegan, ne mutăm la ţară şi mâncăm doar roşia crescută de noi, toate aceste lucruri nu contribuie decât la isteria generală care susţine această frică că dacă aleg o mâncare de pe raft mor, mă otrăvesc, mă intoxic. Iar relaţia cu mâncarea să fie una bazată pe încredere şi bucurie, să mâncăm fix cât ne trebuie adică aproximativ 30% din cât consumăm acum. A isteriza pe toată lumea şi a îi bombarda cu informaţii negative legate de mâncare nu face decât să îi ducă într-un blocaj şi atunci nu le ajunge ziua să poată ieşi cu bine din alegerile alimentare. Mie mi se pare că asistăm nu neapărat la o teorie a conspiraţiei dar la un fenomen penibil şi absurd în care mâncarea este acuzată de tot ce este rău în viaţa noastră şi atunci oamenii prin prizma acestui rău dacă se gândesc ce anume alegeri alimentare să facă, ajung doar la anxietate.
Şi deci soluţia ar fi să ne schimbăm attitudinea faţă de viaţa noastră în general nu doar vis-à-vis de mâncare ?
Da. Evident. Şi să înţelegem că mâncarea a fost dintotdeauna un element care mai mult a lipsit decât l-am avut din abundenţă că oamenii au supravieţuit pe foamete şi sărăcie cu te miri ce. Şi că pe acest fundal al supraindustrializării societăţii nu mai putem avea produsele naturistede pe vremea bunicilor noastre, Dacă ar fi să spun o ipoteză SF, părerea mea ar fi ca mâncarea să nu mai fie produsă decât prin metodele clasice, să se renunţe la tot ce înseamnă produs chimic, superculturi, să nu mai fie nevoie ca industria alimentară să inventeze chimic produse inferioare ca să poată face faţă acestei creşteri de consum şi acestei cereri isterice şi atunci mâncarea si să devină de 10 ori mai scumpă, adică să fie puţină şi să preţuim fiecare bucăţică de carne.
Să ai acea atitudine de mulţumire şi de respect faţă de natură. Să spui cu fiecare dumicat mulţumesc Doamne că am avut ce pune azi pe masă.
Noi acum suntem nişte răzgâiaţi care nu mai putem de atâta bine, suntem mereu bombardaţi de oferte iar noi suntem mereu nemulţumiţi şi vrem mai mult şi mai mult.
Nu ar trebui să existe cure de slăbire, ci o alimentaţie cât mai rudimentară, mai decentă, mai banală şi mai redusă cantitativ din produse cât mai simple şi în rest să ne mai ocupăm mintea şi cu alte lucruri, decât cu mâncare.
Iar la final – Cura de merdenele: o merdenea pe zi şi un lapte bătut, La 5 dupa-amiaza când mâncam merdeneaua era fericirea pe pământ. E greu însă să îţi ţii organismul în frâu că doar asta primeşte. Este despre disponibilitatea noastră de a ne controla permament. E teribil să îţi reglezi foamea şi să zici aşteaptă-aşteaptă cuminte. Acum nu mai avem autocontrol şi nici fermitate în a avea grijă de noi, ne lăsăm liberi să mâncăm orice-oricând şi apoi ne ducem la nutriţionist să pună biciul pe noi şi apoi iar stăm cuminţi şi apoi iar liber la joacă şi tot aşa.