Mihai Gaiță, campion la tenis în scaun rulant sau cum viața l-a învățat să fie dublu învingător

Ai știut din spital că nu vei mai putea merge niciodată? Cum ai primit vestea?

Niciodată nu știi viitorul indiferent de ce ar spune alții. Datoria ta este sa încerci.

Apropo de asta, cred că ai mai fost întrebat, mai tragi speranțe că se mai poate face ceva?

Tot timpul ești dator să tragi speranțe pentru a putea trece prin rutina de zi cu zi care, oricum, este grea pentru orice persoană de pe acest pământ.

 Cum e viața în scaun rulant, Mihai?

Nu există un răspuns nefrustrant la întrebarea asta.

Cât de greu a fost să îți accepți condiția?

 „Condiția” este reamintită zi de zi de către cei din jur într-un mod stângaci. Nu te lasă să uiți, deși intențiile sunt bune de obicei, dar cred că mai trebuie lucrat la exprimare:). 

Mihai Gaiță:„Mulțumesc, dar nu am nevoie de ajutor!”

Vrei să zici că ai prezentat pentru unii milă? Ai auzit des replica „ce milă îmi este! Vrei o mână de ajutor?”

200%. De la bani întinși până la împinsul pe o pantă fără să mă întrebe.

• 

Care e reacția de impuls la auzul acestor întrebări?

Depinde de starea de spirit în care sunt:) De obicei :”Mulțumesc, nu este nevoie!”.

Ai simțit discriminare, marginalizare în toți acești ani? Ai simțit că pentru unii ești cu o dizabilitate și că în ochii lor nu ai putea înfăptui prea multe-n viață?

Nu foarte des și, de altfel, în puținele dăți în care am experimentat acest lucru, mi-a părut rău de oamenii respectivi că gândesc așa.

Participarea la competițiile de tenis, rezultatele remarcabile au vrut să fie o demonstrație pentru unii cum că se poate, indiferent de forma de deplasare?

Nu joc tenis să arăt ceva cuiva. De altfel, nu ăsta este scopul oricărui sport cu dizabilități sau fără. Sportul te dezvoltă atât fizic, cât și psihic.

Cât de mult te onorează rolul tău în societate? 

Rolul meu în societate?! Cred că asta trebuie să se întrebe fiecare om. I guess.

  Ce simți când ești pe terenul de tenis?

Libertate.

  Dar la competiții ce sentimente te încearcă?

Emoții, nervi, bucurie, camaraderie, victorie, înfrângere.

 Care sunt titlurile pe care le-ai obținut?

În anul în care m-am apucat de tenis am câștigat un turneu în Budapesta (pe tabloul secundar ce este drept), au urmat câteva finale, semifinale și cel mai bun ranking de numărul 83 din lume (de altfel cea mai mare satisfacție).

Să fie sportul pe care l-ai ales lucrul cel mai curajos pe care l-ai înfăptuit până acum?

Nu știu dacă aș putea numi curajos alegerea unui sport. Cred că este curajos să încerci să trăiești în România cu o dizabilitate.

 Mihai, la final aș vrea să-mi mărturisești despre ce simte sufletul tău. Noi știm că un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Care este mulțumirea pe care o porți zilnic cu tine? Dar tristețea care te apasă cel mai mult?

Mulțumirea că sunt sănătos cât de cât mental, dar trist pentru că nu fac mai multe persoane cu dizabilități sport.