Mihai Melnic, tânărul genial care a creat primul robot umanoid din România: „Vreau să studiez în altă țară inteligența artificială, dar să mă întorc să aplic aici, să reușesc să dau o voce copiilor care au asta în ADN”

Mihai Melnic este un tânăr de 19 ani care s-a dus către un domeniu încă necunoscut pentru România, robotica. A creat primul robot umanoid din România, proiect început în bucătăria mamei sale.
Este elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi, dar știe deja care este rezoluția următorilor ani. Anul trecut, în luna iulie, echipa de Robotică a României, din care face parte, a a obţinut locul 1 la Campionatul Internaţional de Robotică de la Chicago. Tânărul crescut într-o familie monoparentală spune că primii paşi în lumea roboticii i-a făcut în clasa a II-a, atunci când „fura meserie“ de la profesorul lui, Hasan Colak. Este deja admis la universităţi din ţară şi din străinătate, și a luat deja și decizia. Va pleca în Olanda, dar nu va uita de România şi de proiectele pe care și le-a propus pentru elevii care au robotica în ADN.

Cum ți-a fost copilăria?

Am avut o copilărie foarte ciudată. Mai mereu noi ne-am mutat. M-am născut în Iași, apoi m-am dus la bunici în Republica Moldova. Am mers la grădiniță în Republica Moldova, iar apoi am revenit în Iași pentru clasele I-IV. Am schimbat în cei 4 ani de școală 4 școli. Între timp părinții meu au și divorțat, iar eu am rămas cu fratele meu mai mare să fim crescuți de mama. Aveam 7 ani când ei au divorțat.

Mihai Melnic: „Fiind mereu cel nou venit, deveneam automat cel din centrul atenției, iar asta m-a ajutat să pot vorbi cu oamenii, să socializez mai ușor, să îmi dezvolt personalitatea foarte mult”

Foarte bulversant, mă gândesc eu, aceste 4 școli schimbate. Cum a fost?

A fost, oarecum. Fiind mereu cel nou venit, deveneam automat cel din centrul atenției, iar asta m-a ajutat să pot vorbi cu oamenii, să socializez mai ușor, să îmi dezvolt personalitatea foarte mult. Norocul meu a fost că în cei 4 ani de studiu mergeam la Spectrum, acolo unde era o altă modalitate de predare, eram 7 copii în clasă, iar profesorilor pe care îi aveam, unul dimineața și unul seara, le era mult mai ușor să ne poată preda lucruri separat, să ne dezvolte pe fiecare individual, pentru că fiecare dintre noi ne pricepeam la altceva. Eu am simțit că școala nu a pus deloc presiune pe mine în perioada respectivă. Nu existau multe examene, teste care să pună presiune pe elev. Eu aici mi-am descoperit pasiunea pentru robotică și cred cu tărie că acesta este rolul unei școli. Să descopere pasiunea elevilor și să ajute la șlefuirea ei. E important să fii pregătit pentru ceea ce-ți place ție, nu neapărat pentru ceea ce cere societatea.

Citește și: Cel mai tânar ,,inginer” din lume este român. Cine este puștiul care, la doar 13 ani, a reușit să vadă Pământul din spațiu

Traseismul acesta educațional a fost benefic pentru tine?

Cred că da. Am fost și în clase normale, unde eram 30 în clasă și am văzut și un revers al acestui stil de învățământ. M-a ajutat mult să pot face o comparație.

Mihai Melnic: „Mama nu avea unde să mă lase, iar eu după ora 16.00 când terminam programul, rămâneam în școală până la ora 20.00. În cele 4 h eu făceam robotică”

Ei au descoperit pasiunea în tine sau ți-au dat voie să o descoperi tu?

Cumva ambele merg ca răspunsuri valabile. Mama nu avea unde să mă lase, iar eu după ora 16.00 când terminam programul, rămâneam în școală până la ora 20.00. În cele 4 h eu făceam robotică. Am reușit să creez și o relație foarte frumoasă cu directorul. Au devenit toți o familie pentru mine.

Apropo de familie. Ai fost crescut doar de mamă. Ce relație ai cu ea. Cum e ea?

Este o femeie foarte puternică. Este învățătoare ca meserie și toată viața ei de până acum s-a comportat ca un zid protector care mă adăpostea pe mine și pe fratele meu.

Tatăl tău?

Nu știu nimic de el. Nu am păstrat legătura, nu ne caută, nu știu cum arată.

Mama ta spuneai că este învățătoare. A văzut ea, oare, în tine, aceste valențe pe care le ai spre robotică?

Țin mine că totul a început în clasa a II-a. Eram înnebunit să văd partea aceasta a roboticii, cum se mișcă un robot. Știu că am vorbit cu ea despre și ea m-a încurajat către. Ajutasem la proiectele care erau în derulare la școală, iar când s-au terminat, nu puteam sta locului. Voiam proiectul meu. Aș am dezvoltat partea de development pe zona de imaginație, dacă aș putea spune așa. A rămas acolo…

Mihai Melnic: „Îmi doream să devin neurochirurg”

Alte hobby-uri nu ți-ai dat voie să ai?

Dar am avut. Am făcut dans, chitară, tenis de câmp. Toate până în clasa a VII-a, când, a apărut un club de robotică în Iași. Am mers acolo ca voluntar, oamenii au început să prindă drag de mine. Cursurile acestea se țineau la etajul 2, eu învățam la alt etaj, dar trăgeam chiului, cum se spune, și mergeam să fur meserie. Când eu am văzut pentru prima dată o imprimantă 3D, am știut că asta vreau să fac. Mă atrăgea și faptul că în acest club nu eram oameni trecuți de o anumită vârstă. Erau colegi de liceu, din clasele finale.

Dar tu ce voiai să te faci când crești mare?

Eu făceam pregătire la biologie pe atunci. Îmi doream să devin neurochirurg. Totul a prins contur în minteam mea asupra a ceea ce aș vrea să fac la simularea din clasa a VIII-a. Eram în bănci câte un elev de clasa a VIII-a și unul de a XII-a și interacționasem cu ei. Ei erau la mate-info și i-am întrebat dacă știu să facă site-uri și atunci mi-am dat seama că școala nu i-a pregătit neapărat pentru asta, ci pentru acel examen de Bacalaureat. Atunci am renunțat eu la ideea de Medicină și m-am dus către mate-info. Primul an a fost extrem de dificil pentru că nu făcusem matematică și informatică. Am luat-o de la zero, și deși aveam un profesor foarte bun la matematică care avea răbdare cu mine, eu nu reușeam să-mi creez o logică în cap. Cum era posibil ca eu, care aveam 10 pe linie să ajung să am aici prima notă 0,75 la un test de matematică. L-am urât atunci pe profesor, dar apoi l-am văzut ca pe un model. Alături de el, și în școală am învățat să fac difernța între profesorii care te pregătesc pentru societate și profesorii care te pregătesc pentru cerințele societății.

Mihai Melnic: „Maria mi se pare un nume pur românesc și reprezentativ”

Cum vine asta? Tradu-mi. Cum ar fi arătat Mihai dacă ar fi fost pregătit pentru ceea ce cere societatea?

Cred că aș fi fost un elev introvertit, aș fi mers robotic către medicină, iar pentru faptul că am învățat la un liceu care este în top 5 în România, cu siguranță aș fi avut aroganță și aș fi spus că medicina era apogeul. Aș fi fost înfumurat. Oricum medicina văd că nu pleacă din viața mea pentru că eu voi învăța inteligența artificială și medicina la facultatea aleasă.

Mihai, cum a apărut Maria în viața ta?

Maria este primul robot umanoid din România creat de elevi. Totul a început cu o echipă de 6 oameni. Împreună am creat-o pe Maria, probabil mă vei întreba de ce acest nume, și-ți spun acum. Maria mi se pare un nume pur românesc și reprezentativ. L-am ales împreună. Am avut noroc în tot acest parcurs de Dan Croitoriu, colegul meu din echipă care m-a susținut să nu renunț, iar asta după ce din cei 6 ne-am divizat, iar foștii colegi au furat-o pe Maria într-o altă variantă. Și uite așa, într-o zi, a venit profesoara noastră de informatică care a spus să ne pregătim pentru olimpiadă. Atunci ne-am mobilizat mult mai tare. Eu cu Dan făcusem destul de multe, dar apoi a fost intervenția lui Răzvan Ceopraga, un coleg cu care încă colaborez. El acum este student în Olanda. Țin minte că am ajuns noi cu Maria la olimpiada județeană, iar acolo au venit și vechii colegi care au furat din proiect și s-au debarasat de noi. Ei ne-au copiat. A fost o lovitură atunci. Ulterior ne-a sunat profesoara de biologie care ne-a transmis că Inspectoratul Școlar Județean a spus că la acest concurs au existat două proiecte identice, doar că unul net superior celuillat. A fost momentul când am prins curaj și am început să prindem drag de concursuri, iar oamenii au început să mă vadă pe mine, să mă observe. Ca și potențial. Am cunoscut extrem de mulți oameni.

Mihai Melnic: „O mare parte din interviuri le-am dat la ora 02.00 dimineața, ora din Chicago. A fost o frenezie, o stare extraordinară, un sentiment unic”

E România pregătită pentru robotică?

În momentul de față, nu. Noi ne-am chinuit 6 ani ca să băgăm Olimpiada de Robotică în cursul olimpiadelor de rând. Cumva, după ce ne-am întors din America, i-am strâns la colț pentru că noi nu credeam că o să fie un lucru care o să bucure atât de tare la noi în România. Țin minte, când eram în Chicago, primeam sute de mesaje de la oameni care ne felicitau pentru reușită. O mare parte din interviuri le-am dat la ora 02.00 dimineața, ora din Chicago. A fost o frenezie, o stare extraordinară, un sentiment unic. Nu mă așteptam să fie acest boom. Când ne-am întors în România, am avut cea mai extraordinară primire. Am urcat în dube și am mers la prezidențiale. Dincolo de toate, noi am primit în România doar câte un buchet de flori. No promises, no nothing.

Care a fost implicarea ta de la Chicago, acolo unde, România a obținut locul I Mondial la Campionatul de Robotică?

Scouting, analizam strategia tuturor echipelor în fiecare meci, analizam stilul de joc, roboții lor, și după sfătuiam driverii în funcție de strategii ce să aplice, eram totodată persoana care intra la question box. Când ceva nu era jurizat cum trebuie, mă duceam sa fac contestații, purtător de cuvânt în fața judge-ilor, și eram constant pe fugă că trebuia să studiez constant cam tot ce mișca pe acolo ca să știm ce strategii să aplicam ca să câștigăm.

Dar tu în Iași cum ai fost primit?

Foarte bine am fost primit. Mai mult decât atât, primarul ne-a ajutat cu un spațiu unde să ne desfășurăm activitatea.

Mihai Melnic: „Îmi doresc să creez Centrul Național de Robotică în Iași”

Maria va avea și corp?

Maria are capul și bustul. Acum am reușit să creăm proiectul de proteze bionice umanoide. Suntem 6 persoane care lucrează la acest proiect. Avem și voluntari din clasele I-VIII, dar nu îi putem pregăti atât de intens pe ei, sau să-i învățăm.

Te-ai numărat printre cei 7 eroi urbani din Iași, dar ai fost cel mai tânăr. Ce a însemnat asta?

Fundația Comunitară, municipalitatea și o companie din software au decis să le mulțumească astfel celor care nu doar cred în schimbare, ci o reprezintă. Portretele mari ale eroilor urbani și legenda lor au putut fi „citite” în această pe una dintre cele mai tranzitate străzi din Iași, este vorba despre strada Lăpușneanu. Eu am fost cel mai tânăr și nu under 30, ci under 20. În dreptul meu scria asta: Mihai este licean și creatorul primului robot umanoid din România. Cum e sa fii un erou atât de tânăr?„O primesc ca pe un lucru foarte bun, pentru că ar trebui să fie cât mai mulți tineri care să înceapă să își ducă pasiunea în continuare, să se dezvolte cât mai mult, de la o vârstă cât mai fragedă să facă tot ce își propun. Mă bucură faptul că sunt singurul de sub 30 de ani de pe posterele alea. E un sentiment foarte fain, în sfârșit simți că cineva te apreciază. Lumea trebuie să vadă exemplele, să le urmeze și să devină la rândul lor, exemplu”, spune Mihai. Își dorește acum să creeze Centrul Național de Robotică în Iași. 

Am fost și am făcut poză, au fost oameni care m-au recunoscut. A fost ca o înnobilare a muncii mele. Și mama a fost foarte mândră.

Acum ești în clasa a XII-a. Ce te gândești să faci pe viitor?

Am fost admis la 6 facultăți. Înspre Olanda tind să merg pentru că e o țară europeană, va fi un cost relativ okay, zic eu, adică 30.000 de Euro pe an. Am fost acceptat și în Boston, dar acolo este 50.000 de Euro. Eu am făcut deja calcule pe absolut tot. Să văd și ce sprijin am. Adică mama mea lucrează pe un salariu de 7000 de Euro pe an. Ei îi va veni greu să mă ajute. De asta deja m-am interesat de joburi, internshipuri. Mă motivează acei 160.000 de Euro pe an cât ar câștiga un inginer pe inteligența artificială, adică eu.

Te gândești să te întorci în România?

Bineînțeles. Vreau să studiez în altă țară inteligența artificială, dar să mă întorc să aplic aici, să reușesc să dau o voce copiilor care au asta în ADN, așa cum cred eu că am. Vreau să fac cursuri pe ei, să ne dezvoltăm așa cum ne-am dezvoltat pe partea de IT.