Mihai Bica, primul doctor român cu diplomă Cambridge ce tratează pacienții bolnavi de inimă la Institutul C.C.Iliescu. De ce a dat Anglia pe România și aparatura performantă de acolo pe condițiile de la noi

Mihai Bica este primul român acceptat vreodată la facultatea de medicină de la Cambridge. Din clasa a XI-a și-a pus în cap să devină doctor și apoi și-a stabilit ținta: Universitatea Cambridge. Toți i-au spus că nu a mai făcut nimeni asta și că va fi imposibil să intre, însă el nu s-a descurajat și a urmat la liniuță toate cerințele necesare pentru a fi acceptat.

Cine este Mihai Bica, ce au spus părinții lui despre plecarea în Anglia, cum a fost să facă facultatea în limba engleză având în vedere terminologia de specialitate și, mai ales, de ce s-a întors în România, aflați din această frumoasă poveste inspirațională.

De când ești angajat aici?

De la începutul lunii februarie. De nici o lună. M-am întors în august 2019, după ce am lucrat un an ca medic în Anglia, m-am pregătit pentru examenul de rezidențiat și după ce am terminat, am început să lucrez.

Rezidențiatul este examenul la care îți alegi specialitatea?

Da. După examen, în funcție de rezultate, se aleg specialitățile și apoi spitalul la care vrei să lucrezi.

Și pe cardiologie nu erau mulți?

Cardiologia e destul de competitivă, e o specialitate foarte dorită. Dar au fost și locuri multe anul acesta, însă am obținut și un punctaj bun ca să pot să-mi aleg spitalul.

În București au fost 53 de locuri pe cardiologie, iar când mi-am ales spitalul, Institutul de boli cardio-vasculare C.C. Iliescu a avut numai cinci locuri.

Ce alte opțiuni mai aveai pe listă?

Pe lista mea, în general, pentru cardiologie cele mai vânate sunt Institutul C.C. Iliescu, Spitalul Floreasca, spitalul Universitar, Elias și Spitalul Militar.

Cât durează rezidențiatul?

Șase ani.

Puteai să faci rezidențiatul în Anglia?

Da, dar e altă structură acolo. Eu deja începusem traiectul în Anglia, dar acolo lucrurile funcționează puțin diferit. După facultate faci doi ani de fundație – Foundation Training – unde ești angajat ca doctor și lucrezi o dată la patru luni pe o altă specialitate. Eu aveam și un post de cercetare în anul doi de fundație. După această fundație, dacă vrei să faci cardiologie sau una din multe altele specialități de medicină internă urmează trei ani de training pe medicină internă unde o dată la șase luni treci printr-o specialitate. Apoi urmează încă o selecție când aplici pentru specialitatea propriu-zisă și când trebuie să faci încă cinci ani de rezidență pe specialitatea propriu-zisă.

Deci de aceea te-ai întors.

A fost unul dintre motive. Pregătirea acolo e de minim 10 ani după terminarea facultății.

Dar acești 10 ani bănuiesc că erau plătiți…

Evident. Iar salariul de acolo nu era foarte competitiv. Salariul era de aproximativ 2000 de lire pe lună, în condițiile în care aici e de aproximativ 1000 de euro, cu diferența că acolo munceai foarte mult. Acolo aș fi fost plătit cu 10 lire pe oră, iar acest salariu în Anglia corespunde unui angajat într-un magazin care așază produsele pe raft.

Dar tu cu diploma ta de la Cambridge nu puteai să te duci oriunde în lumea asta?

Nu. Să faci medicină într-o limbă străină e greu și toată facultatea m-am chinuit să învăț atât terminologia academică, cât și jargonul pentru că, până la urmă, lucrezi cu pacienții și trebuie să te înțelegi cu ei. Așa că nu m-am gândit niciodată să plec într-o altă țară în care nu se vorbește engleză deoarece ar fi foarte greu să învăț terminologia într-o altă limbă. Eu vorbesc germană și franceză, dar nu sunt acolo încât să port un dialog profesional.

Nu ai înțelege dacă ar veni pacientul să-ți spună „mă ține un junghi în spate”…

Exact. Nu aș înțelege într-o altă limbă.

M-am gândit la America, însă, chiar dacă e apreciată și acolo diploma de Cambridge, americanii au și ei selecțiile lor. Am avut stagii în America, mi-am ales un stagiu de oftalmologie acolo și după ce am vorbit și cu rezidenții de acolo mi-am dat seama că nu este chiar…

Tărâmul făgăduinței?

Este și nu este. În primul rând selecția este orientată către absolvenții americani. Sigur că apreciază diploma de la Cambridge, dar ești în competiție cu absolvenți de Harvard, de Yale, care au o oarecare prioritate, lucru absolut normal. Ei au plătit taxe în sistemul acela, au fost școlarizați acolo, normal că au prioritate.

Diploma de Cambridge e apreciată peste tot, însă nu ai o poartă deschisă pentru că o ai în buzunar, trebuie să parcurgi etapele la fel ca toată lumea.

Cum ai ajuns tu la Cambridge?

Eu am terminat la Colegiul Sf. Sava și dacă stau să mă gândesc, mulți dintre colegii mei voiau să aplice în afară. Era un val de plecat în afară, creat pe un fond de nemulțumire la adresa sistemului educațional de la noi, plus o dorință de a avea o experiență internațională.

Când am luat hotărârea să devin doctor am aplicat în Anglia și am zis: „de ce nu și la Cambridge”.

Înainte de medicină voiam să fac arhitectură și tot la Cambridge voiam să aplic, așa că am schimbat doar dosarul și departamentul la care am trimis cererea de a aplica.

Toată lumea știa de Cambridge, era super cunoscută, motiv pentru care era un vis pentru mine. Eu la vremea respectivă eram destul de optimist, însă cred că era mai degrabă naivitatea vârstei. Dar, de când mi-am pus în cap că trebuie să ajung acolo, că acesta e obiectivul meu, am început să mă interesez și să parcurg toate etapele ca să îndeplinesc condițiile și să fiu acceptat.

Dar cred că era o condiție esențială aceea de a fi capabil din punct de vedere intelectual…

Da… Când am aplicat eu, nu mai fusese nici un român student la medicină la Cambridge, ceea ce a fost destul de descurajant. Am fost și la câteva companii din acestea educaționale care te consiliau în procesul de aplicare la universități din străinătate și toată lumea mi-a zis că e imposibil, că nu a mai intrat nimeni până atunci.

Așa că m-am interesat eu, am fost la ziua porților deschise, m-am pregătit pentru examene, le-am luat cu rezultate bune și m-au acceptat.

Dar cum vine asta că tu voiai să dai la arhitectură și în ultimul moment te-ai sucit pe medicină și ai și intrat la Cambridge?

Nu chiar în ultimul moment. Se întâmpla între clasa a X-a și a XI-a. Mă găseam cumva într-un impas profesional, nu mă mai regăseam în arhitectură și a fost o conjunctură favorabilă, ne-a vizitat cineva care era doctor și atunci m-am gândit eu că aș putea să dau la medicină. În clasa a XI-a când ni s-a predat anatomie, am zis să încerc să merg la olimpiada de biologie ca să văd dacă pot să învăț. Am ajuns la faza națională și am luat locul I. Mi-a plăcut materia, am învățat-o ușor, cu plăcere, ceea ce a fost o surpriză pentru că eu nu mai fusesem niciodată până atunci la olimpiadă la biologie.

Dar la ce alte materii mai fuseseși?

La matematică, la chimie… Mi-a plăcut foarte mult. Una dintre condițiile pentru a fi acceptat în Anglia era să am experiență de spital, așa că am fost voluntar la Floreasca și timp de șase luni mă duceam de câteva ori pe săptămână, după școală. Experiența aceea a fost foarte importantă pentru că am văzut practic ce înseamnă meseria de medic.

Ce sunt părinții tăi?

Nu sunt doctori. Sunt ingineri amândoi, tata e inginer constructor și profesor la Facultatea de Construcții, iar mama e inginer chimist.

Mai ai frați?

Nu, sunt singur la părinți.

Cred că sunt foarte mândri de tine…

Da, sunt mândri 😀

Dar cum te-au crescut așa înțelept și preocupat de învățătură? Întreb pentru un prieten 😀

Au avut grijă și s-au ocupat de mine de mic. Au încercat să mă duc la toate activitățile posibile, de la sport, la șah, la cursuri de chitară, desen… Nu am făcut nimic la nivel profesionist, dar am făcut din toate. Au fost foarte atenți cu mine și s-au ocupat de mine.

Ești genul acela de copil care a început să citească la 3 ani?

Nu, nu, nu. Dimpotrivă. Am avut un parcurs absolut normal. Nu au plusat cu nimic, nu m-a forțat nimeni să fac nimic. Au fost atenți cu educația mea în sensul că m-au încurajat mereu să citesc, să învăț bine… Însă eu am fost întotdeauna un autodidact. Dacă aveam un profesor care mă inspira, pe care îl admiram, am învățat foarte bine, dar dacă nu, eu puteam foarte bine să învăț și singur.

Care era materia ta preferată în școala generală?

Nu știu ce să zic pentru că nu a fost ceva care nu mi-a plăcut sau care mi-a plăcut în mod special. Eram bun la toate, și la mate, și la română, îmi plăceau în mod egal.

Nu răspunzi și tu ca toți copiii: sportul și muzica?

Îmi plăceau și astea, dar niciodată nu am avut o înclinație deosebită să spun că îmi plăcea foarte tare matematica și nu mă descurcam la română.

Te strigau colegii tocilar?

Nu, niciodată. Nu eram genul care să învețe foarte mult, însă se știa că învăț bine. Iar când am ajuns la Sf. Sava toată lumea învăța bine, așa că mă pierdeam în mulțime.

M-a șocat faptul că din clasa a X-a tu te gândeai la carieră. Noi, ceilalți copii, ne-am trezit prin clasa a XII-a întrebându-ne la ce facultate mergem…

Mă gândeam la carieră încă din clasa a VII-a. Eu trebuia să știu ce vreau ca să am un plan de viitor. Și când făceam facultatea de medicină, eu trebuia să știu că aspir spre ceva. Nu contează că m-am schimbat de 10 ori, dar trebuia să am o direcție, fără o direcție nu funcționam.

Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că tu aplici la Cambridge?

Nu au fost de acord în primul rând cu plecarea, au avut o reacție deloc pozitivă. I-am spus prima dată mamei care părea mai deschisă, iar apoi tatălui meu. El a fost foarte sceptic și a început să-mi spună: „Pleci printre străini, o să fie foarte greu”. Apoi a comentat și de medicină, întrebându-mă dacă chiar vreau să lucrez cu oameni bolnavi. A trebuit să argumentez solid de ce vreau să plec.

Dar s-a pus vreodată problema de costuri?

Nu neapărat pentru că taxa de studiu de 9000 de lire pe an am putut să o împrumut de la statul britanic, cum face cred aproape toată lumea. Iar pentru costul de trai sunt multe burse. Eu am avut vreo 5000 de lire pe an burse.

Burse pentru ce?

În primul an chiar a fost pentru că… pentru că nimic, chiar a fost din oficiu pentru că eram student european.

Facultatea a fost tot de șase ani?

Da.

Dar pregătirea aceea de după facultate, rezidențiatul, crezi că e mai solidă, mai amănunțită?

Da și nu. Aici e o întreagă discuție. Nu încape vorbă că sistemul britanic este mult mai bun decât cel românesc și dacă îi doresc cuiva să fie pacient într-o țară la întâmplare, nu o să spun niciodată România. Englezii au o întreagă istorie cu sistemul lor de sănătate care a fost pus la punct în 1957, după al doilea Război Mondial. Este un sistem 100% gratuit pentru populație, finanțat din impozit și nu există nici măcar asigurare medicală. Chestia asta funcționa în 1957, dar acum nu mai funcționează: populația este îmbătrânită, oamenii au nevoie de doctori, nu mai acoperă nevoile populației din nici un punct de vedere. Sunt multe probleme ce nu pot fi acoperite din dorința de a menține gratuit totul. Printre aceste probleme se numără și nevoia de personal. 50% din medicii din Anglia au facultatea terminată în altă țară. Din cauza costului cu medicii, părerea mea și a multora este că au prelungit perioada de pregătire în spital ca să te țină legat mai mult timp, pe un salariu mai mic. Astfel că nu cred că e vorba de o pregătire mai riguroasă.

Anul respectiv lucrat în Anglia, pe ce specialități ai fost?

Am lucrat patru luni pe ginecologie, patru luni pe cardiologie și patru luni pe chirurgie generală. Așa s-a nimerit.

Care e diferența dintre condițiile de muncă de aici și cele de acolo?

Condițiile de muncă nu sunt diferite, comparând cu spitalul în care sunt eu acum, pentru că sunt convins că în alte locuri poate fi diferit. Ca activitate medicală, diferențe nu există în sensul în care operăm pe același principiu. Diferența este că volumul de muncă din România este mult mai mic decât cel din Anglia. Erai un fel de cal de muncă. Pe măsură ce avansai, lucrurile poate se schimbau puțin, dar până atunci accentul se punea pe provizie de servicii în spital. În România, cu un volum mai mic de pacienți, timpul este folosit pentru educația ta. Eu nu sunt naiv și știu că nu peste tot e la fel.

Bine, evident că mai avem și noi unele probleme, că nu avem toate dotările pe care le aveam în Anglia, însă pacientul este tratat ca în ghid.

Ce urmează? Mai faci vreun master, doctorat?

Îmi doresc în viitor să am și activitate de cercetare, să fac un doctorat, mi-ar plăcea și partea didactică, dar toate la timpul lor.

Mai pleci din țară?

Cred că voi mai pleca. Acum nu am nimic în plan, dar sunt convins că vor apărea anumite stagii.

Nu pentru stagii, de tot.

De tot nu-mi doresc. Dacă e vorba să obții o pregătire mai bună într-o țară, da, pentru că e și normal să pleci pentru asta, dar nu de tot.

Părinții nu te-au sfătuit să nu te întorci?

Nu. Ei știau că-mi era foarte greu, singurătatea era teribilă, viitorul nu arăta prea grozav, așa că au acceptat decizia mea cu mare bucurie.

Dar după rezidențiat nu ai siguranța că vei avea post…

M-am gândit la asta și știu că e o problemă. Dar eu pun problema așa: nevoie de medici specialiști este, undeva sigur se angajează. Eu am încredere mare în mine și știu că voi învăța multe în timpul rezidențiatului, astfel încât, la final să pot să accesez un post într-o oarecare meritocrație. Eu cred că până la final o să fac o figură bună și o să reușesc.

Cum ți-a venit ideea să-ți faci un canal de Youtube?

Să fiu sincer, am un coleg de la Cambridge care este foarte cunoscut pe Youtube, are vreo 500 de mii de abonați și face tot felul de vlogguri de educație medicală. El m-a inspirat în direcția asta și când învățam pentru rezidențiat am văzut că în România nu era nimeni care să facă asta. Pentru mine Youtube-ul era o resursă foarte bună pentru a afla metode de învățat și multe altele în limba engleză, însă nu am găsit nimic asemănător în limba română. Și mi-am propus să fac eu. Cel mai popular video al meu este despre cum am intrat în rezidențiat și prezint metoda mea de învățat.

Voi continua cu videoclipuri de genul acesta și poate și ceva mai amuzant. E important să existe informații medicale din sursă sigură pe Youtube pentru că există foarte multă dezinformare pe internet. Sunt convins că mulți pacienți caută pe Google simptome și dacă vor găsi un medic pe Youtube care să le explice, cred că e util.