Miliardarul Francois Pinault, socrul actriţei Salma Hayek, îşi deschide muzeu la Paris - LIFE.ro
Sari la conținut

Miliardarul Francois Pinault, socrul actriţei Salma Hayek, îşi deschide muzeu la Paris

Proprietar al casei de licitaţii Christie's şi al imperiului de lux Kering (companie de produse de lux, sub a cărei umbrella activează brandurile Alexander McQueen, Balenciaga, Brioni, Gucci, Puma, Volcom, Saint Laurent Paris şi alte mărci de lux), Pinault, în vârstă de 80 de ani, deţine o colecţie enormă, de 3.500 de capodopere abstracte şi contemporane printre se găsesc şi lucrări de Mark Rothko şi Damien Hirst.
Share this article

Miliardarul francez Francois Pinault, unul dintre cei mai mari colecţionari de artă din lume, va deschide un muzeu la Paris destinat artei moderne şi contemporane, anunţă The Straits Times. Spaţiul noului muzeu, care se află în apropiere de Louvre şi pe care îl avea în vizor şi Centrul Pompidou (cel care găzduieşte cea mai mare colecţie de artă modernă din Europa), va cuprinde colecţia de artă modernă şi contemporană în valoare de 1,4 miliarde de dolari a lui Pinault, şi va fi deschis în 2019.

Proprietar al casei de licitaţii Christie’s şi al imperiului de lux Kering (companie de produse de lux, sub a cărei umbrelă îşi desfăşoară activitatea brandurile Alexander McQueen, Balenciaga, Brioni, Gucci, Puma, Volcom, Saint Laurent Paris şi alte mărci de lux), Pinault (în vârstă de 80 de ani) deţine o colecţie enormă, de 3.500 de capodopere printre se găsesc şi lucrări de Mark Rothko şi Damien Hirst. Deţinător al unui muzeu privat în Veneţia, Francois Pinault a cerut arhitectului japonez Tadao Ando, câştigător al premiului Pritzker (un fel de Nobel în arhitectură), să transforme magnifica Bursă de Comerţ din Paris, o clădire superbă de secol al XIX-lea, în muzeu.

Astfel în această clădire circulară, pe care arhitectul a comparat-o cu vechiul Pantheon din Roma şi pe care vrea să o transforme în „epicentrul cultural al Parisului„, vor fi ridicate (sub cupola monumentală) trei etaje cu galerii de artă.

Muzeul, care va găzdui astfel una dintre cele mai mari colecţii de artă europeană, se vrea a fi “un muzeu în mişcare”, după cum a declarat însuşi Pinault zilele acestea, când şi-a făcut publică intenţia.

Numit cândva “cel mai puternic om al artei”, Francois Pinault s-a dedicat mai mult colecţiei sale de artă începând cu 2001, când i-a înmânat frâiele imperiulu său fiului Francois-Henri, care este căsătorit cu actriţa de origine mexicană Salma Hayek.

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora