Casele lui Gerard Butler, Neil Young și Miley Cyrus au ars. Mii de oameni au pierdut totul. Povestea focurilor care au devastat California
Trei focuri devastează California în acest moment. Zona afectată pornește din pădurile din Sierra Nevada și ajunge la linia țărmului în Los Angeles. Focurile au ucis, până în acest moment, peste 40 de oameni, distrugând peste 810 km2. Orașe precum Paradise, Malibu sau Thousand Oaks au fost distruse. Mii de proprietăți au fost arse din temelii. Iar cel mai mare foc, The Camp Fire, este cel mai devastator din istoria modernă a statului California.
California, atacată de cel mai devastator foc din istoria statului
Focul, care continuă să ardă în zona forestieră din California, a provocat cele mai mari distrugeri din istoria statului. În acest moment peste 7,100 de construcții au fost distruse, majoritatea fiind case. 80% din suprafața din Santa Monica Mountains National Recreation Area a fost arsă.
Infernul roșu cu care se confruntă The Golden State a făcut, până în acest moment peste 40 de victime (astăzi au mai fost descoperite 13 victime, numărul total al morților ajungând la 44). Peste 200 de oameni au rămas fără adăpost în orașul Paradise, una dintre localitățile cele mai afectate din această zonă. Mulți oameni rămân încă dispăruți. Iar specialiștii anunță posibilitatea ca numărul morților să crească semnificativ în zilele următoare.
Pentru a vedea toate zonele afectate, precum și informațiile despre cele trei focuri care amenință California, puteți vedea harta realizată de San Francisco Chronicle. Click pe harta de mai jos:
Care este situația în acest moment?
- The Camp Fire, care de decimat zona Paradise, a ars deja peste 474 de km2 . Și ce este cel mai grav este faptul că până în acest moment a fost oprit doar în proporție de 30%.
- Pe de altă parte, The Woolsey Fire, care afectează vestul orașului Los Angeles, a distrus peste 435 de construcții și peste 57,000 sunt declarate a fi în pericol. A afectat 365 de km2, distrugând comunități importante precum Malibu și Thousand Oaks. A omorât deja doi oameni. Și este, la rândul său, oprit doar în proporție de 30%.
- Cel de-al treilea foc – The Hill Fire – a afectat 18 km2 în conta Ventura County. Iar acesta este oprit în proporție de 85%.
Vremea nu pare că o să le vină în ajutor pompierilor. Meteorologii anunță că sudul Californiei, acolo unde acționează Woolsey și Hill Fires, pare că o să aibă condiții care vor înăspri focurile: umiditate redusă, fără ploaie și cu vânturi puternice. Același lucru se pare că se întâmplă și în nord, acolo unde Camp Fire nu pare că va fi oprit în scurt timp. De altfel, nu există șanse de ploaie săptămâna aceasta. Iar meteorologii susțin că nici perioada următoare nu va fi una ploioasă. Condiții extrem de grele pentru pompierii care se luptă ca niște eroi pentru a opri focurile care mistuie California.
Prima reacția a lui Donald Trump, uluitoare
Prima reacție pe care a avut-o Președintele Statelor Unite ale Americii a reușit să uimească pe toată lumea. Nu a vorbit despre victimele focurilor din California și nici despre dezastrele de acolo. Nu a salutat eforturile aproape supra omenești pe care le depun pompierii. Și nici nu s-a pus problema să se deplaseze pe coasta de vest pentru a fi aproape de compatrioții săi aflați în suferință. În schimb, Donald Trump a scris pe Twitter:
There is no reason for these massive, deadly and costly forest fires in California except that forest management is so poor. Billions of dollars are given each year, with so many lives lost, all because of gross mismanagement of the forests. Remedy now, or no more Fed payments!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 10 noiembrie 2018
Cu toate acestea, după numeroase replici dure pe care le-a primit din partea mai multor vedete de peste ocean, Trump pare să fi revenit la declarați și mai ales la acțiuni mai „prezidențiale”. Ieri a comunicat, tot pe Twitter, că a aprovat cererea ca incendiile din California să fie declarate „major disaster – dezastru major”, astfel încât oamenii care au fost afectați de acest eveniment să primească ajutor guvernamental.
Malibu și Paradise, orașele dispărute
Violentul incendiu ‘Woolsey’ a ars reședințele multor celebrități precum cântăreții Neil Young și Miley Cyrus, situate în zona de nord a orașului Los Angeles, dar și casele din Malibu a celebrului actor Gerard Butler. Numeroși actori și actrițe au fost evacuați, printre ei numărându-se Roma Downey, Alyssa Milano, Rainn Wilson, Eddie McClintock și cântăreața Melissa Etheridge, familia Kardashian, Alyssa Milano, Guillermo del Toro sau cântăreața Cher.
Însă, dacă The Woolsey Fire a lovit zona rezidențială cea mai bogată din California – respectiv Malibu, cel mai mare foc, The Camp Fire, afectează una dintre cele mai sărace comunități, respectiv Paradise. Iar rezidenții se gândesc dacă orașul lor mai poate fi reconstruit.
Oamenii de aici sunt, în majoritatea cazurilor, pensionari. Iar 40% din populația orașului se află sub limita sărăciei.
Paradise a pornit ca un oraș minier, însă industria a încetat în urmă cu ceva timp în urmă. Iar cei câțiva oameni care mai muncesc sunt angajați la cele câteva business-uri locale – restaurante sau service-uri auto. Oamenii trăiesc aici cu un salariu de 25,000$ pe an. Iar valoarea unei case în Paradise este în jur de 250,000$, la jumătate față de media din California – 544,000$.
The Camp Fire a lovit într-o zonă cu adevărat săracă din California. Iar viitorul orașului Paradise pare să fie în mare pericol. Dacă va fi sau nu reconstruit, vom vedea. Însă, în acest moment, declarația lui Donald Trump (tot pe Twitter – prezidențial, nu?) conform căreia oamenii afectați de aceste focuri vor primi ajutor guvernamental, este singurul lucru care le mai dă speranță oamenilor din Paradise.